Suflete în derivă

𝐂𝐀𝐏𝐈𝐓𝐎𝐋𝐔𝐋 𝟏𝟎 - 𝐑𝐞𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐚 𝐩𝐥𝐚𝐧𝐮𝐥, 𝐊𝐚𝐢.

— Kai, du-o la adăpost pe Eve!

Diego strigă la mine și amândoi ne ridicăm de la pământ, încercând să ne ferim de gloanțe. Trupul lui Cole zăcea mort lângă noi, și cu greu m-am abținut să nu zâmbesc.

Privirea roșcatei era îngrozită când i-a văzut trupul, însă planul meu a funcționat și asta mă bucură enorm. S-a dezmeticit când unul dintre gloanțe a trecut prin fața noastră și a scos de sub rochia ei lungă, un pistol.

Amândoi împușcam tot ce ne ieșea în cale pentru a ne face loc și ne acopeream unul pe altul. Când am ajuns la scările care ne scoteau din încăpere, mâna lui Eve a strâns-o cu putere pe a mea, din gura ei ieșind un geamăt de durere.

— K-kai..

Numele meu a ieșit sub forma unui geamăt. Fața îi era palidă, iar lacrimile îi curgeau pe chip.

— Eve? mă apropii de ea, dar imediat observ o pată roșie în zona abdomenului său. La naiba!

O cuprind în brațele mele, chiar înainte să cadă din picioare, închizând ochii. O ridic, alergând cu ea spre ieșire, unde știam că mă așteaptă băieții.

— Iubito, nu-mi face asta. Te implor.

Vocea mea părea sugrumată și încercam din răsputeri să nu izbucnesc aici, omorând toți oamenii pe care i-am adus. Când am ieșit pe ușă și am zărit mașina băieților, am fugit spre ea.

Dean a coborât speriat și a deschis ușa rapid, lăsându-mă să intru.

— Drace, Kai! Cum s-a întâmplat asta?

— Nu știu, dar când o să aflu cine a fost, am să-l omor cu mâna mea. Justin, condu dracului mai repede, pierde mult sânge.

Eram disperat și cu greu îmi abțineam dorința de a ucide tot ce-mi iese în cale. Mi-am rupt cămașa și am început să țin presiune pe rană ca să opresc hemoragia, iar ochii săi s-au întredeschis.

— K-Kai..

Îmi șoptește din nou numele, iar inima îmi sare o bătaie.

— Da, iubito. Aici sunt. Nu închide ochii, te rog.

Trebuia să-i țină deschiși. Nu acceptam gândul că o altă persoană poate să moară în brațele mele.

— Dar, mama... e aici cu mine.

Ochii mi s-au mărit, iar realizarea m-a lovit instant.

— Eve, nu. La dracu! Justin! Cât mai avem? țip disperat la prietenul meu.

— Un minut, răspunde la fel de agitat ca mine.

— Să nu îndrăznești în închizi ochii Evelyn! Dean, ține presiune aici.

Mi-a luat locul apăsând pe rană, iar eu i-am cuprins chipul palid al roșcatei în mâinile mele, pătându-l de sângele său.

— Privește-mă, Ev. Nu-ți lua ochii de la mine.

— M-mamă, e n-numai v-vina mea. Î-îmi p-pare rău.

Ochii săi aproape se închideau, iar mâinile începeau să-mi tremure pe obrajii săi pătați de lacrimi. Mașina s-a oprit, iar Justin m-a ajutat să cobor cu ea din mașină. Alergam spre intrarea în spital ca un nebun.

— Un doctor! Am nevoie de un doctor urgent!

Asistentele au început să roiască în jurul nostru, o targă a apărut în fața mea. I-am așezat trupul pe ea și i-am cuprins mâna alergând pe lângă targă până am ajuns în fața ușilor care ne-au despărțit.