Colecționarul de inimi - Finalizată(în curs de rescriere)

Dylan

Am lăsat-o pe Havva dormind în patul meu, iar eu m-am întors la locul crimei.

Imediat ce am pășit în încăperea abandonată, unul dintre colegii mei a venit în întâmpinarea mea.

̶ Am găsit astea la locul crimei. Spune și îmi întinde o pungă sigilată, ce conține o pereche de mănuși din cauciuc.

Iau punga și o desfac. Colegul se uită la mine ca la un nebun scăpat dintr-un spital de psihiatrie,

̶ Sunt ale Havvei, îi explic eu. Probabil și le-a dat jos înainte să o duc acasă. Îi explic.

Mai scanez o dată locul crimei și din nou, nici măcar o urmă.

Plec învins de la locul faptei. E a șaisprezecea victimă și dacă își va respecta scrisoarea va mai omorî doar o singură dată.

De ce 17? Sigur numărul acesta are o importanță pentru el. trebuie doar să aflu de ce. Dar cum aș putea afla asta, dacă nu știu nimic despre el. E deștept. Poate prea deștept pentru un criminal.

Nici nu știu cum naiba am ajuns acasă. Bine că nu am făcut niciun accident pe drum. Criminalul ăsta mă face de cap.

Nici măcar în primul meu an ca detectiv nu am întâmpinat așa probleme. Poate fac ceva greșit. Poate ar trebui să mai gândesc ca un detectiv și să încep să gândesc ca un criminal. Oare asta mă va ajuta?

Intru în baie și arunc hainele în coșul de rufe, apoi intru în duș.

După duș, dau să ies din baie, dar văd hainele Havvei și, înainte să ies, le bag în mașina de spălat.

Apoi merg în dormitor.

Havva doarme cu un picior în afara păturii cu care este învelită. Părul ei e întins pe toată perna și are buzele întredeschise. Arată chiar caraghios.

Mă urc în pat și cum mă simte se apropie de mine, ghemuindu-se la pieptul meu. O cuprind cu brațul și așa adorm. Cu fata de care încep să mă îndrăgostesc, la piept.

֎

Ceva s-a auzit la mine în casă.

Ceva s-a spart. Poate un hoț a spart vreun geam și chiar în momentul acesta mă jefuiește.

Dar, de asemenea, la mine în casă se mai simte și un miros destul de neobișnuit. Miroase a omletă.

Dar mirosul frumos, se transformă ușor în miros de ars.

Havva tocmai a ars omleta. Mă dau jos din pat și mă îndrept spre bucătărie.

̶ Futu-i! La dracu! S-a dus micul dejun! Mama lui de pahar alunecos!

Havva e cu spatele la mine și ține un pahar în mâna stângă și tigaia cu omleta arsă în cealaltă.

̶ Bună dimineața și ție! Îi spun amuzat de înjurăturile ei mult prea matinale.

Am luat-o prin surprindere și a scăpat paharul din mână. Bine că nu a scăpat și tigaia că sigur s-ar fi ars.

̶ Îți datorez două pahare și o tigaie. Spune și lasă tigaia pe blat, apoi se aplecă să adune cioburile.

̶ Două pahare?

̶ Da, am mai scăpat unul. Dar nu e vina mea. Paharele tale sunt prea alunecoase.

Deci sunetul paharului spart m-a trezit.

Havva aruncă paharul la coș, iar eu deschid fereastra, pentru ca aerul curat să pătrundă în încăpere.

̶ Ce zici să mergem în oraș, să mâncăm? O întreb.

̶ Bine! Spune oftând, dar mai întâi trebuie să mergem la mine să mă schimb. Nu pot ieși în lume îmbrăcată așa, iar hainele de seara trecută sunt pline de sânge, adaugă ea.

̶ Hainele de ieri, ți le-am băgat eu la spălat, dar dacă vrei, trecem și pe la tine.

̶ Ok. Mergem la mine să mă schimb.

Facem cum zice ea și pornim la drum.

Ajungem la apartamentul ei și chiar dacă am venit de multe ori să o iau de acasă, niciodată nu am călcat în cuibul ei.

Apartamentul ei se deschide direct cu un hol care are două uși pe stânga și două pe dreapta.

Lăsăm încălțările la intrare, iar Havva îmi face semn să intru pe prima ușă de pe partea stângă, care e sufrageria, iar ea se duce în dormitor. Un tablou cu două fete, o adolescență și o fetiță de grădiniță, ocupă un sfert din peretele dinspre est. În tablou sunt Havva și Sierra. Havva avea părul prins în codițe și zâmbea la cameră, doar că zâmbetul ei nu era întreg. Îi lipsea un dinte din față. Scot telefonul și fac o poză tabloului, dar doar Havvei.

Havva iese din dormitor, zece minute mai târziu, îmbrăcată cu o pereche de blugi scurți și un tricou albastru deschis.