Deceptive Shadows I.Stockholm Syndrome

11. Despartirea

Mainile imi tremurau din cauza fricii si a aspritatii din care peretele era construit pentru ca deja imi facusem rani in palma. Ma forta sa stau cu mainile pe zid deoarece observase ca ma raneste.

-Nu te asteptai la asta? Imi spuse in scarba.

-La ce sa ma astept? Am zis aproape plangand.

-Mai priveste-l putin, Jessica. Mai priveste-l pentru ultima data.

-De ce pentru ultima data? Am intrebat prinzand curaj, el incepand sa rada. Mi-am dat corpul inapoi sa vad daca pot scapa, dar nici vorba. Am inceput sa-l lovesc cu pumnii rotindu-mi mainile in fata si in spate incercand sa il lovesc cumva, dar in zadar. Simeam cum inima mi se scufunda in neputinta si amar. Era prea puternic pentru mine si era prea dureros daca l-as fi strigat pe Yaser, parea fericit ca e impreuna cu tatal sau si voiam ca amintirea lui sa imi ramana asa, cu el zambind. Mi-am strans ochii simtind cum un val de lacrimi imi invadasera ochii. Ma rugam in gand ca sa fie un fel de gluma si in spatele mastii pe care individul o purta sa se afle un om fara vina.

Inchieturile imi fu prinse de o zmuncitură acida care ma facu sa racnesc.

-Nu mai face zgomote care ne poate da de gol! Se rasti la mine, simtind cum o palma grea s-a lipit de obrazul meu facandu-mi capul sa se miste in alta parte.

Corpul imi fu ridicat de la sol cu o forta deja cunoscuta de mine, bratele lui ma tineau, dar eu ma zbateam sa scap din ghearele lui, dar degeaba, se indrepta deja cu mine spre iesirea din spatele scolii de care nu ii stiam prezenta. Acolo, se afla decat o singura masina, care mi se parea cunoscuta, dar nu voiam sa imi dau cu parerea. Ma aseza cu grija pe bancheta din spate, iar eu m-am facut comoda. Nu stiam cine e, dar nu cred ca imi putea face atat de mult rau, adica daca era o gluma? Nu gandeam asa de multe, pentru ca putinul alcool pe care il consumasem mai devreme, isi facea de cap in gandirea mea, facandu-ma sa gandesc pozitiv lucrurile negative.

Mana omului detinea o compresa cu o substanta care avea un miros intepator, facandu-ma sa imi dau capul inapoi pentru a nu reusi sa o lipeasca de nasul meu. Dar spre neputinta mea, reusi facandu-ma sa cad intr-un somn profund.

Tot ce vedeam era chipul lui Yaser care ma privea bland, mangaindu-mi obrazul lovit. Afara se intuneca, iar soarele incerca sa apuna. Ne aflam intr-un loc cunoscut, m-am uitat in jur si am vazut fantana, florile, fluturii si iarba. Era locul nostru, locul unde a inceput iubirea noastra. M-am bucurat cand am vazut ca ma aflu iar aici, langa el.

-Esti ranita, scumpo! Imi spuse trist.

-Imi va trece. Am zis sarutandu-i mana cu care ma mangaia.

-Nu pot sa accept asta.

-Ce nu poti accepta?

-O perioada de timp, ingerul meu nu va mai fi langa mine, va pleca pe meleaguri indepartate, impreuna cu un demon.

-Despre cine vorbesti?

-Despre ingerul meu pazitor, singurul meu inger: Jessica Addams.

-Dar eu sunt Jessica Addams!

-Ba nu esti. A zis ridicandu-se de jos din locul unde ma aflam. Tu nu esti Jessica! A zis plangand.

-Iubitule, eu sunt!

-Tu nu esti ingerul meu! Esti ingerul intunecat al lui Harry! A zis suparat, uitandu-se la mine de sus, strangandu-si pumnii de furie.

-Poftim? Am zis atingandu-mi fruntea confuza.

