𝐔𝐍 𝐒Ă𝐑𝐔𝐓 𝐃𝐄 Î𝐌𝐏𝐑𝐔𝐌𝐔𝐓𝐀𝐓 ᴹⁱⁿ ʸᵒᵒⁿᵍⁱ [✔️]

Capitolul 11

— Domnule Min, aterizăm în două minute! femeia spune repede și pleacă. Leena nu mă mai privește deloc, de parcă mă evită intenționat.

Ceea ce mi-a spus ea mi s-a tipărit deja în minte, iar acest lucru nu e de bine...

Secundele par că nu mai trec odată, iar noi nu mai aterizăm. Privesc paharul de Whisky aproape gol, rămânând doar o gură și fără să regret acest lucru, îl dau pe gât fără să respir.

Sunt slab azi, se pare. Tocmai m-am lăsat mișcat de o femeie necunoscută. Trebuie să-mi revin cât mai repede posibil.

Când roțile avionul ating în sfârșit pista, mă ridic în picioare, mergând în dormitor și luând laptopul de pe pat pe care l-am lăsat înainte să vină Leena. Când ies din dormitor, ea s-a ridicat deja în picioare și pare că mă așteaptă.

Eu îi fac semn spre ieșire, apoi eu o urmez relaxat. În sfârșit.

Cerul e frumos, la fel și soarele care strălucește cu putere. Îmi pun ochelarii de soare la ochii, apoi cobor treptele cu grijă. Pentru că nu pot conduce, căci am băut în avion, o mașina neagră mă așteaptă la câțiva metri distanță de avion, iar vechiul meu șofer face o plecăciune adânca, apoi imi urează bun venit pe insula Jeju.

O caut pe Leena din priviri și o văd cum așteaptă ceva, sau pe cineva, dar care nu a venit să o ia. Așa ca, dacă tot suntem aici, de ce sa nu o duc pana la capăt? Ce poate merge atât de rău în asta?

— Leena.

Ea se întoarce spre mine, iar chipul ei tocmai mi-a făcut inima să tresare și să înghit în sec. Razele soarelui o atingeau finuț pe piele, iar parul ei era dat pe spate, din cauza vântului ușor.

Deși voi regreta acest lucru mai târziu, acum nu mă pot gândi doar la un singur lucru: Dacă arta ar vorbi, ar descrii-o pe ea ca fiind cea mai frumoasa ființa de pe pământ.

— Da? răspunsul ei nu este rece și nici moale, ci spus cu confuzie, apoi curiozitate.

— Te duc eu acasă, nu vreau să mai amâni întâlnirea cu Geon.

Nu am lungit-o și nici nu am fost nesimțit. Pur și simplu o invit în mașina mea, să o conduc acasă la fiul ei.

Asta e doar o faptă bună.

Ea nu răspunde imediat, ci privește în jur, apoi ecranul telefonului. Ușor, își coboară umerii și face pași mărunți spre mine.

— Întotdeauna ești bun la suflet?

— Uneori pot să fiu și un drac, dar nu-ți permit să vezi asta.

Ea se încruntă.

— De ce? își face curaj și mă întreabă.

— Pentru că Karma m-ar ucide dacă sunt nesimțit cu viitoarea mea soție.