Colecționarul de inimi - Finalizată(în curs de rescriere)

Havva

̶ Havva! Strigă Dylan la mine.

Aproape l-am prins pe criminal. Dar a reușit să fugă. Probabil a fugit când mi-a auzit pașii.

Am ajuns la locul crimei prima. Imediat ce mi-am dat seama că urmează să fie comisă o nouă crimă marca Colecționarul, l-am sunat pe Dylan.

Dacă nu i-aș fi ascultat ordinele superiorului meu, probabil băiatul ce zace acum pe podeaua murdară ar mai trăi.

Dylan mă apucă de brațe și încearcă să mă ridice de lângă băiatul decedat, care stă într-o baltă de sânge, cu toracele deschis. Am ajuns prea târziu. Colecționarul deja i-a luat inima.

̶ Am crezut că pot să-l salvez. Îi spun lui Dylan când reușește să mă ridice de lângă cadavru. Am crezut că pot să îl prind. Nu am reușit! Îi spun privindu-l în ochi.

Un hohot de plâns iese la suprafață, tocmai din străfundul sufletului meu. Nu am putu face nimic pentru bietul băiat. Nu am reușit să îl salvez, cum nu am reușit să o salvez și pe Sierra.

Poate că nu sunt făcută pentru meseria asta. Eu nu sunt Sierra să fac totul exemplar.

Renunț! Nu mai pot vedea atâtea cadavre. Cadavre fără inimă.

Criminalul ăsta e crud și nemilos. Iar eu nu îl voi putea prinde niciodată. Nici eu, nici Dylan. Știe să își ascundă foarte bine urmele. E profesionist. Face totul ca la carte.

̶ Havva! Mă scutură Dylan pentru a mă face atentă la el.

Îmi mut privirea de la băiatul... de la corpul neînsuflețit și mă uit în ochii lui Dylan.

̶ Haide să te duc acasă! Ai nevoie de un duș. Ești plină de sânge.

Sânge? Privesc în jos, iar Dylan are dreptate. Am sânge în palme și pe blugi.

Îl las pe Dylan să mă scoată din clădirea abandonată.

Mă ghemuiesc pe scaunul din dreapta și aștept să ajung acasă.

Doar că Dylan nu mă duce acasă la mine ci la el.

Lacrimile nu mi se opresc. Au ajuns sub bărbie, dar nu am puterea să le șterg.

̶ Nu înțeleg de ce reacționez așa. Îi mărturisesc lui Dylan.

̶ Probabil ai nevoie de odihnă. Îmi spune el fără să își mute privirea de la drum.

Ajungem la el acasă și mă lasă să îl aștept în sufragerie.

Se întoarce cu niște haine, pe care mi le pune în brațe și îmi face semn spre baie.

Nu știu cât timp am stat în duș. Probabil destul de mult, deoarece când am ieșit aveam degetele zbârcite.

Pun mâna pe hainele ce mi le-a lăsat Dylan: un tricou și o pereche de bermude cu șnur.

După ce m-am îmbrăcat mi-am strâns hainele mele și le-am lăsat pe mașina de spălat.

Ies din baie, iar Dylan mă așteaptă în sufragerie cu o cană aburindă de ceai.

̶ Bea! Spune și îmi întinde cana.

Ceai de tei. Când eram mică Sierra obișnuia să îmi facă același ceai.

Sorb din ceai, iar Dylan nu își mută deloc privirea de pe mine. Probabil e îngrijorat și nici el nu înțelege de ce m-am comportat așa. Nu e primul cadavru pe care îl văd. Nici când am descoperit că fiul vecinilor alor mei a fost victima Colecționarului nu am reacționat așa. Poate chiar am nevoie de odihnă. Multă odihnă.

̶ Vreau să dorm! Îi spun lui Dylan după ce termin de băut ceaiul.

̶ Atunci, haide să dormi! Îmi spune și se ridică de pe canapea.

Îmi întinde mâna, iar eu îl apuc de ea și mă conduce în dormitor.

Mă întind în pat, iar el mă învelește și mă sărută pe frunte.

̶ Noapte bună, Havva!