Mă întreb dacă viața mea ar fi fost alta, dacă nu te-aș fi cunoscut mai devreme cu șapte ani? Oare m-aș fi găsit într-o cu altă formă sau stare? Aș fi avut o altă perspectivă asupra vieții, alta decât cea pe care mi-am format-o până acum? Dacă nu te-aș fi întâlnit deloc, adică, să nu fi devenit o emoție, dacă nu ți-aș văzut chipul vreodată sau ochii tăi nu mi-ar fi alinat orice durere, dacă eram orb, dacă nu vedeam nici măcar răsăritul pe care oricum îl urăsc? Ce înseamnă răsărit? Mă întreb dacă pentru dumneata, dragă cititorule răsăritul e același ca al meu, adică doar un corp celest ce se înalță pe cer, dezvăluie orice secret pe care-l ascunde umbra serii și prăjește pământul de la un pol la altul? Te întreb pentru că am auzit că pentru alții răsăritul înseamnă mai mult de atât. Probabil alții sunt fericiți. Dar ce înseamnă fericirea?
Update
Dar ce înseamnă fericirea?
Păi, dacă e s-o iau pe partea subiectivă, nu-mi doresc prea multe, de când am întâlnit-o, fericirea o găsesc doar prin prezența ei, restul definiților nu mă interesează. Nu știu ce înseamnă fericirea pentru dumneata și sincer să fiu nici nu îmi pasă. Poate că sună egoist că-mi pasă doar de definiția fericiri mele și este, dar nici asta nu mă interesează. În lipsa definiției mă cuprinde o stare jegoasă de nepăsare, nu-mi pasă de părerea altora, de obiectele mele sau ale altora nu-mi pasă de aproape nimic, cu atât mai puțin de mine. Nici bani nu au reușit să se lipească de buzunarul meu, nici acum, nici în trecut, de câte ori am avut ocazia prin diferite feluri să uit că "exist", să fac în așa fel să-mi golesc mintea de orice fel de gânduri și să mă las condus doar de muzica care tună din boxe, de alcool și țigări, am cheltuit bine cu fără prea mult cap. A fost Festivalul Berii, a fost trei zi le de beție, în trei zile am stricat 750 lei singur, doar pentru ceva mâncare, un lănțișor cu zodia mea și restul doar bere, cam 600 de lei. Cred că asta e o trăsătură de familie, mai mult pe partea bărbătească. Eu cheltuitor pe partea asta de "distracție", frate-miu își face poftele, sau și le-a făcut, acum s-a luat de mână cu pușcăriași, ca să fac o glumă proastă, e însurat, iar taică-miu cheltuie pe alcool în sine și eu știu ce alte capricii mai are. Prin alcool în sine mă refer că doar bea, nu o face pentru a se distra împreună cu alți oameni. Bea singur acasă. Bine dacă stau să mă gândesc și eu cheltui doar pe alcool în sine, că nu am nicio plăcere în a fi înconjurat de oameni care se uită ciudat la mine pentru că am părul mai lung ca multe femei din ziua de azi și pe deasupra e și împletit în 23 de codițe peste toate astea mai pune și că sunt slab și ușor îndoit de spate, cu ochii plini de vinișoare roși care vor parcă să-mi înghită culoarea spălăcită a irisului și cu cearcăne vinete de nesomn și pielea care mi se usucă în permanență pe față de la deshidratare cred sau de la cine știe ce boală aiurită, atâta timp cât nu-mi pricinuiește nicio durere fizică nu mă deranjează când îmi dau cu mâna transpirată pe față să se lipească bucățele de piele uscată pe degete. Îmi frec mâinile între ele ca și atunci când ești mulțumit de un lucru pe care tocmai l-ai terminat și-mi curăț degetele de pielea uscată. De fapt să o spun pe aia dreaptă nu-mi plac oamenii foarte mult, atunci când am mintea limpede încerc pe cât posibil să-i ignor, dar am moștenit o valoare groaznică de la mama, bunătatea. Bine, să zicem că nu sunt chiar așa de bun, nu ajut pe toată lumea, dar uneori naivitatea și impulsul de moment mă fac ușor de prostit. Dacă mă găsești și beat, poți lua și hainele de pe mine, cam atât de darnic sau naiv sunt.
Însă vezi tu, îmi place să beau și să ascult muzică, îmi place să-i privesc pe alții distrându-se în cel mai deosebit mod. Unii oamenii spun că te poți distra și fără să consumi alcool, dar eu vă spun că cel mai pur mod de a te distra, sentimentul cel mai puternic de fericire are la bază puțin alcool. Desigur cantitatea depășită care te face să te clatini și să mergi tărăgănat, astfel de cantități se găsesc doar la oameni care știu atât de bine să-și ascundă supărarea. Eu beau cât un om scârbit de viață și de tot ceea ce-mi poate oferi, beau ca un om care își așteaptă moartea cu nerăbdare, dar căruia îi e prea frică să-i dea piept din propria inițiativă. Cumva mă întristează, că nimic în lumea asta nu e permanent, decât moartea și să fiu în beznă un infinit de veacuri e teribil, dar mă pot obișnui cu asta. Măcar va fi liniște în capul meu. Când beau suficient de mult e liniște și pot să dorm, să zicem că folosesc alcoolul ca somnifer și corector, nu le face să dispară de tot, dar măcar uit de probleme pentru o zi timp de 7 zile dintr-o săptămână. Glumesc, nu beau nonstop, mai trebuie să merg la muncă, dar când vin acasă nu strică două trei beri care să-mi ridice dispoziția. În weekend e cu totul altceva atunci îmi permit să beau suficient încât să fie liniște.
