Miere || changlix ||

Capitolul 4

- Jinnie, bunicul a angajat un asasin ca să-mi poarte grija, am țipat cât am putut de tare.

Jin m-a privit înainte să scoată dintr-un sertar o lingură de lemn. Ochii mi s-au mărit în momentul când a început să se apropie de mine. Am înghițit în sec spunând:

- N-ai îndrăzni..

- Nu există nimeni și nimic care să mă oprească, ști asta mai bine decât o știu eu. Serios, adaugă Jin amuzat, chiar crezi că-mi face cineva ceva dacă îți dau câteva linguri peste fund? Probabil chiar o să primesc o diplomă nouă.

- Hyung, spun nervos, chiar se întâmplă ceva grav iar tu ai chef de glume? Vreau ca Changbin să fie garda mea, nu un tip pe care nu-l cunosc.

Bărbatul s-a așezat pe un scaun murdar de făină lăsând lingura pe blat. Am putut să respir normal doar în momentul când și-a sprijinit cotul de coltul blatului. Acesta și-a trecut mâna prin șuvițele de păr, acestea ajungând pe spate și întorcându-se înapoi de unde au venit, dar mai lin și mult mai elegant decât până și Regele ar fi putut să o facă.

Mereu m-am întrebat dacă nu cumva Kim Seok Jin face parte dintr-o familie regală sau niște descendenți de ai lor. Nici nu am curajul să întreb prea multe pentru că dacă aduc discuția despre trecutul său, deja am călcat pe o mină explozivă. Nu vreau să-l deranjez, știu că ceva este ciudat în relația dintre familia regală și servitori. Încă de când m-am născut, suportul meu au fost Jin, mai mult decât mi-a fost mama sau tata.

- Regele a spus asta, întreabă Jin iar eu am încuviințat rapid din cap. Păi atunci așa rămâne, nu pot spune ceva peste un decret regal. Poate i-au găsit lui Changbin altă sarcină, totuși este bizar.

- Dar eu îl vreau pe Changbin, strig la el.

Ochii lui Jin m-au săgetat făcându-mă să-mi pierd echilibrul și să cad înapoi în coșul de cartofi. Am ieșit repede fiind ajuta de acesta, dar la scurt timp s-a întors pe scaun. Pare obosit și trist. I-am atins brațul pe care îl așezase înapoi pe brat. Doar și-a ridicat capul ușor zâmbind:

- Ce s-a întâmplat?

Mi-a zâmbit mai larg trăgându-mi corpul cum ambele brațe, unele destul de puternice, lipindu-mă de corpul său. Mi-a mângâiat părul și spatele până m-am calmat iar inima mi-a revenit la bătăile sale normale.

- Nimănui, spune acesta oftând. Viața în palat este frumoasă, dar are și o parte neplăcută, vreau doar să fiți sănătoși și în siguranță pentru că nu știu ce aș face dacă ai păți ceva tu sau oricine altcineva.

Mi-am așezat o mână pe părul său blond mângâind ușor suprafața sa. Jin a oftat ciufulindu-mi părul și mă îndepărtă de el. S-a ridica ușor de pe scaun și a plecat spre ușă. Înainte de a închide ușa a spus:

- O să vorbesc cu bunicul tău despre asta, dar nu știu dacă se rezolvă ceva. Doar stai în zonele cele mai păzite și oamenii în care te încrezi.

*

Gândul că eu trebuie să stau închis în camera mea chiar îmi dădea neliniște. Sper doar că Jin nu o să aibă probleme din cauza mea, știind destul de bine situația pe care o au cei doi.

Mi-am întins picioarele ținând plapuma în zona buzelor în timp ce îmi leagăn dintr-o parte în alta cu speranța să adorm

Seungmin mi-a ținut companie câteva minute până am ajuns în camera mea. A povestit de pe vremea când era tânăr și multe domnițe venite în vizită încercau să-l curteze. Nici nu-mi amintesc cum am ajuns la această discuție, dar m-a atenționat să am grijă la frumuseți deoarece frumusețea este doar în exterior. Într-un fel are dreptate, Minho hyung se regăsește aici!

- Bună, se auzi o voce din umbră.

Am sărit din pat luând în mână lampa din metal ce zăcea prăfuită pe noptieră. Mi-am mărit ochii când am observat pelerina verde bătându-se cu vântul ce se strecura pe fereastră. A întrat pe fereastră? N-am auzit nimic, nici măcar un scârțâit.

Ochii verzi ca smaraldul au licărit datorită micilor raze lunare ce se abat asupra camerei. A zâmbit într-o parte șoptind:

- Te-am trezit Majestate?

Ochii mi-au plonjat spre ușa de la ieșire cu speranța să fie cineva acolo, dar asta este problema, la această oră se schimbă turele iar eu sunt în camera mea alături de un asasin, complet singur.

- De ce ești aici, întreb.

A zâmbit urmând să se așeze pe marginea patului, șoptind:

- De acum asta este treaba mea, să fiu aici, lângă tine, pentru tot restul vieții mele. A mângâiat așternutul întorcându-și poziția spre mine: Culcă-te, este destul de târziu.

- Nu trebuie să faci asta, eu am deja o gardă regală...el o să se întoarcă iar de atunci o să fiu în siguranță. Acum, dacă mă scuzi, vreau să dorm.

- Taehyung mă numesc.

- Știu, spun îngândurat.

Chiar nu-mi doresc să stau mai mult decât este necesar în preajma unui asasin pe care l-am cunoscut cu câteva ore înainte. Doar privirea lui îmi face frica să se accentueze, de parcă este pregătit în orice moment să-mi pună cuțitul la gât.

- Te las, noapte bună prințe.

N-am apucat să-i răspund pentru că a zburat pe geam. Corpul mi s-a cutremurat de frică, camera mea este la ultimul etaj iar el a sărit de parcă la parter îl așteaptă o piscină.

Mi-am pus capul pe pernă cu speranța că pot dormi în siguranță, dar mi-e prea frică. Mi-am dat la o parte perna pe care obișnuiesc să o îmbrățișez, de când bunicul nu a mai dormit cu mine, și m-am ridicat de pat ca să închid geamul. De obicei îl las deschis ca să intre aer, dar acum prefer să mă asfisiez decât să intre cinveva în camera mea.