-Ai plecat cu el, ai plecat in lumea ta si m-ai parasit. Esti altcineva acum, te-ai schimbat enorm, eu imi astept ingerasul care ma iubea, nu cel al diavolului care ma acuza ca vreau sa-i fac rau.

-Dar nu o sa zic asta niciodata! Te iubesc enorm.

-Ba nu ma iubesti, eu te iubesc pe tine, ceea ce persoana in care te-ai transformat nu merita.

-Dar eu nu stiu despre ce vorbesti.

-Vei intelege cu timpul, nimeni nu a inteles.

-Nu inteleg ce vrei sa spui, sau despre ce vorbesti in momentul asta.

-Tu chiar nu iti amintesti ce ai facut?

-Nimic Yaser!

-Vei trai ceea ce ai facut.

-Dar...

-Iubito, te voi cauta pana in panzele albe ca se te revad in viata, macar o data, nu voi muri pana nu te voi gasi, mi-am promis mie ca nu voi mai fi cu alta fata in afara de tine, si crede-ma ingerule, tu esti tot ce am mai bun pe lumea asta si nu te voi lasa sa zbori in inima cui nu merita din cauza unei influentari proaste. Mi-a zis sarutandu-ma scurt asa cum facea de obicei disparand odata cu aparitia lunii pe cer.

-Nu pleca, te rog! Am zis cazand in genunchi si rugandu-ma ca el sa mai apara inca odata. Nu voiam sa se termine asa, singurul lucru bun pe care il aveam in lumea asta, nu acceptam sa dispara pur si simplu. El era singurul strop de speranta si fara el simteam ca ma topesc de-a dreptul. Am inceput sa respir greu punandu-mi mana in partea stanga unde se afla inima strigandu-i numele cu disperare. Simteam ca imi va veni sfarsitul. Si nu din cauza ca un necunoscut m-a luat, ci din cauza ca el a plecat de langa mine, fara sa ma lamureasca. Un lucru imi trecu prin minte: Aici a inceput iubirea si aici s-a terminat. Am inceput mai rau sa plang nevenindu-mi sa cred prin ce trec. Eram confuza, simteam cum masina individului se misca si eu eram in ea pe bancheta din spate, dar eu ma aflam aici.

Mi-am deschis ochii speriata, nestiind unde ma aflu. Podeaua din lemn era incofortabila facandu-ma sa ma intorc pe o alta parte. Nu vedeam nimic, ca si cum as fi fost intr-un loc intunecat, mai bine zis iad. Am atins cu mana podeaua incercand sa ma ridic in maini. Am mers nevazand nimic, ajungand la un perete. Era ud, facandu-ma sa ma sperii de-a binelea. Capul ma durea ingrozitor si simteam ca ar fi putut plezni in orice clipa. Apa care se prelingea pe perete imi ramasese pe degete ceea ce ma facu sa ma sterg pe rochia care o purtasem in noaptea balului. Nu stiu daca inca mai era noapte, sau se facuse deja zi.

Am inceput sa dibuiesc orice coltisor al camerei. Era o incapere extrem de mare, dar cel mai probabil era goala pentru ca nu dadesem de absolut niciun lucru.

Dintr-o data, mainile mele atinsera nesigure o bucata de metal care era in legatura cu peretele, probabil fiind o usa. Bucata de metal ma atingea din ce in ce mai mult si nu intelegeam ce se intampla. O lumina orbitoare, care ma facu sa imi pun mana la ochi, isi facu aparitia din afara camerei. M-am ascuns dupa usa, pentru ca aceasta era deschisa complet. Mi-am tinut respiratia, pentru a nu ma gasi, dar eram constienta ca asta se va intampla.

-Harry, cred ca prietena ta tocmai a scapat. Spuse vocea care ma facu sa raman uimita. Aceasi voce am auzit-o in nenumaratele mele vise. Mi-am pus mana la gura stupefiata, incepand sa plang. Sau poate ca este dupa usa! Incepu sa rada cu un ras al dracului de enervat. Mi-am inchis ochii pentru a nu mai vedea ce se intampla si sa ma ambitionez sa cred ca este doar un cosmar cu acest om, ca de obicei.