Capitolul 1
Acum am douăzeci şi doi de ani şi sunt fericită şi căsătorită. Locuiesc cu soţul meu, Ben Hilton, şi cei trei copii ai noştri, Cassidy, Lorén şi Mike într-o casă cu etaj şi piscină, 12 camere, grădină în curtea interioară şi un lac cu peştişori în partea opusă fântânii din faţa casei. El este chimist, iar eu sunt profesoară de muzică. Avem şi un labrador, ca orice familie fericită, pe nume Frosky. Ah, şi toate astea se întâmplă în SIMS!
-Soph’? Te joci cumva iar?
-Ăăă... Nnu, nu! Bineînţeles că nu! Făceam... Ăăă...inventarul!
-Aha. Bună idee, mai ales că toată luna ai vândut...Hmm... Nimic.
Suze. Suze şi pesimismul ei. Suze este cea mai bună prietenă a mea şi tot ceea ce şi-ar putea dori vreun om. Mă rog, de fapt o femeie, având în vedere că, deşi nu recunoaşte, Suze e lesbiană. Sunt sigură că e! Adică... Face toate chestiile alea... Ştiţi voi... Bea bere, se uită la meciuri de fotbal, nu îşi schimbă tricoul trei zile la rând... Nu are cum să nu fie. Are cam 1,75, prea puţine kilograme, păr lung, negru şi creţ, şi tot ce poartă trebuie să fie decoltat. Singurul pulover pe gât cu care am văzut-o îmbrăcată vreodată avea un decupaj generos în zona bustului. O iubesc.
-Mişcă-ţi fundul la treabă, vrei?
Retrag ce-am spus. E o scârbă demonică şi vrea să mă smulgă din sânul familiei mele virtuale perfecte!
-Unde? N-avem niciun client. Şi nici un chef de treabă, mă abţin cu greu să adaug.
-Asta pentru că ai urlat la ultimii patru!
-Am crezut că bătrâna aia excentrică era spion, ce vrei?! Sunt puţin paranoică.
-Aşa cum ai crezut şi că puştiul avea SIDA cu care te-ar fi putut infecta doar vorbind cu tine?
-Exact.
-Şi cum doamna aceea putea să aibă un tip foarte contagios de hepatită?
-Exact.
-Ştii, Soph’, să fugi în camera din spate urlând „N-O SĂ MĂ PRINDEŢI VIE!” nu e chiar cel mai bun mod de a atrage clienţi.
Îi arunc o privire urâtă pentru o secundă, pentru că Ben vrea să mă sărute.
-Ce-i? Doar le-am făcut prăjiturele!
Sinceră să fiu, prăjiturelele stăteau la intrare de săptămâna trecută. Singurele aparent încântate de ele fuseseră muştele, se pare, dar faptul că îi plăcea cuiva cum gătesc era o adevărată realizare pentru mine! Păzea, Jamie Oliver! Vine Sophie Olive! Adorabila şi încântătoarea inventatoare a Prăjiturelelor-total-nemâncabile! Necomestibile sună urât, aşa că mi-am denumit creaţia Prăjiturele Nemâncabile. Ei bine, muştelor le-a plăcut...
-Pe care te-aş ruga să le iei de acolo înainte să fim reclamate pentru omor din culpă.
Cel puţin, asta bănuiesc că a zis, din moment ce nu i-am mai văzut decât mini-funduleţul dispărând în spate, către dulapul cu haine. Şi asta în timp ce Cassidy se pregătea să studieze pentru şcoală.
-Ei? Ce părere ai?
Am putut desluşi ceva alb pe un umeraş şi am bănuit că e vorba de o rochie.
