Un început cu nimic...
Ceva fără sfârșit,
O lacrimă cât muntele
Mari fiori pe spatele...
Ce cu gândul te duci
Departe de trecut.
Pe o cărare apuc
Stând pe un butuc.
Vânt ca-n vise
Peisaj ca-n culise,
Închid ochii să aud
Adierea lină...
Metamorfoză...
Pacea interioară a mea,
Cu apa e în trecerea
Ciocului ce aproape
Se apropie de a soarbe
Puțin câte puțin din raza de soare.
Când o frunză sare.
Nimic de spus.
Și totuși am făcut-o,
Mă simt supus
Dator la tine, culto!
Cu ceva inexplicabil
Fiecare înțelege totul convenabil
Că nici eu nu știu ce fac
Și tot am în mânecă un ac.
Nu e sentiment,
Poți fii atent?
Ți-am sucit mințile?
Sau am deschis granițele...
Către o lume sucită
Am intrat în ea ruptă
Să-ți modelez ochiul,
Poate gândul,
Sau poate necazul...
VOUS LISEZ
Ecouri ale Absenței
PoésieFiecare vers transmite o poveste înflăcărată de pasiune, dureri adânci și dorințe neîmplinite, toate exprimate în cuvinte pline de forță și sensibilitate. De la regrete amare la speranțe sfărâmate și visuri neîmplinite, aceste rânduri te vor atinge...
