Summer (jeff the killer F.F)

Capitolul 8

"...Daca trupul tinerei va rezista, daca ea va lupta."

                 Cine sunt? Sau mai bine zis, cine am fost? Nu mai pot fi in viata sau, cel putin constienta. Nu mai sunt in lumea reala. Sunt intr-o lume imaginara, clopoteii de vant de aici sunand si rasunand cristalin, purtandu-ma departe pe malul unei cascade. Nu pot fi aici in realitate, stiu ca e un vis. Un vis din care nu mai vreau sa ma trezesc. Zefirul mangaia cu grija tesatura rochitei albe cu spatele gol. Aripile mele albe straluceau in lumina soarelui, am si uitat cum sa le folosesc, am uitat cum sa zbor.

"... Lasa-te sa cazi pentru a putea zbura."

                  Dar, imi imaginez, imi amintesc bucuria primului zbor de cand eram mica. E chiar foarte frumos, de-as mai putea. Gandul acesta ma bate, incerc sa misc o aripa. Functioneaza, nu se poate. O incerc si pe cealalta, se misca delicat in vapaia soarelui. Incep sa zbor, mai frumos decat atunci cand eram mica, inainte de-a fi impuscata in aripa stanga, inainte de a fi paralizate. Nu mai am nevoie de nimic, nici de tigari, nici de alcool. Bratele cu cicatrici acum imi sunt curate, orice urma de ura a fost lasata in urma. Mai vreau sa raman aici, nu mai vreau sa plec, m-am hotarat, voi ramane.

                 Deodata, sunt teleportata intr-un salon de spital. In jurul unui pat erau parintii mei impreuna cu Bea si Seth. Toti plangeau.

            "De ce, de ce?" plangea mama.

            "Doamna, nu avem ce-i face, i-a cedat inima, avea insuficienta cardiaca cauzata de fumat. Daca ii mai cedeaza din nou sau da din nou in criza, nu o mai putem ajuta. Dar, Coraline e o fata puternica, nu cedeaza ea asa de usor." spune doctorul.

                Pe seara pleaca toata lumea si noaptea vine Jeff in vizita cu un buchet mare de trandafiri.

              "Ce faci, strumfito? Sper sa te faci bine repede." murmura el si pune trandafirii intr-o vaza apoi le pune apa.

              "Sa nu te mai gandesti sa fumezi, vezi si tu ce se intampla. Ne lasam amandoi." spune el sarutandu-mi mana.

               Peste o ora, adoarme. Si, in fata mea apare un spirit cu o singura intrebare.

               "Esti sigura ca mai vrei sa ramai in acea lume?"

               Ma mai gandesc, timpul oprindu-se. Vad tot ce las in urma, nu as putea sa le fac asa ceva. Asta este alegerea mea acum, alte persoane nu au sansa la aceasta intrebare asa ca, m-am hotarat."

               "Nu, eu imi vreau viata mea inapoi." urlu eu si deodata se face totul negru.

              Ma doare capul dar, decid sa ma trezesc. Deschid incet ochii si inspir. Simt caldura mainii lui.

                "Coraline, esti bine?" ma intreaba el, imbratisandu-ma avand grija sa nu deranjeze perfuzia sau mai bine zis, cuierul cu sapte perfuzii diferite (Mai exact, cam cate medicamente pot sa treaca printr-un singur tub?)

                "Sa zicem ca am fost si mai bine de atat. Mai exact, cat am fost in coma sau sub anestezie?"

                "Cateva ore sub anestezie si 9 zile in coma."

                "Rahat, de-acum o sa am grija sa pot sta cat mai mult si sa te bat la cap sa imi iei cestile de pe raftul de sus din dulap atunci cand faci o cafea."

                "Promiti?" spune el.

                "Jur pe viata mea. Cu toate ca nu stiu cat de lunga o sa fie. Acum, daca ma scuzi, as vrea sa merg la buda..."