Deceptive Shadows I.Stockholm Syndrome

1.Inceputul

Afara ploua cu o putere de nedescris, iar masina matusii tocmai ajunsese in fata casei mele. Noua casa in care voi locui singura! Oras nou, scoala noua, colegii noi, gandurile astea ma faceau de fiecare data sa tremur. Vremea rece de afara parca imi descria perfect inima si parca si viitorul meu de acum incolo aici, in Washington.

Pot spune ca Los Angeles era mult mai mare decat Washington, dar mie imi convenea, atata timp cat ma ducea departe de amintiri. Amintiri dureroase!

-Stii, Greta, nu trebuia sa obosesti pana aici. Am spus rusinata.

-Oh, nu, nu, eu acum trebuie sa plec ,ma suni cand ai nevoie de ceva, intodeauna poti conta pe mine, stii asta foarte bine, esti ca si copilul meu. Imi zambi, iar toata caldura imi invaluia sufleul. Si oh, era sa uit, foloseste astia daca ai nevoie. Mi-a inmanat un portofel cu bani, probabil. Am zambit jenata imbratisand-o in semn de multumire.

-Ne mai auzim! I-am facut cu mana, iar ea se indrepta spre taxi-ul care ne insotise pana aici. Tocurile ei se auzeau pe drumul asfaltat care ducea spre iesirea din micuta curte a casei.

Matusa era genul de femeie pe care o vedeam un model in ochii mei, acel tip de femeie serioasa dar amuzanta cand trebuie, eleganta, rafinata si in acelasi timp cocheta. Greta m-a invatat tot ce stia ea mai bine, m-a crescut pana acum ca pe o fiica pentru ca ea nu avea copii, asa ca a fost momentul perfect sa ma iubeasca ca pe propriul sau copil, si sa simt iubirea pe care trebuia sa o simt la momentul respectiv. Plecarea mamei din viata mea, nu mi-o mai amintesc foarte bine, mi-a zis ca pleaca pentru ceva timp si nu s-a mai intors, nu m-a ranit in niciun fel, dar m-a facut sa ma simt abandonata. Tata a murit dupa nasterea mea. Mi-l amintesc doar din pozele vechi si uitate ale matusii mele, aceasta fiind sora lui, blond, bine facut si niste ochi uimitori de culoarea cerului ceea ce am mostenit si eu de la el, mai multe nu-mi amintesc pentru ca nu am indraznit sa intreb, e un fel de amintire de care nu vrei sa stii mai multe si preferi sa stai in tacere.

Am hotarat sa intru in casa, speriata, pentru ca nu stiam ce ma asteapta, si nu stiam cum arata casa, sau macar daca are ceva in ea? Matusa m-a pus pe mine sa pun lucrurile de una singura? Am intrat cu pasi repezi in casa si spre uimirea mea, lucrurile erau puse la locul lor. Cand am intrat in sufragerie, becul era stins, asa ca l-am aprins pentru ca norii acoperise pana si ultimul gram de lumina care ar fi putut intra pe geam. Lucrurile erau asezate frumos si ordonat, ceea ce nu va mai fi sigur pentru ca nu sunt persoana o persoana atat de ordoanata.

O canapea de piele maro era asezata in partea dreapta a usii, fiind prezenta si o mica lampa langa ea, m-am indreptat repede spre canapea aruncandu-ma pe ea si remarcand ca era foarte confortabila, ceea ce ma facu sa zambesc. Ceva imi deranja spatele, facandu-ma sa mormai nemultumita. Mi-am indoit spatele pentru a putea sa iau ceea ce ma deranja, constatand ca era telecomanda televizorului care se afla in fata canapelei. Am apasat pe butonul care il aprindea, schimband posturile de televiziune neinteresante. M-am ridicat de pe canapea hotarand sa ma duc in dormitorul in care voi dormi de acum inainte, care se afla la etaj. Am urcat scarile care nu aveau balustrata ceea ce ma facu sa ma sperii, determinandu-ma sa ating peretele pana cand am ajuns pe holul etajului. Erau mai multe usi care duceau la o anumita camera, dar nu am fost interesata decat de incaperea care imi apartinea in totalitate numai mie. In camera se afla un pat mare matrimonial, chiar daca dormeam singura, aveam nevoie de mult spatiu, dulapul era mare ceea ce ma bucura pentru ca aveam multe haine de asezat in el, biroul era gol. Lucru numai bun ca sa imi despachetez bagajul cu fotografii si lucruri marunte pe care sa le pun pe birou. In timp ce imi aranjam tablourile, am dat de o poza mica, indoita si rupta la un capat cu tata si cu un copil in brate care era nimeni alta decat eu. Probabil Greta mi-a pus-o. Ma imbratisa, era tanar si fericit in imagine ceea ce ma facu si pe mine sa zambesc cat am putut de tare printre lacrimi. Am sarutat fotografia, strangându-o la piept cu putere, dupa indesand-o intr-un buzunarel al pantalonilor mei.

