În noaptea înstelată
De oftări și de suspine,
Cauți în a ta lume
Două stele zăpăcite.
Te ghidează gândul
Spre verdea auroră,
Rece în privirea-i
Obosită de cuvinte.
Ce ai devenit?
Curge printre buze,
O ultimă întrebare
Cu așteptări mărunte.
Un răspuns să-i dai
Ai vrea, dar în zadar.
Privești de la distanță
Moartea sufletească.
Ce ai devenit
După luni tandre,
Amăgite timpuriu
De cuvinte fraudate?
Un oftat tăcut,
Singurul răspuns
Ce-ți lasă gust amar
Și-un regret prea mut.
Ce vei deveni?
Când stelele amorțite
Într-un târziu trecut
Nu vor mai fi?
Vei căuta scăpare
Într-o cometă subtilă
Ce va dispărea prea brusc
Spre propria-i ruină?
