Jurnalul Pierdut [Bianca di Angelo]

Prima pagină

"Ştiam că ceva este ciudat aici. Totul se întâmplă repede - ca şi cum totul este aranjat de cineva. Ca o poveste scrisă pe o foaie. Îmi era frică de ce va decide autorul poveștii mele şi a fratelui meu. Îmi e frica să fac ceva greșit. Am încercat să ne ajutăm. Să trăim o viață mai bună... Să uităm. Să scăpăm.
Fratele meu mai mic, Nico, nu înțelege asta. Nu îşi mai aduce aminte ziua cea mai groaznică din povestea noastră - a noastră, pentru că amândoi suntem implicați în asta. Nu-şi amintește cum mama noastră a murit. Iar acum, el trăiește cu gândul că mama nu a murit. Că doar ne-a părăsit, la fel ca tatăl nostru. Asta este realitatea. Viața noastră nu e tristă. Este doar o amestecătură de viață şi coşmar, de realitate şi imaginație. Este visul din care nu te mai trezești niciodată.
Coşmarurile îmi invadează somnurile, iar dimineața, ei bine, am ocazia specială să trăiesc în coşmarurile pe care nu le-am visat, ci doar le-am trăit. Dimineața până seara mă gandesc ce ar fi mai bine pentru noi doi. Să fugim?Să ne lăsăm viața la voia sorții?Asta nu era o alegere buna...sau era?Dar problema e că eu nu sunt un părinte. Şi nici nu o să fiu pentru Nico. Nu o să pot lua locul mamei mele, nu o să pot să îmi păstrez calmul cum o făcea ea, pentru că eu explodez. Nu o să pot avea acea privire care îl linişteşte pe Nico când totul merge prost, eu doar am o privire panicată şi prin ea îi transmit şi lui panica. De ce? Noi suntem doar copii, puşi intr-o piesă de teatru crudă. De unde, bineînțeles, nu poți pleca.
Astăzi, am ajuns la Cazinoul Lotus. Asta era partea ciudată. Nu puteai afla nicăieri unde este ora. Nu puteai să ieşi... Era ca un labirint. Oriunde mergeai mai dădeai de uşi stranii, uneori încuiate.
Erau aceeaşi oameni mereu,doar unii mai veneau.
Oricum, locul îți dădea fiori. Mâncarea era excelentă, patul era mult mai moale decât cel pe care-l improvizam pentru fratele meu, camera mirosea frumos, nu a gunoi; şi partea cea mai bună - aveam baie. Dar toate astea la un loc - m-au facut să cred că nu trebuia să rămân acolo. Locul meu e pe străzi. Fratele meu merita ceva mai bun decât străzile murdare, decât o casa şi mâncarea furată, dar locul ăsta...este foarte dubios. Te apucă tremuriciul când te plimbi pe coridoarele goale si pustii - şi în plus, de ce am ajuns aici?"
Fratele meu sări în pat, făcându-l sa scârțâie oribil.
-Super! Toate jocurile şi...,incepu el dar se pierdu in gânduri de-abia respirând.
-Nico, stai jos. Potolește-te. Strici patul!
El nu ma băgă în seama, sărind în continuare.
-Jocurile încep diseara! O să ne jucăm cărți şi... Dumnezeu ştie ce alte chestii!
M-am uitat la el zâmbind. Măcar atât îi puteam oferi. Nişte jocuri neînsemnate de ziua lui.
După, Roxana, cea care ne aducea mâncarea şi vorbea jumătate spaniola şi jumătate engleză a intrat în cameră. Ea a fost angajată de cei care ne-au cules de pe stradă să aibă grijă de noi.
-Mancati, chicos, a zis ea.
Nu ştiam ce înseamnă, dar mă obişnuisem cu timpul să nu se pună porecle ciudate. Şi n-avea nici un rost să aflu, pentru că ea nu ne răspundea la nici o întrebare, doar ne zâmbea şi ieşea. Ca şi cum fusese programată.
De data asta ne-a adus nişte paine cu gem si nişte flori de ale lor - care păreau a fi nişte dulciuri, pe care i le lăsăm lui Nico. Mai tarziu,am aflat că a fost una dintre greselile mele.
"Astăzi este ziua fratelui meu, Nico.
Am vrut să-i fac ceva cadou, ceva special. Singurul lucru pe care am putut să-l fac a fost să-i dau să mănânce mai mult, şi să-i dau banii mei pentru a juca jocurile de la parterul hotelului. "
Am oftat, iar dupa am închis jurnalul. Nu era jurnalul meu, doar l-am găsit pe stradă, pierdut de persoana care l-a cumpărat. Mă simțeam oribil că l-am furat, dar totuși l-am păstrat. Când l-am luat, părea nou-nouț. Era gol, şi atunci când îl indreptam pe o parte, literele scrise cu o centrală parcă aurită, străluceau şi dezvăluiau scrisul impecabil, fin şi îngrijit al persoanei care deținea jurnalul. Doar trei litere. "M.d.A."