Suflete în derivă

𝐂𝐀𝐏𝐈𝐓𝐎𝐋𝐔𝐋 𝟏𝟒 - 𝐇𝐢𝐥𝐭𝐨𝐧 𝐆𝐚𝐫𝐝𝐞𝐧

Relaxează-te, Kai. E doar o țigară și buzele sale roșii și apetisante în jurul ei, nimic ieșit din comun.

La naiba! Fata asta îmi provoacă o erecție cu un singur gest inocent.

— De când fumezi? întreb curios

— Nu e treaba ta, curiosule. Ne întâlnim în Camden, la intrarea pe podul spre Philadelphia. Baftă.

Nu-mi dă timp de gândire și turează motorul ieșind cu viteză de pe strada sa. Urc rapid în mașină și pornesc în spatele ei. Camden e la dracu în praznic, dar cu scurtăturile pe care le știu, ajung înaintea ei.

Evelyn nu știe orașul ca mine, e imposibil să ajungă înaintea mea. Schimb viteza și apăs accelerația, acul ajungând aproape instant la 230 km/h. Ajung mașina ei din urmă și pot vedea cum zâmbetul diabolic de pe chip îi dispare ușor când trec pe lângă ea ca un fulger.

Încearcă să mă depășească, dar nu o las. La scurt timp ecranul telefonului meu se aprinde și zâmbesc când văd numele ei pe ecran.

— Ești un dobitoc, știai? strigă nervoasă

— Mi s-a spus și mai rău, Ev. Ce dorești?

— Să te anunț că o să mănânci fum în spatele meu, dragul meu, spune serioasă și îmi mușc limba ca să nu râd.

— Ești cam sigură pe tine și cred că ai să pierzi, amor.

— Nu mă subestima, K. Pot să omor zece bărbați cu mâinile goale dacă-mi propun, n-am să te las să câștigi o cursă pe care o pot câștiga legată la ochi. Adios, amor.

Apelul se închide brusc și privesc în oglinda retrovizoare după mașina ei, dar a dispărut din spatele meu. Scad viteza și virez la dreapta pe o străduță, călcând pedala de accelerație până la podea.

Cu viteza de 250 km/h pot ajunge în zece minute în Camden, evitând toate regulile de circulație bineînțeles. Pot să fac orice în orașul ăsta, poliția e de partea mea, dar n-aș vrea să provoc vreun accident.

Observ o mașină în fața mea și accelerez ca să o prind din urmă, crezând că este Eve, dar din nefericire era o altă mașină, iar tipul de la volan s-a speriat de mine când am trecut pe lângă el.

Unde ai fugit Ev?

Intrarea pe pod era la 900 de metri în față, acul din bord indică 265 km/h, trag frâna de mână și întorc volanul spre stânga, oprind mașina cu un drit de 360 de grade perfect.

Zâmbesc mulțumit de rezultat și apuc telefonul cu intenția de a o suna pe Eve, dar chiar înainte de asta se aude o bătaie puternică în geam. Privesc curios spre persoana din dreapta mea, iar cuvintele mi se blochează în gât când văd părul ei roșcat.

— Dar cum? întreb când las geamul în jos

— Ți-am spus să nu mă subestimezi, rostește apăsat. Parchează mașina acolo, am un premiu de revendicat, îmi face semn spre mașina ei care era parcată în partea dreaptă a podului.

D-aia nu am văzut-o, era ascunsă în întuneric cu farurile oprite. Parchez mașina lângă a ei și cobor încă surprins de faptul că a ajuns înaintea mea aici.

Cunosc orașul ăsta mai bine decât oricine, cum a putut o străină să știe străzile mai bine decât mine?

Cine ești cu adevărat Evelyn Martinez?

Descopăr lucruri noi despre ea în fiecare zi, iar asta nu prea mă încântă. Sunt genul de om care știe totul despre persoanele cu care vorbește. Nu-mi plac lucrurile noi sau secretele, iar Evelyn e o enigmă totală pentru mine.