Amintiri depuse pe un jurământ

Capitolul 11

Nu mai pot să mint! Oricât de mult îl urăsc, oricât rău îmi făcuse, oricât mă mințise, oricât de mult vreau să-l omor, încă îl iubesc. Îmi e rușine că Minhyuk devenise dependența mea. Îl urăsc dar îl iubesc. Măcar odată să mă mintă, să simt apropierea lui. Dar cu toate acestea refuz să se apropie de mine, cât timp mă aflu în această situație, am nevoie să dispară din viața mea.

Îmi deschid ochii în momentul în care aud strigăte de afară. Părea că doi bărbați se ceartă și puteam auzi înjurături, tresar în momentul în care aud o lovitură puternică și mă ridic de pe gresie, deschizând ușa. Strigătele se auzeau mai puternic din curtea din față, așa că îmi îndrept pașii spre intrare. Din neatenție dau cu piciorul de măsuța pe care se aflau cheile și eram sigură că locul se va învineții, dar îmi continuam drumul până ce ajung în dreptul tocului ușii deschise, surprinzând imaginea tatei ținând cu putere gâtul gecii lui Minhyuk. Tata era roșu la față de nervi și își arăta dinții încleștați, pumnii ținând strâns hainele blondului ce avea doar o privire fixă și maxilarul încordat; spre deosebire de tata, el părea mai relaxat. Mama și Ji-eun încercau să-i despartă și să liniștească atmosfera, însă din câte se pare, fără rezultate.

-Încetați! Urlu spre ei și își întorc fețele spre mine, mirați de prezența mea. Tată, dă-i drumul! Îi cer, însă refuză din priviri să mă asculte.

Plec de lângă ușă și mă postez în fața lor, punându-mi mâna pe umărul tatei. Acesta se uită dușmănos la Minhyuk, însă în cele din urmă îi dă drumul. Îmi retrag mâna de pe tata, doar în momentul în care îi simt mușchii relaxați.

-Acum că toată lume ne-am liniștit, îmi spune și mie cineva ce se întâmplă aici? Cer explicații și mă uit spre Minhyuk, însă acesta își îndreaptă privirea pe pământ, iar tata răpunde în locul său.

-Bastardul ăsta a avut tupeul de a veni aici să te caute! Vagabondul ăsta cu bani și cu lingură de aur în gură mai are și tupeu să cere afacerea familiei! Tata deja țipa, iar mama încerca să-i atragă atenția, dar cu eșec.

Eu eram sigură că Sungyeol spusese ceva lui Minhyuk legat de accidentul pe care era să-l facem și asta era motivul pentru care el era aici. Trebuia să ascult ce are de zis, altfel nu-mi va da pace și se va izbucni un scandal din toată cearta asta, eram singura care poate liniști această situație.

-Ok! Spun, un oftat părăsindu-mi gura. Tată, duceți-vă în casă, iar eu vorbesc cu Minhyuk. La cuvintele mele, cel menționat își ridică privirea întâlnind-o pe a mea, iar tata scuipă dezgustat de situație.

-Dar Yeri... vru să spună Ji-eun ceva, dar îi fac semn din mână că va fi bine și o îndemn să se ducă în casă. Când toată lumea ne părăsise îi fac semn lui Minhyuk să vină cu mine și să mă urmeze până la poartă.

Îmi înconjor trupul cu brațele să-mi țină de cald. Septembrie începea să devină din ce în ce mai frig, semn că toamna bătea la ușă, la câtă agitație era, uitasem să-mi iau o geacă cu mine. Tresar în momentul în care simt un material cald ce îmi acoperă spatele și umerii. Mă uit spre Minhyuk care îmi dăduse geaca lui și îi mulțumesc printr-un zâmbet, gest la care el răspunde și își aranjează bluza neagră.

Îmi face semn spre mașina lui care e parcată la câteva case distanță de a noastră. Deschide portiera și urc pe bancheta din spate tapițată cu piele neagră. În mașină era cald, așa că îmi scot materialul de un bej închis cu dungi negre pe alocuri și îi înmânez blondului care se așezase lângă mine, acesta îl luă și îl aruncă pe scaunul șoferului.

