Marie Jackson

1.

Salut !Sunt Marie Jackson.Parinti mei se numesc Percy Jackson si Annabeth Chase.Sunt o fata obisnuita, care locuieste in Manhattan.In afara de partea cu dilexia mea si in care parinti mei ma izoleaza, fiind plecati mai tot timpul, viata mea e perfecta.

-Tata !Unde esti ?

-In bucatarie draga !

Am alergat pe holul acre ducea spre bucatarie, unde i-am gasit pe mama, tata si pe fratele meu mai mic, Ethan.El avea numai 3 ani, in timp ce eu aveam 15.

-Pot dormi peste noapte la Selene ?

Mama s-a intors rapid spre mine, cercetandu-ma cu ochii ei gri.Eu am mostenit ochii ei, si parul tatei.In timp ce la Ethan e invers:el avea ochii precum marea si parul blond.

-Draga, sti regula.Nu ai voie sa pleci noaptea de acasa.

-Dar nu inteleg de ce...

-O sa intelegi cand o sa mai cresti.De ce nu o chemi pe Selene, aici, oricum ?

-As putea ?

-Desigur.

M-am zimbit larg dupa care i-am luat pe fiecare in brate.

-Noi o sa plecam in seara asta.Nico va veni ca sa aiba grija de Ethan, in aceasta seara.Incercati sa nu-l deranjati.Sa nu stati pana tarziu !

-Am inteles, sefu !

Am spus asta furandu-i unul din fursecurile albastre pe care le facea.

-La ce ora plecati ?

-La 8.Nico va veni la 8:30.

-Si...cand va intoarceti ?

-Maine seara, daca rezolvam repede.

Am aprobat usor.Eram obisnuita cu plecarile lor.Mereu primesc cate un telefon si pleaca cat de repede pot.Uneori, lipsesc cu zilele.Niciodata nu am inteles de ce.Probabil ca era legat de munca de afaceri, desi, niciunul dintre ei nu mi-a zis ceva vreodata de locul de munca.

Am mai stat putin de vorba cu ei, dupa care m-am dus la mine in camera, sunand-o pe Selene.

-Desigur.O sa fiu acolo la 9.O pot chema si pe Ameris ?

-Normal ca da.Ea e si ea prietena noastra, nu-i asa ?

-Ai tai nu o sa se supere ?

-Nu cred ca au ceva impotriva.Oricum sunt plecati.

-O sun acum.Vorbim dupa, ok ?

-Ok...vorbim.

Am inchis imediat, aruncand telefonul undeva prin pat, si continadu-mi desenul.Daca ar fii ceva ce ador mai mult decat fursecurile tatei, ar fii arhitectura.De multe ori, desenez cladiri...

Eram pierduta in propriul desen cand am auzit o bataie in usa camerei mele.Pe usa a intrat imediat mama, venind langa mine.

-Ce desenezi ?

-Nimic special.Incerc sa creez o cladire in stil vechi.Tu esti priceputa la arhitectura.Arunca o privire.

Privi curioasa coala de hartie din fata ei, dupa care mi-a dat cateva sfaturi.Dupa ce a mai ramas putin timp cu mine, pleca din camera spunand ca trebuie sa se pregateasca.Eu mi-am continuat schita, insa nu pentru mult timp, deaorece telefonul meu incepu sa sune, anuntand ca am primit un mesaj.

"Vine si Ameris.Ne vedem la 9, la tine."-Selene.

M-am uitat la ceas si mi-am dat seama ca e deja 8 fara 10, asa ca m-am dus la ai mei, pentru mai petrece inca 10 minute cu ei.

-Nu uita Marie.Nico va veni la 8:30, Ethan doarme momentan.Ai grija de el pana vine Nico, bine ?

-Unchiul Nico va intarzia asa cum face deobicei ?

-Sti ca o va face, Marie.

Imi spune tatal meu, cu un zambet urias pe fata ciufulindu-ma.

-Hei !!Mi-a luat mult sa fac !

Amandoi au izbucnit in ras.

-Noi o sa plecam acum, bine ?Si sa nu ne suni !Te iubim draga !spun amandoi ultima propozitie, dupa care inchid usa lasandu-ma singura in mijlocul casei.

~Perspectiva lui Annabeth~

De fiecare data cand inchid usa casei, am un gol imens in stomac...imi e frica sa-i las singuri acolo.Si imi e si mai frica ca nu o sa ma mai intorc.De fiecare data cand plec am sentimentul asta.Ca nu ma voi mai intoarce la ei, asta era un gand groaznic.Dar trebuia sa-i ajutam pe cei din tabara, uneori, chiar plecam in misiuni, ca pe vremuri.

Desigur, Marie nu stie ce e.

-Crezi ca ar trebuii sa-i spunem ?

-Poftim ?

-Lui Marie.Crezi ca ar trebuii sa-i spunem ca e semizeu ?

-In niciun caz.Nu vreau sa o punem in pericol.

-Da, poate ai dreptate.Dar noi am aflat la o varsta destul de mica.

-Da, nu vrea sa aiba aceasi soarta ca noi.Am ajuns, sa ne fie frica sa ne mai uitam in oglinda pentru ca avem impresia ca vom vedea monstri.

Am aprobat usor.

-Aici ai dreptate.Insa stiu ceva:ca nu vrea sa vina ziua, in care vom fii obligati sa-i spunem.

~inapoi la perspectiva lui Marie~

Am mers in camera mea, si peste putin timp, am auzit usa de la intrare.pentru moment am crezut ca ai mei au uitat ceva, asa ca am ramas in camera mea, dar peste cateva secunde, m-am trezit cu unchiul Nico in camera.

-Unchiule Nico !strig sarindu-i rapid in brate.

-Hey pustoaico !

-Nu pot sa cred ca ai ajuns mai rapid.Deobicei intarzi.

-Nu si de data asta.Trebuie sa am grija de Ethan, nu-i asa ?spuse acesta indreptandu-se spre bucatarie.Tatal tau zicea ceva de niste fursecuri ?

Am aprobat si i-am aratat tava de pe masa.

-I-a cate vrei !

Si acesta e primul capitol.Sper sa va placa !