Suflete în derivă

𝐂𝐀𝐏𝐈𝐓𝐎𝐋𝐔𝐋 𝟏 - 𝐄𝐮 𝐬𝐚𝐮 𝐣𝐨𝐢𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐚𝐬𝐭𝐚 𝐧𝐞𝐧𝐨𝐫𝐨𝐜𝐢𝐭?

- Keith, dragule. Dă-mi pistolul, te rog.

- Mă alegi pe mine?

Spune cu un glas plin de speranță. Dar nu o pot face. Mai bine zac într-o baltă de sânge decât să renunț la singurul lucru care mă făcea să uit.

- Da. 

Mințeam cu nerușinare, dar nu aveam de gând să-l las să se omoare. Eu trebuia să mor, încă din ziua în care mi-am omorât mama fără să vreau. M-am apropiat de el și am luat pistolul în mână.

L-am îmbrățișat pentru ultima oară, brațele sale strângându-mă atât de tare încât aproape rămân fără răsuflare. M-a îmbrățișat de parcă ar fi știut că era ultima oară.

- Te iubesc, Torres.

- Și eu te iubesc, Evans. Dar îmi pare rău.

Mă desprind brusc din îmbrățișarea sa și îmi duc pistolul la tâmplă. Ochii săi s-au mărit de uimire, am tras piedica pistolului,iar înainte să apăs pe trăgaci, Keith mi-a tras brațul, luptându-se cu mine.

- Nu pot să te las să fa..

Sunetul glonțului ieșind din țeava pistolului din mâna mea ne-a speriat pe amândoi. M-am uitat în ochii lui, dar nu mai aveau culoarea de odinioară, acum erau lipsiți de viață, am simțit cum inima mi s-a urcat în gât când am realizat ce se întâmplase.

L-am împușcat pe Keith. Sunt o criminală. Pentru a doua oară în viața mea. Trupul său a căzut secerat la pământ, iar eu am rămas în picioare sprijinită de perete cu pistolul în mână și tremurând.

Lacrimile curgeau șiroaie pe obrajii mei, ochii mei fiind acoperiți de perdeaua de apă. Am căzut în genunchi lângă el și am încercat să-i verific pulsul, dar Keith al meu era acum doar un corp rece și neînsuflețit.

Cu ultimele mele puteri, am luat pistolul și l-am pus la betelia pantalonilor, am urcat rapid în camera mea și am aruncat câteva haine într-o geantă veche.

Am deschis seiful din biroul său și am luat un teanc de bani și apoi m-am îndreptat spre ieșire, dar nu înainte de a lua jointul de la care a început tragedia. Dacă voiam să-mi fac curaj să fug, îmi trebuia ceva tare.

Cu ochii înlăcrimați și sufletul cât un purice mi-am luat rămas bun de la clădirea care mi-a fost acasă în ultimii doi ani și de la iubitul meu care acum zace într-o baltă de sânge din vina mea.

Mi-am tras gluga hanoracului pe cap și mi-am ascuns părul blond în el, apoi am fugit cât mai departe de casă. Am scos telefonul din buzunar și am sunat singura persoană care mă putea ajuta să ies din țară.

Apelez temătoare contactul cu numele pe care nu l-am mai auzit de ani de zile și aștept să răspundă. După primele două tonuri de apel aud vocea sa aspră.

- ¿Qué quieres, Olivia? Estoy ocupado. (Ce vrei, Olivia. Sunt ocupat.)

- Papá, necesito tu ayuda. (Tată, am nevoie de ajutorul tău.)

Spun printre suspine, iar vocea sa se schimbă într-una speriată. Sunt nevoită să cer ajutorul singurului om căruia speram să nu-i mai văd chipul niciodată. Dar soarta mea a fost întotdeauna blestemată. De ce nu ar fi fost și acum?

- ¿Dónde estás?

- 1205 New York Ave, Cape May, New Jersey.

End of flashback