După, am despachetat bagajele cu haine. Ma strambam cand imi vedeam imbracamintea, intrebandu-ma in sinea mea oare ce m-a determinat sa le cumpar la momentul respectiv. Am aranjat cateva haine la locul lor, iar pe celelalte le-am lasat pentru altatada cand ma voi plictisi si nu voi avea ce face.

Geamurile erau deschise, facand draperiile sa zboare in stanga si in dreapta din cauza vantului si ploii de afara. Am iesit pe balcon pentru a privi ploaia, intr-o secunda facandu-ma leoarca si facandu-ma sa inteleg ca nu a fost o idee buna.

Am intrat in casa schimbandu-mi hainele si in sfarsit punandu-ma in pat.

Dintr-o data imi suna telefonul si am raspuns imediat, era matusa.

-Da Greta!?

-Esti bine? Spuse ea cu un ton ingrijorat.

-Da, de ce nu as fi bine?

-Credeam ca ai cazut pe scari scumpo cum faci de obicei, imi va fi dor de bubuiturile pe care mi le aduceai in fiecare dimineata cand erai adormita.

-Si mie imi va fi dor de glumele tale, Greta! Am spus pe un ton linistit si am inceput amandoua sa radem.

Intr-un sfarsit somnul ma lua, adormind pe muzica ploii, tresarind la fiecare zgomot provocat de tunetele suparate.

Incaperea neagra imi dadu fiori pe sira spinarii, nestiind ce se intampla. Deodata aparu din intuneric un baiat pe care nu-l cunosteam, vocea blanda imi spuse sa nu-mi fie frica, voi muri repede. Firele lui lungi de par imi atinse fata facandu-ma sa imi ating obrajii dand de parul lui lung. I-am atins fata parca implorand sa nu-mi faca nimic. Nu vedeam nimic, era intuneric si imi era foarte frig.

Deodata suna alarma, iar eu m-am speriat ingrozitor, nestiind ce zi e sau ce se intampla. Dupa mi-am adus aminte ca trebuie sa ma duc la scoala. Am inceput sa suflu usurata cand mi-am dat seama ca a fost doar un vis. Cuvintele baiatului imi veneau in minte, ceea ce ma speria si mai tare.

Nu am optat pentru o tinuta foarte sofisticata, asa ca mi-am luat o pereche de blugi negrii, impreuna cu un maieu alb, azvarlindu-mi pe mine un sacou negru asemenea pantalonilor. Mi-am indreptat parul, iar ca machiaj am ales sa raman naturala dandu-mi doar cu rimel.

''Washington College''

Scria mare pe placuta din fata liceului, parea un liceu ok, desii m-am speriat puțin de turnul ce se înălța impunător din acoperișul său.

M-am apropiat de elevi, si niciunul nu imi atarse atentia, sau sa se uite ciudat la mine cineva, era ca si cum ne-am fi cunoscut toti, dar nu era asa! Am vazut ca o banca era separata de restul lumii, in care se afla cativa baieti care pareau foarte suparati si artagosi. Am inceput sa ma plimb pe langa ei, doar unul se uita la mine mirat si amuzat, nu parea orice tip, era un tip aratos cu niste ochi foarte verzi si cu un par foarte ravasit si carliontat, era imbracat tot in negru, la fel si cei din gasca lui. M-am uitat putin la el observandu-l din cap pana in picioare. Am luat-o la goana printre elevii foarte galagiosi, care imi puteau face capul sa plezneasca in orice moment.

Deodata un clopotel se auzi, semn ca trebuie sa ne ducem fiecare in clasele lor. M-am uitat pe lista clasei, asa ca m-am indreptat catre clasa mea de curs. Am luat un loc in banca neobservand pe nimeni cunoscut pentru ca nu stiam nicio persoana cu exceptia baiatului de mai devreme care il cunoasteam doar dupa aspect.

Am incercat sa fiu atenta la profesoara care devenise de curand directoare, dupa spusele ei.

-In acest an eu voi raspunde de faptele voastre, sunt directoarea voastra! Jessica Addams tu esti noua aici, nu? Am clatinat din cap in semn afirmativ si reveni la ideea initiala. Nu am fost atenta asa cum mi-am propus la inceput pentru ca ma distragea baiatul de mai devreme. Ii tranteam priviri dure, dar el tot continua.

In cele din urma in sfarsit am iesit din clasa sunandu-se de pauza.

Tipul acela tot se tinea dupa mine, pana a inceput sa alerge si eu m-am oprit sa-i spun cateva vorbe dure!

Capitolul este mic ,pentru ca este inceputul si nu aveam rabdare. Deci vreau pareri oricat de aspre ar fi. Multumesc Helena Morin pentru trailer :)