Dylan

96 9 1
                                    

După ce nu am reușit să rezolv cazul Colecționarului, am crezut că șeful mă va ține pe tușă și îmi va da doar cazuri simple. Sincer, îmi era frică să primesc cazuri simple, care pot fi rezolvate ușor chiar și de studenții din primul an.

Dar asta nu s-a întâmplat. Am primit cazuri, nu la fel de grele precum a fost cazul Colecționarului, dar au fost destul de dificile.

Dar astăzi, pare că norocul ține cu mine. Norocul meu, dar necazul familiei victimei.

Un cadavru a fost găsit, într-o valiză, la o ghenă de gunoi.

În această dimineață un om care căuta prin gunoaie, după sticle de plastic, a găsit valiza. Omul, neavând telefon a bătut la prima ușă care i-a ieșit în cale. O femeie i-a deschis ușa. Bărbatul i-a arătat valiza, și după ce șocul femeii a trecut, aceasta a sunat la poliție.

Așa că uite-mă acum, cu Havva lângă mine, cum cotrobăim prin ghena de gunoi, după indicii. De fapt, ea nu e chiar lângă mine. E mai degrabă în pubelă, pe când eu am ales doar să cotrobăi.

̶ Am găsit ceva! Mă fac Havva atent.

O ajut să iasă afară din pubelă, iar ea îmi întinde un card. Îl iau în mână și observ că e cardul victimei de identitate.

̶ Merry Lupe. Citesc cu voce tare numele victimei.

Se pare că tocmai împlinise 18 ani, ieri. Ce cumplit! Să fii ucis imediat cum devii major.

̶ Domnule Brown, autopsia a fost făcută. Puteți merge la sediu. Mă anunță un coleg, iar eu cu Havva pe urmele mele o luăm din loc.

Pe drum las geamurile deschise la mașină, pentru a nu rămâne mirosul de gunoi impregnat în ea.

Dar la felul în care duhnim, mai ales Havva, pentru că ea s-a aruncat pur și simplu în pubelă, există toate șansele ca mirosul să rămână în mașină cel puțin o săptămână.

Ajungem la Institut și oamenii pe lângă care trecem încearcă să își oprească respirația.

̶ Cred că trebuia să ne oprim acasă, pentru un duș rapid.

După ce spun asta, Havva își apucă tricoul cu două degete, ducându-l la nas și mirosindu-l. pot să jur că pentru o secundă s-a făcut verde la față.

Când ajungem cu liftul la etajul doi, acesta se oprește și în el urcă o colegă, dar nu rezistă mai mult de un etaj în compania noastră.

După ce aceasta coboară, eu și Havva ne privim și izbucnim în râs.

Opresc liftul și îl setez să ne ducă la parter. Havva mă privește nedumerită, iar eu îi explic.

̶ Cazul poate aștepta 30 de minute cât facem câte un duș rapid.

Zis și făcut. Ajungem la mine și o las pe Havva să facă prima duș.

Aceasta iese în mai puțin de 10 minute, înfășurată într-un prosop.

̶ Nu am cu ce să mă îmbrac. Îmi spune.

̶ Ba ai. Bagajul pe care îl lăsaseși la cabană, te așteaptă în dormitor. Îi spun și trec pe lângă ea, iar când sunt în dreptul ei, îi fur și un sărut, lucru care o face să chicotească.

Fac și eu un duș rapid, iar apoi ne întoarcem la Institut.

Nici bine nu intrăm în clădire că fata de la recepție vine în întâmpinarea noastră.

̶ Domnule Dylan, părinții victimei au venit să o recunoască. Spune și îmi face semn spre o femeie și un bărbat ce așteaptă așezați pe una dintre canapelele din sala de așteptare.

̶ Domnule și doamnă Lupe, sunt detectiv Dylan Brown, iar aceasta este colega mea, Havva Tulip. Fac eu prezentările.

Merg înainte, cu Havva alături, iar părinții fetei se țin după noi.

Chem liftul și când vine, urcăm toți patru în el, îndreptându-ne spre subsol. Unde sunt și răcitoarele.

Deschid răcitorul în care se află corpul lui Merry și îi las pe părinții acesteia să o vadă.

După lungi minute în care doar și-au privit fiica cum stă fără viață pe o targă de aluminiu, tatăl ei sparge liniștea.

̶ Vreau să fie prins! Cel care mi-a ucis fiica vreau să fie prins și închis.

̶ Nu vă faceți griji. Ne vom ocupa de asta, dar mai întâi trebuie să vă luăm declarații amândurora. Spune Havva.

Îi las pe părinții victimei să meargă înainte și o trag pe Havva de cot.

̶ Succes la declarații, iubito! Spun și o sărut.

̶ Tu nu vi? Mă întreabă.

̶ Te las pe tine să te descurci. 

Colecționarul de inimi - Finalizată(în curs de rescriere)Where stories live. Discover now