M-am trezit cu un minut înainte de a suna ceasul. Urăsc viața. Mi-am acoperit capul cu perna cu câteva momente înainte ca alarma să îmi perturbe zenul. La câteva secunde a sunat şi telefonul, ca de obicei, am răspuns fără să mă uit cine era, nu aveam nevoie, ştiam deja.
- E o dimineață oribilă! s-a auzit în telefon.
- Ce s-a mai întâmplat acum?
- Eliot încă nu a venit la mine să mă implore să îl iert.
Mi-am dat ochii peste cap.
- Wendy, probabil că oricum nu l-ai ierta!
- Exact! Nu aş face-o, dar mi-ar place să îl văd făcând-o, toți iubiți mei au făcut-o mai devreme sau mai târziu.
Eliot se despărțise de Wendy acum două săptămâni pe motiv că " relația lor numai merge". Era probabil prima dată când cineva se despărțea de Wendy, de obicei ea se descotoroseşte de ei după vreo două zile şi o noapte.
- Dacă cumva, a continuat ea, o să se cupleze cu scroafa aia anorexică, Georgiana, îl înjungi chiar eu la noapte.
- Wendy, calmează-te, e doar un băiat stupid!
M-am ridicat din pat cu greu. Am inspirat adânc, trebuia să fac iar față dramelor lui Wendy.
- Nu e vorba de el, ci de demnitatea mea! Ar trebui să port fusta albastră sau pe cea aproape albastră? Sincer arată total diferit.
- Sincer, cred că uniforma ar fi o alegere bună, din moment ce e obligatoriu să o purtăm.
Mi-am deschis şi eu dulapul. Am luat prima cămaşa albastră şi prima fustă neagră.
- Tu nu te-ai săturat de uniforma asta? O urăsc, ne face pe toți să părem la fel!
- Cred că ăsta e şi scopul.
Mi-am pus telefonul sub bărbie şi am intrat în baie. Wendy continua să vorbească despre cum uniforma ne distruge personalitatea.
- Auzi, Wendy, la cât ne vedem?
- Peste 27 de minute, în făța casei mele, mama ne duce cu maşina. Să nu întârzi!
A închis. În următoarele 10 minute m-am îmbrăcat şi am coborât jos. Mama mă aştepta bineînțeles cu mâncare jos, pe care de obicei nici nu o miroseam, nici măcar şobolani nu cred că ar fi putut să o mănânce. Mă pregăteam să îi spun că plec cu Wendy, când mi-a spus să i-au loc. Avea părul strâns într-un coc şi purta pantofii ei cu toc cui.
- Kass, trebuie să vorbim.
Avea fața aia a ei de "ai făcut ceva rău". Mi s-a strâns stomacul.
- Nu cred că am chiulit în ultima vreme.
- Nu despre asta e vorba. E ceva serios.
Mi-am ridicat sprâncenele. Ştiam despre ce vorbeşte, dar nu vroiam în ruptul capului să cred. Am înghițit în sec. Trebuie să scap din asta.
- Mamă, azi am un test,...ăăă..., care e foarte greu şi care,..., e devreme, foarte devreme, şi mă aşteaptă Wendy şi clar, trebuie să plec.
M-am repezit la cheile de pe masă, am murmurat un "pa" şi am ieşit afară trântind uşa. Am alergat până la casa de peste stradă şi am bătut puternic în uşă. În câteva momente Wendy a ieşit în pragul uşi cu periuța de dinți în gură. Când m-a văzut s-a uitat la ceas şi apoi a făcut o grimasă.
- Te rog, lasă-mă să intru, îți spun ce s-a întâmplat mai târziu, e urgent!
S-a încruntat şi s-a dat din uşă făcându-mi semn să mă aşez. A plec la uşă, iar eu m-am aşezat pe canapea. Am inspirat adânc. Scăpasem ca prin urechile acului. Dar asta nu putea dura la nesfârşit, probabil că atunci când o să mă întorc de la şcoală, mama o să mă ia în primire. Între timp Wendy a ieşit din baie cu părul ei auriu întins cu placa şi cu o grămadă de machiaj pe față, nu am putut să nu remarc rujul roşu strident care îi făcea buzule să arate atât de bine. S-a așezat lângă mine şi a început să mă întrebe ce s-a întâmplat.
