Corbul de noapte

Capitolul 3

Am observat atunci ochii mari a lui Florin care priveau pasărea ca pe un pericol real. Eu am deschis portiera mașinii, iar cioara în acel moment s-a găinățat, a fâlfâit din aripi și a dispărut imediat în ceață.

- Futu-ți morții măti, de cioară căcăcioasă! Mi-a scăpat mie o replică impulsivă.

- E de bani. A surâs Florin, dar cu glas cam nesigur.

Ne-am îndreptat în direcția păduricii despre care vorbise Florin aseară. Norocul nostru, încă e oră matinală și nimeni nu se încumeta să mai fie prin preajmă. Să vadă cum doi inși caută ceva prin pădurice.

- Urmează-mă și nu pune întrebări, după ce finisăm o să încerc să îți explic ce am făcut. Mi-a spus pe un ton tăios Florin.

Nici nu prea am avut intenția să îi fac un interviu pe loc, dar după această frază în general mă abțin de la oricare comentariu. Așa cum doar Florin știa drumul către locul unde și-a creat cândva portalul, eu îl urmam în tihnă fără să dau semne de inițiativă. Am mers pe un drum mai lat urcând un deal, apoi imediat pe o cărare mai îngustă am cotit spre stânga. Pesemne nu eram încălțat bine pentru că adidașii mei repede s-au udat cu roua și umiditatea care persista în pădurice, se pare că viața de oraș m-a cam domesticit. După ce l-am urmat din spate, am ajuns pe o poieniță mică, în care creșteau brazi tineri, iar Florin mi-a arătat în direcția unde se înălțau niște pini mai înalți. Acolo ajunși am mers prin niște tufișuri care nu mai semăna deloc a drum ori cărare. Posibil demult nimeni nu a trecut pe aici, sau special Florin și-a ales așa un loc ferit de ochii lumii, special. A ridicat mâna în semn că suntem pe loc, am înțeles și după aspectul acelui loc, înconjurat de pini înalți sub care nu mai creștea nimic, pentru că ei foloseau toată lumina solară.

- Am ajuns. Aici este locul unde am creat portalul. Este încă activ vezi cum sunt puse pietrele acestea aici.

Abia acum am observat erau 5 bolovani puși simetric unul față de altul astfel încât formau un cerc imaginar și în mijloc mai era o piatră mai mare care le unea într-un fel. M-am uitat de jur împrejur să observ și eu prin ce a înțeles că acest portal poate fi activ, dar nu am găsit nici un indiciu.

Florin s-a apropiat de piatra din mijloc, a ferit la o parte frunzele uscate și acele de pini care au căzut. Abia acum am observat că acea piatră era plată, mai mult semăna a masă. A scos din rucsac lumânările și sticla de vin ieftin, și le-a pus pe piatră, abia acum mi-am dat seama că era folosit drept altar. M-am simțit deodată așa de mic printre toți copacii aceștia împrejur și atât de firav, scos din zona mea de confort. Florin între timp a aprins lumânările și le-a pus pe fiecare din bolovanii pietroși și a lăsat și în mijloc câteva să ardă. Eu doar urmăream tot ce făcea, dar deodată am simțit un val de slăbiciune generală de parcă cineva mă stoarce de puteri. Am încercat să mă așez, dar Florin s-a uitat la mine și mi-a spus să nu trec de linia aceea imaginară în afară pentru că aici suntem în siguranță. Eu m-am așezat pentru că slăbiciunea a trecut acum într-o amețeală ușoară, însă eram cu conștiința clară unde mă aflu. În timp ce Florin pregătea locul și a deschis sticla cu vin, a turnat puțin peste pietre, acum mă simțeam și mai rău, urechile mi s-au astupat, iar câmpul meu vizual s-a îngustat priveam de parcă un film. Nu mă mai deranja că stau pe iarba udă și nici nu sesizam toate sunetele din pădurice, s-a creat ca un vacuum în acel loc. Florin a început să spună niște cuvinte pe care eu le sesizam ca pe niște sunete doar neclare, însă erau fraze în română și latină. Am observat că pe fiecare piatră era incrustat un simbol și toate diferite, după ce au fost stropite cu vin ele sau conturat mai clar. Florin repeta de mai multe ori unele și aceleași fraze, de parcă intram și eu într-o stare de transă. De parcă în lume nu mai exista nimic decât acest loc, noi doi și aceste pietre obișnuite la prima vedere. M-am ridicat la alt nivel în senzațiile mele, nu țin minte dacă am mai avut așa o stare vreodată, sau poate atunci când am fumat niște gașiș cu băieții la balul de absolvire și mi-am vărsat mațele apoi după toaletă. Țin minte cât de rău mi-a fost, alcool plus droguri nu este combinația pentru creierul meu limitat. Dar acum e altă situație însă starea e foarte asemănătoare. Acum Florin stătea nemișcat cu mâinile ridicate și privea spre cer, a stat așa vreo 5 minute, așa mi s-a părut mie. Apoi s-a întors spre mine, m-a privit țintit în ochi.

- Trebuie să plecăm de aici. Nu suntem în siguranță.