Minus

Capitolul 1

Începutul

Nicolle:

Mă trezesc în spital și încerc să-mi aduc aminte cine sunt... Și mintea îmi este goală... Unica amintire care derulează la nesfârșit este cea cu imaginea accidentului, cu dorința mea de a ieși din mașina aceea, cu fata aceea ciudată care semăna cu mine. Îmi dau seama că nu-mi pot aminti nici măcar numele meu...
Intră doctorul în camera mea de spital și se simte bucuros că m-am trezit, fața lui trădează oboseala și totodată bucuria pentru că am deschis ochii...
- Ai fost în comă timp de 5 săptămâni.
- Ppppoftim?!
- Știi unde te afli ?!
- Și normal, într-un spital... Doar că în loc de accident, în mintea mea nu pot găsi nici o altă amintire... De ce ?
- In accident a fost lezată partea ta a creierului care răspunde de amintirile tale, se prea poate sa ai amnezie.
- Ce ?! Amnezie ?! Eu ?!
- Este o tulburare de memorie, și ai pierdut toate amintirile, pentru că ai o amnezie totală. Se prea poate ca să îți amintești încă să scrii sau unele instincte primare.
- Pot sa procesez informația? Este prea mult pentru mine
- Bine, dar încă sunt entuziasmat, pentru că în afară de amnezie, mai ai si mâna stângă în ghips, a fost ruptă în 3 locuri doar humerusul, osul umărului.
Acum te las sa procesezi și restul informației...

***

Ceea ce nu pot înțelege e, cine era fata aceea care semăna leit cu mine, și de ce eram cu ea în mașină. Sunt determinată să aflu... Dar acum vreau să ies din spitalul ăsta sănătoasă. Ceea ce am aflat despre mine e că sunt o persoana determinată. Eu trebuie sa aflu cine, erau oamenii și de ce eram cu ei, unde plecam, eram ținta unor experimente, sau doar era geamăna mea fata pe care mi-o amintesc. Acum vreau să dorm. Somn ușor mie.

***

Mașina care făcuse accident, au decedat pe loc și conducătorul și pasagera și în lipsa de acte de identitate a șoferului a fost îngropat fără nume, iar fata.... Au fost găsite documente care atestau identitatea ei, era ceva ciudat, pentru că fața îi era arsă și au fost chemați părinții la recunoașterea ei. Mama cum a văzut alunica de pe picior a spus că este ea, era pierdută pentru că era fiica ei cea mai mare,ajutorul ei. Însă abia după aproape o lună de la înmormântarea fiicei, mama și-a adus aminte că a uitat să se uite dacă la piciorul fetei era acel tatuaj care și l-a făcut fiica ei, fără știrea mamei la împlinirea a 18 ani. Și atunci, atunci a încolțit încrederea în inima mamei.
- Eu simt.... Intuiția îmi spune că fiica mea nu-i moartă.
- Ce te face sa crezi asta îi spune soțul.
- Nicolle, a noastră avea un tatuaj, la picior in forma de inimioară, îl făcuse când a împlinit 18 ani. L-am văzut s-au străduit să îl acopere mereu.
- Păi, ei ar trebui să aibă poze, ce zici sa ne ducem la cei de la poliție, cei care au investigat cazul.
- Ce mai pierdem vremea, haidem! Vreau să știu că am avut dreptate și aia nu era fiica mea... Nu-mi place să o știu moartă.
***
În secția de poliție, părinții Nicoletei, cer pozele. Așteaptă să li se aducă cazul din arhiva. Între timp un polițist vine și îi întreabă:
- Nu știți fiica dumneavoastră nu a avut relații dubioase cu cineva ?
- Am avut mereu o aplicație de tracking în sistemul telefonului ei pâna la accident, când am pierdut semnalul, ultima atestare fiind drumul ce trece prin pădurea aia blestemată. Atunci ne-am dat seama că se întâmplase ceva.
- Vă mulțumesc pentru informații. De ce am întrebat, pentru că nu am găsit telefonul fiicei dumneavoastră, nu era nici în mașină, lângă actele ei și Nici asupra ei.
- Asta foarte ciudat, pentru că fiica noastră, purta mereu telefonul lângă ea.
- În cazul dat vom avea nevoie de orice tip de material biologic al fiicei dumneavoastră, trebuie să sa ne verificăm o teorie.
- Avem pieptenele ei, ar trebui sa fie fire de păr.
- Perfect, ați putea să le aduceți mîine pentru investigare ?
- Desigur.
Între timp apare și Polițistul cu documentele din arhivă, cu pozele fetei decedate în accident.......