Miere || changlix ||

Capitolul 2

Din perspectiva lui Lee Felix

      Mi-am prins părul într-o coadă la spate și câteva fire le-am lăsat pe lângă obraji pentru a-mi accentua frumusețea. Azi o să fiu un prinț și o să-i dau peste nas acelui NIMENI.

      Seungmin probabil udă florile la 7:15 deci trebuie să ajung acolo cât mai rapid. Dacă nu mă îmbrăcam tot în alb poate mă încadram în timp. Până la urmă am reușit să-l prind:

      — Seungmin, Seungmin!

      Seungmin s-a întors privindu-mă curios:

      — Înălțimea Ta, de ce ești treaz la această oră târzie?

      Acesta mi-a mângâiat capul zâmbind ușor iar eu i-am zâmbit înapoi zicând:

      — Cumva știi unde este Changbin?

      — Seo, întreabă iar eu dau aprobator, este...caută-l pe Jimin. El mi-a zis unde se duce Changbin, dar am uitat.

      L-am îmbrățișat și am fugit pe aleea înconjurată de flori spre următoarea destinație, abia aștept să-i văd mutra când o să mă vadă.

      Am întrebat câțiva oameni unde poate să fie Jimin, bijutierul. Am ajuns în final în camera sa ce se afla la ultimul etaj din palat. Picioare îmi tremurau ca gelatina din cauza efortului. Acesta m-a primit voios în mica bucătărie pe care o avea:

      — Vrei să îți fac un ceai sau vrei să mănânci niște biscuiți?

      — Jimin hyung, vreau să-l găsesc pe Changbin. Seungmin mi-a zis că i-ai spus unde se duce, dar nu-și amintește.

      — Ah, da, știu că trebuia să descarce niște legume și fructe în bucătărie, Jin l-a rugat.

      Zâmbetul mi s-a lățit. L-am luat în brate și am plecat promițându-i că mă întorc într-o zi să beau ceaiul lui delicios cu biscuiți din miere și scorțișoară. Chiar dacă Jin avea un cuțit de aur, nu se poate compara cu biscuiții lui hyung.

      Bucătăria era goală, dar legumele și fructele, așezate în lăzi încă nu erau puse în frigidere. Unde pot să-l găsesc pe Jin?

      — Jin...Jin...Jin!

      — Mă cauți?, se auzi o voce din spatele meu.

      Am țipat urmând să-mi pun mâna la gură. Când a apărut, de ce este toată lumea așa imprevizibilă?

      — Hyung, hyung, hyung! Știi unde este Changbin?

      Jin și-a pus o mână în sold:

      — Vrei să spui că după ce mai văzut mă întrebi unde este Changbin în loc să mă iei în brațe?

      Mi-a mărit ochii urmând să sar în brațele lui strângând puternic talia subțire pe care o are.

      — Îmi pare rău, hyung. Sunt destul de grăbit, așa că vreau să știu unde este.

      — Păi, spune în timp ce-mi mângâie părul, l-am văzut plecând spre sala de bal. Poți întreba gărzile de la intrare.

      Am plecat spre sala de bal unde este puțin mai departe de castel. Deja începeam să mă enervez, unde se tot plimbă de nu îl prind.

      Am salutat politicos gărzile și le-am pus întrebarea pe care o repet din ceva timp, la care unul dintre ei și-a reținut râsul din oare care motiv.

      — Bin a zis că trebuie să vorbească urgent cu nepotul regelui, Minho.

      — Urgent, de ce urgent?