Capitolul 3

322 31 7
                                    

- Aşa ceva e intolerabil! Voi renunţa la serviciile voastre incepând de mâine, gorile inutile ce sunteţi! Ce dracu' aţi păzit azi-noapte?

- Vă rugăm să ne iertaţi, domnule. Ni s-a spus că e un sat de oameni paşnici care nu ar fura nici măcar un capăt de aţă şi ne-am permis astfel să ne odihnim câteva minute. Cine s-ar fi gândit că sunt tâlhari în împrejurimile astea?

- Toată lumea, cap-sec! V-am atenţionat de la bun început să fiţi întotdeauna prudenţi şi să nu vă incredeţi în toate balivernele!

Damian se arătă neînduplecat în hotărârea lui de a concedia toată echipa de bodyguarzi incompetenţi. Incidentul din noaptea trecută îl puse în alertă şi era hotărât să inăsprească toate măsurile de siguranţă: va schimba bodyguarzii şi va instala un sistem complex de securitate chiar la uşa apartamentului. De asemenea, atât el cât şi frumoasa lui logodnică vor purta în permanenţă un revolver cu şapte focuri în cazul în care vor fi atacaţi de specimenele neevoluate ale acestui sat înapoiat. Neglijenţa bodyguarzilor putea să-l coste scump, poate chiar viaţa, însă acum că ştia de ce sunt în stare aceşti barbari, nu va sta cu mâinile-n sân, ci va acţiona ca atare. Nu va permite nimănui să-i calce în picioare onoarea, cu atât mai puţin onoarea viitoarei sale soţii.

- Strângeţi-vă catrafusele şi căraţi-vă! N-am nevoie de trântori care să lucreze pentru mine. Eu nu ofer a doua şansă, aşa ca încercarea ta de a mă convinge nu va avea niciun efect, i-o tăie tânărul superiorului bodyguarzilor.

Bărbatul rămase încremenit, cu o privire strâmbă. Damian îşi păstră duritatea:

- Mişcă-te! Ce mai aştepţi, invitaţie în scris? Nu am toată dimineaţa la dispoziţie şi peste o jumătate de oră sunt aşteptat la un interviu.

Cu un ultim gest şovăitor, bodyguardul se retrase moale, cu capul aplecat, fapt care trezi în sufletul tânărului o urmă de compasiune. Amintirea întâmplării de aseară îl făcu însă să-şi revină imediat.

Soarele strălucitor şi adierea blândă a alizeelor anunţau o zi splendidă. Satul era scăldat în parfumul florilor, în murmurul copiilor şi în susurul limpede al râului, a cărui sclipire se răsfrângea în oglinda oceanului fastuos. Era un decor care parcă prindea viaţă sub bolta azură, un mic colţ din Edenul pierdut în care orice fiinţă umană s-ar fi simţit privilegiată să ia parte la acest spectacol al naturii, menit să sădească armonie şi reconciliere în sufletele zbuciumate.

În tot acest caleidoscop de culori şi arome se pierdeau visurile unei tinere. Sara zăcea cu capul în poala prietenei sale şi vărsa puhoaie de lacrimi. Avea ochii roşii, iar scâncetele ei ar fi înduioşat şi rândunicile care îşi aveau cuibul intr-unul din jgheaburile de lângă fereastră. Nora o privea descumpănită şi neputincioasă, mângâindu-i părul umed, încercând să reconstituie tot ce s-a întâmplat în acea noapte. După ce s-a prăbuşit în plină stradă în faţa celor trei bodyguarzi, unul dintre ei i-a acordat primul ajutor, urmărit îndeaproape de ceilalţi doi.

- Cred că e nevoie s-o ducem la spital, spuse cel care încerca să o trezească bătând-o uşor cu palmele peste obraji. Nu reacţionează în niciun fel...

Nora îşi spuse că ajunsese prea departe. Aşa că deschise lin ochii, iar bărbaţii au răsuflat uşuraţi, ca şi cum ar fi participat la o operaţie importantă care se terminase cu succes. Deşi i-a asigurat că se simte mult mai bine şi că poate merge singură acasă, bodyguarzii nici n-au vrut să audă şi au condus-o toţi trei până în faţa porţii. Aici, ei au ezitat, aşteptând parcă să-i invite în casă.

- Mulţumesc mult, domnilor! Sunt sigură că sunteţi foarte ocupaţi şi chiar îmi pare rău că v-am făcut să pierdeţi atâta timp. Noapte bună!

Praf de steleWhere stories live. Discover now