-Deci, despre ce voiai să vorbim? Îl întreb fără retragere.

-Voiam să știu dacă ești bine! Prostul ăla de Sungyeol și așa era beat și mort era dacă tu pățeai ceva, dar mă simt ușurat că tu ești bine. Spune având o privire fixă spre un punct imaginar. Dar sunt și rușinat, era vina mea fiindcă eu am insitat să bea și l-am lăsat să plece.

Mă simțeam inconfortabilă dintr-un motiv anume, dar eram recunocătoare că era sincer și își cerea scuze, cu toate că neîncrederea încă își punea accentul.

-Dar, continuă el, ce m-a îngeijorat și mai mult era când mi-a spus că te comportai foarte ciudat și l-ai lăsat cu ochii în soare. Arătai distrusă. Era din cauza mea?

„Și nu numai... distrusă, e prea puțin spus" îi ofer un răspuns în minte..

-Sunt bine! Mulțumesc pentru griji, dar mai am și alte pe cap, nu totul se rezumă la tine. Mai bine ocupăte de problemele tale, sunt sigură că și tu ai cu ce te lupta.

Știam că eram foarte nepoliticoasă, dar nu mai doream nicio relație și niciun fel de contact cu el și voiam să-l țin departe prin orice mijloace. Evident, nu îi păsa de răspunsul meu fiindcă râsul lui se face auzit prin vehicul.

-Nu te-ai schimbat de loc Yeri! Spune, un zâmbet apărând pe chipul său. Și în trecut voiai să cari toate problemele lumii. Ai dus până și problemele dușmanilor tăi deși nu meritau și nu era treaba ta.

-Chiar dacă așa e, nu cred că pe tine te privește! Ție măcar ți-a fost ușor să fugi de probleme, lăsând ca alții să se ocupe de ea.

O altă serie de râsete se fac auzite în mașină, ceea ce îmi trezește o ușoară frică. Își șterge fața cu palmele și după o perioadă în care liniștea se instalase, continuă:

-Într-o zi îți vei da seama că te-am iubit cu adevărat... Iar eu te voi aștepta. Te-am rănit doar pentru că așa știam că te pot proteja, dar dă-mi șansa să rezolv ce am greșit și să fim din nou noi doi împotriva lumii.

-Iar asta!? Nu încetezi? Încrederea nu e o jucărie! Demonstrează că mi-ai fost fidel... . Țipam de nervi și îi arătam că nu îmi convenea, dar un oftat îi părăsește gura, de parcă nici nu ascultase. Cu palmele sale îmi cuprinde fața și mă forțează să mă uit în ochii lui.

-De ce crezi că am venit aici, Yeri? Am venit aici să îmi țin promisiunea! Să găsesc o soluție! Să i-au înapoi ce e al meu! Îți voi arăta, Yeri, că m-am schimbat...

-Crezi ce vrei, Minhyuk! Fă ce îți dorește inima, fi liber și bucură-te de tot ce ai, dar pe mine lasă-mă în pace să-mi trăiesc viața! Acea promisiunea a fost atunci! Nu mai poți da timpul înapoi! Nu sunt un trofeu! Deși eram foarte nervoasă, îi vorbisem pe un ton liniștit

Îmi retrag fața din mâinile sale și deschid ușa, ieșind val vârtej. Înainte să îi închid în nas, el îmi prinde mâna, din instinct uitându-mă la fața lui.

-Sunt doar un trup lipsit de suflet fără tine! Tu mi-ai completat existența! Acestea sunt ultimele lui cuvinte, înainte să-mi dea drumul. Deși voiam să trântesc ușa, îl închid ușor.

Chiar dacă era întuneric și geamurile erau închiși la culoare, reușesc să observ cum corpul lui se așează pe scaunul șoferului, urmat de sunetul unui motor pornit, la final lăsând în urmă doar o dâră de fum. Vântul se trezise și el, luând în zbor părul desprins și îmbrățișându-mi corpul ce e un tablou de cicatrici, oferind o porție de prospețime. Îmi închid ochii, bucurându-mă câteva clipe de vântul rece ce îmi venise ca o gură de aer proaspătă.