În urma cu un an:
De cand mama a murit viata mea a devenit un calvar.
Parintii mei au divortat cand aveam 5 ani. Chiar daca eram mica, stiam cand se cearta si stiam ca nu se termina niciodata bine, iar de cele mai multe ori eu eram cauza.
Mereu incepea atunci cand tata se imbata, unul dintre viciile lui de care inca nu a scapat. Ajungea acasa de la bar si se lua de mama spunandu-i ori ca nu a spalat bine podea ori ca nu a sters bine praful de pe mobila, intotdeauna aceleasi motiv. Apoi incepea sa tipe spunandu-i ca nu e buna de nimic si mai bine moare, iar cand vine finalul conflictului ii zice ca mai bine muream eu la nastere, nu fratele meu geaman, ca asa avea si el cu cine sa mearga la bar.
Mereu m-am simtit vinovata. Mereu m-am simtit buna de nimic. Numai din vina mea a murit Atlas. La nastere au aparut niste complicatii si doctorii au putut salva doar primul copil, al doilea automat nu mai avea nicio sansa.
Dupa divort, eu am ramas la mama. Ea mereu m-a iubit indiferent daca faceam ceva gresit. A incercat sa ma trateze cum a putut ea mai bine sperand ca nu imi voi aduce aminte de tata.
Acum 2 ani am aflat ca are cancer in faza terminala. Iar acum un an am pierdut-o. Fiind inca minora a trebuit sa stau la tata.
E mai rau decat era inainte. Ma trimite mereu dupa bere si daca nu ii aduc ma loveste, la fel cum facea cu mama. Sau cand vine deja beat acasa si mancarea nu e gata...
Acum ma aflu in fata lui dupa ce am spart un pahar pentru ca mi-a alunecat din mana in timp ce beam apa.
Se uita fix in ochii mei, insa fata de ai lui, ochii mei nu sunt tulburi si nici nu au aceeasi culoare, ai mei sunt caprui, spre deosebire de ochii lui albastri infricosatori.
Duce incet mana spre cureaua pantalonilor si o scoate, mentinand contactul vizual. Plang? Nu. Nu vars nici o lacrima. Nu in fata lui.
Nu mai apuc sa clipesc o data, ca deja simt cum durerea mi se raspandeste in corp incepand cu coapsa dreapta. Incerc sa deschid ochii dar simt inca o lovitura pe spate, de data asta mai puternica. Imi pierd tot echilibrul si cad in genunchi in fata lui. Vulnerabilitatea mea il face mai puternic. Se crede barbat pentru ca isi loveste propria fiica... Ultima lovitura intr-adevar a fost cea mai dureroasa... in zona rinichiilor.
Se mai uita o singura data la mine si apoi pleaca in camera lui imbibata de mirosul alcoolului pe care il consuma.
Mi-am revenit complet abia dupa o luna, perioada in care nici la scoala nu aveam pace, suferinta mea fiind amuzanta pentru toti colegii mei. Dupa ce ca aveam vanataile mult prea vizibile mai ales la sport unde trebuia sa purtam pantaloni scurti si tricou mai aveam si nenumaratele mele tentative de sinucidere cu lama. Pe mainile mele erau mereu taieturi.
Dupa ce m-am vindecat, mi-am facut curaj si am sunat-o pe matusa Betty, sora mamei. i-am explicat toata situatia, iar aceasta s-a oferit sa ma infieze fiind singura ruda din partea mamei.
Tata a acceptat imediat, iar un bonus era ca sta in alt oras, in celalalt capat al tarii.
