Ecouri ale Absenței

"Acasă"

Și încă o zi cu voi,
Alături de amândoi,
Alături de iuburea voastră
Ce dă cu mine de vartă.
Și reușiți încă odată
Să-mi lăsați o pată,
Căci sufletul e gol
De un glas domol
Ce-l încă aud,
Din mormânt, surâd,
"Va fii bine"...
Al tău glas m-a fermecat,
Dar adevărul am mâncat.

De când cu lumina vin la tine,
Adevărul e la mine...
I-ai lăsat să mă omoare,
Să urăsc, să simt teroare.
Căci am fost copil și m-ai ajutat
Am rămas eu...crăpată...

Lacrimile în gât le țin,
Nu mai e nimic senin...
Când pasul tău greoi
Intră val-vârtej,
Făcut praf de al tău alcool...

Ochii îți strălucesc...
Nu a bine, ci a scandal
Și te ia un gând absurd.
Mama, măcar odată surzând,
Să nu-ți mai audă iluziile
Ce aruncate cu săbiile,
Pică într-un păcat domol.
Neștiind ce să spună
Că tu joci un rol
Câștigat de voci,
De satana, de roci...
S-ar da și mama cu capul,
Dar rezistă, nu mult...

Un om nonșalant,
Nimic irelevant.
Toți îl admiră
Cu iubire îl aspiră
Și căcaturi îi conspiră!
Motivat să vină acasă!
Să bată, să trântească,
Și cu sufletele să te joci?!
Copilul n-are loc, îl sufoci!
Atâta "bărbăție" arăți,
Că tu femeia o bați?
O înjuri, o critici!
Și tot te întorci
La "ăia", "prieteni", ai tăi amici,
Poate mai înveți niște replici.

Nu ți se pare neîneregulă?
Că ai doar o regulă
La casa ta care pică,
Dar suntem noi și se ridică,
Că altfel în ruine putrezeai
Și totuși, mai bine rămâneai...

Un război duc,
Nu mă mai ridic
Voci peste voci zic:
"Haide, mai poți?!
În lac de rău te târăsc!".
Mă mir că mai trăiesc...

Lacrimile în gât le țin,
Corpul strigă în suspin,
Decorul negru prinde bine
Și totuși ochii sunt deșchiși pe mine.
Moment de liniște la mine-n gând,
Stau eu cu mine văzând
Tremurul agitat...
"S-a terminat!",
Lacrimile mamei le simt,
"Omoară-mă, rupe-mă,
Fă-mi ce vrei!
Că tot nu renunț!"

Din pumni strâng
Și capul mi-l ridic,
Mă simt pitic...
În picioare n-am echilibru,
Dar în picioare tot stau.
Trag cum pot de voce,
Limba mi-o simt încleștându-se,
Cunoștiința mea murise...
Să spun ceva, trăgând,
Fără a-mi pierde și sufletul,
Căci deja pe podea mă simt...

Multe gânduri doar aici,
Acasă? N-am niciun lipici.
Mâine o altă zi,
Neștiind ce se întâmplă aici
Și totuși cu gunoi aruncă iar.
Cum să doară?
O rană care deja are o gaură?
Fiindcă "acasă" nu mai e...