Suflete în derivă

𝐂𝐀𝐏𝐈𝐓𝐎𝐋𝐔𝐋 𝟔 - 𝐎𝐜𝐡𝐢𝐢 𝐦𝐞𝐢 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐚𝐢𝐜𝐢, 𝐊𝐚𝐢.

— Acum te privesc în ochi, tu îmi răspunzi la întrebare sau nu?

— Nu toate femeile vor să te impresioneze, zice neinteresată.

— Atunci? Nu cred că te-ai îmbrăcat așa doar pentru o cafea.

— Ai dreptate, ies în club după întâlnirea asta așa că hai să terminăm odată, replică acid.

Club? Toți bărbații din cafeneaua asta sunt cu ochii pe ea încă de când a coborât din mașină, iar ea vrea să iasă în club? Nu pleacă de aici fără mine, nu las pe altul să-mi strice planul când eu mă chinui să-l elimin pe Suarez.

— Oh, dar abia am început.

Chelnerul revine cu cafelele noastre și luăm fiecare câte o gură din lichidul fierbinte. Își închide ochii savurând cafeaua și își linge încet buza de sus cu limba pentru a șterge frișca de pe ea.

— Revin la întrebarea mea: ce vrei de la mine?

— Să ne cunoaștem, îi răspund mințind pe jumătate.

Chiar îmi stârnea interesul, dar nu pentru ceva de durată. Arată bine și doar atât. În niciun caz Evelyn nu va ajunge regină la sfârșitul jocului.

— Nu sunt proastă, Kai. Știi cine sunt, știi ce facem în orașul tău. De ce nu ai făcut nimic în acest sens?

Nu mă așteptam să mă ia așa tare din prima. Presupun că și-a făcut temele înainte să ne vedem.

— Chiar e așa greu de crezut că vreau doar să ne cunoaștem?

— Păi să vedem: sunt fiica unui mafiot columbian care vinde droguri pe teritoriul tău, iar tu vrei doar să ne cunoaștem. Orice fraier și-ar da seama că e ceva la mijloc.

Mă privește de sus și îmi calculez cu grijă fiecare cuvânt pentru că în momentul ăsta aș putea cu ușurință să stric totul.

— Ok, dacă vrei să o luăm așa înainte să ne cunoaștem mai bine, facem ca tine. Am auzit că marfa tatălui tău e la fel de bună ca a mea.

— Chiar mai bună de atât, mă întrerupe.

— Hai să nu aruncăm cu vorbe mari și să trecem la subiect. Vreau să fac afaceri cu tatăl tău. Sunt de acord să-și vândă marfa în orașul meu cu o singură condiție.

— Cât vrei din profit? întreabă dându-și ochii peste cap.

— 40%.

Ochii i se măresc instant și aproape că se îneacă cu cafeaua când mă aude.

— 40%?! Ești nebun? Tata nu o să accepte niciodată asta.

— Și dacă o să accepte?

Vrea să răspundă, dar e întreruptă de telefonul său care începe să sune.

— Scuze, e important.

Aprob din cap și se depărtează de masa noastră. Iau telefonul și îi trimit un mesaj lui Dean.

Eu: Desumflă roțile mașinii lui Evelyn.

Dean: Ce naiba, omule?

Eu: Fă ce-ți spun și nu mai comenta. Acum, Dean. E urgent.

Dean: Bine, bine. Imediat.

Mă uit pe geam și îl văd cum se apleacă lângă roată. Răsuflu ușurat când privește spre locul unde eram și îmi face semn că e totul ok. El și băieții erau într-o mașină în spatele cafenelei așteptând să termin cu Eve.