malicious | seria Madness (part. I)

Capitolul doisprezece

- Nu sunt un nenorocit de violator. a spus el printre dinții încleștați, tonul lui înghețându-mi sângele

M-am înfiorat. Pe chipul lui era mânie amestecată cu un fel de... dezgust.

- Erai beată și inconștientă.

Am închis involuntar ochii, simțind o mare ușurare. Nimeni nu mă poate învinovăți că m-am gândit la asta! La urma urmei, eram beată, iar el a arătat de ce era capabil de mai multe ori. Da, poate a fost o acuzație serioasă, dar... aveam dreptul! Mi-am strâns maxilarul, simțind privirea arzătoare a lui Kane asupra mea. Nu, nu am avut nici o remușcare. Puteam să gândesc prost despre el și este doar vina lui.

- Cât este ceasul? am întrebat, dorind să schimb subiectul pentru că atmosfera era foarte tensionată

Băiatul, însă, a ignorat din nou întrebarea mea, aruncându-și capul pe spate și pufni.

- Serios? am spus. Nu vei mai vorbi acum?

- Am avut parte de câteva ore frumoase când nu ai vorbit. mârâi el, cu vocea împletită de venin

- Nu poți fi supărat că am crezut asta.

Eram supărată că era supărat pe mine pentru asta.

Și apoi o altă amintire mi-a revenit în minte. Amintirea că am ajuns la sticlele de vin după cearta noastră. Cum am vrut să mă opresc, dar m-a convins să continui să beau. Mi-am amintit cât de rău, cât de dezgustătoare m-am simțit. Cum abia am luat contact, murdară de alcool și sub influența vocii lui manipulatoare. Și apoi mi-am amintit de ce era mai rău. Corpurile noastre se apropie. Privirea lui pătrunzătoare. Buzele noastre se ating unele de altele într-un dans lent.

Mi s-au mărit ochii când mă uitam la peretele din fața mea. Vederea mea devenea încețoșată, totul era încețoșat. Ca o mantă, am reluat scena din capul meu, care mi s-a părut ca un vis. Era atât de neclară. Poate aș fi crezut că este un coșmar, dar în subconștient știam adevărul.

Am înghițit în sec, neputând nici măcar să clipesc.

- M-ai îmbătat. am șoptit eu slab în eter, privind în gol în față. M-ai obligat să beau.

- Nu ți-am spus nimic. spuse el, cu vocea înăbușită, de parcă venea de la distanță. Nu ți-am turnat vinul pe gât.

- Ai spus că aș fi mai bine. am scâncit, vocea mea devenind din ce în ce mai nervoasă

- Tu ești cea care m-a ascultat. a răspuns el nonșalant, un zâmbet batjocoritor, disprețuitor formându-se pe buzele lui palide

Era o imagine a tragediei mele.

- Ai profitat că am fost beată. Și apoi tu... m-am oprit, apăsându-mi inconștient vârfurile degetelor pe buze

Erau reci și crăpate. Mi s-au părut străine atunci. De parcă nu mi-ar aparține. Parcă atingându-mi buzele cu ale sale, mi le-a luat iremediabil și le-a lăsat o slabă imitație.

- Ai fost atât de efemeră. a clătinat amuzat din cap, uitându-se la mine de parcă aș fi fost o fată mică și nestăpânită. Ești naivă și o arăți în fiecare clipă. Oamenii pot face ce vor cu tine. E jalnic.

- Te urăsc, la dracu. am șoptit eu cu o voce înecată

Aveam din ce în ce mai multe probleme cu respirația, iar corpul îmi tremura de frig și de emoție. Ward zâmbi din nou cinic.

- Pe mine sau pe tine?

Întrebarea lui atârna în aer ca un gaz otrăvitor. L-am urât. L-am urât atât de mult. M-am uitat la fața lui perfectă cu dezgust, blestemând ziua în care l-am cunoscut.