The Only One(Seria One-Volumul 1)

22. Accident premeditat?

Aha, uite acolo o luminita! Ha... cat de cliseic! E ca in filmele alea cand tipul e pe cale sa moara si vede "luminita de la capatul tunelului". Diferenta e ca eu nu am sa mor! Asa ca orice o fi dincolo de aceea luminita eu nu am de gand sa mor. In plus nu simt nicio durere cu exceptia cele de la cap, dar nu ma deranjeaza ata de tare, nu se poate ca aia sa-mi fie fatala, nu?

Am facut cativa pasi si acum simt o durere usoara, insa foarte deranjanta atunci cand ma incordez. Undeva in zona coastelor. Probabil ca si asta e tot din urma accidentului. Cu toate astea am continuat sa merg in dreptul luminitei si cu cat ma apropiam mai tare parea ca se departeaza mai mult. Cre ca glumesti cu mine! Lasa nenorocita aia de lumina aici ca sa pot ajunge la ea!

Dupa alti cativa zeci de pasi am inceput sa aud un bipait sacaitor. Ce mai e si asta? Am expirat zgomotos si am intins mana spre lumina orbitoare din fata mea fiind nevoit sa-mi inchid ochii strans. Am inceput sa simt o suprafata moale si atunci am izbutit sa-mi deschid pleoapele. Am clipit de cateva ori pentru a ma obisnui cu lumina din camera. Ah.. iar ma doare capul. Simt ceva incomod asezat langa mine. Imi ridic putin capul gemand din cauza durerii. Asta e o camera de spital si acel " ceva incomod" este capul lui Hope ce sta asezat pe pat intr-o pozitie chinuitoare pentru gatul ei. Din cate observ doarme.

Gerard iesi din liftul spitalului si se opri la un automat. Lua o cafea cu lapte pentru el si un ceai pentru Hope. Ajunse in fata rezervei unde stia ca este Chris si deschise incet usa avand grija sa nu faca prea mult zgomot. Ceea ce vazu aproape ca-l facu sa scape paharele din mana.

-Christo...

-Shhh... vorbeste mai incet! il intrerupse prietenul sau cel mai bun vorbind in soapta.

Gerard se apropie tacut de pat studiind atent modul in care Chris avea mana in parul lui Hope si o mangaia incet. Se aseza pe celalalt scaun liber de langa pat.

-Ma bucur ca te-ai trezit! Cum esti, te doare capul? sopti Gerard la randul sau.

Christopher se stramba.

-Putin! De ce ati lasat-o pe Hope sa ramana atat de mult timp cu mine, trebuie sa se odiheasca si asta nu-i un mod potrivit! spuse facand referire la pozitia in care statea Hope.

-Chiar crezi ca as fi putut sa o iau de langa tine, cand tot ce facea era sa se roage sa te trezesti si sa-ti amintesti de ea?!

Christopher se incrunta.

-Cum adica, sa-mi amintesc de ea?

-Doctorul a spus ca ai o lovitura serioasa la cap si ca e posibil sa aiba consecinte, una dintre ele ar fi fost amnezia, dar din fericire nu e asa! ii explica amicul sau zambind sincer.

Discutia lor soptita fu oprita de murmurul lui Hope. Niciunul nu intelesese ce spuse insa nici nu le pasa.

-Du-te si fa rost de un pat ceva, nu poate sa ramana asa toata noaptea!

Gerard se ridica de pe scaun si facu intocmai cum ii ceruse prietenul sau. O asistenta aduse un pat cu roti si il amplasa langa al lui Chris. Cu aceasta ocazie il consulta si pe Chris pentru a se asigura ca totul e in regula. Maine dimineata avea sa fie consultata si de doctorul care se ocupase de el.

Ca printr-o minune Gerard reusi sa o puna pe Hope in pat fara sa o trezeasca. Toata ziua de azi o obosise foarte mult.

-Trebuie sa ma ajuti cu ceva! susoti Chris tinand mana lui Hope cu a lui.

Gerad aproba.

-Nu a fost un accident frate!

Sunt mai mult decat convins ca apelul de dinainte de a fi lovit fusese un fel de amenintare, dar si un avertisment. Totusi nu inteleg cine ar vrea sa-mi faca mie asta. Spuneau ceva de niste bani, insa eu nu datorez bani nimanui. Poate vor bani de la mine, insa nu sunt sigur... Insa, daca au fost sau a fost in stare de asta e posibil sa incerce sa le faca rau si persoanelor la care tin. Nu am sa permit ca asta sa se intample.