malicious | seria Madness (part. I)

Capitolul opt

Cu inima în gât și picioare tremurânde, am pășit înapoi pe trotuar. M-am pregătit mental pentru alergare cât am putut de repede pentru că nu voiam să ajung ca biata mașină. Și apoi am făcut ceva ce știam că voi regreta pentru tot restul zilelor mele. Iadul știe ce m-a determinat să arunc o ultimă privire asupra întregii situații. Și tocmai în acel moment, unul dintre autorii incidentului, care stătea cel mai aproape de mine, și-a întors capul în direcția mea.

Apoi l-am văzut din nou. Dintre toți oamenii din oraș, tocmai el trebuia sa fie. Mereu trebuia să fie el. Chiar și în întuneric, i-am putut recunoaște fața. Respira greu în timp ce se uita fix la mine. M-a paralizat. Nu știam cum să rup acel contact vizual. Ceilalți nici nu m-au observat, prea ocupați să distrugă o mașină care deja era făcută bucăți.

Și jur că nu a fost amuzant. M-am întrebat care sunt șansele de a-l vedea pe Kane Oliver Ward în această situație. Am ajuns la o singură concluzie. Zero. A fost dracului imposibil. Nu, nu aș putea fi atât de ghinionistă.

Am revenit în cele din urmă la realitate și mi-am întors capul instantaneu, încă simțindu-i privirea asupra mea. Am alergat repede spre casă, rugându-mă să nu mă urmeze. Când mi-a intrat în minte gândul că ar putea să o facă, am început să alerg de parcă aș fi arsă, indiferent de cum arătam. Mi-am strâns cumpărăturile cât de tare am putut, implorând să ajung în siguranță cât mai curând posibil.

De ce a trebuit să fiu mereu acolo când se întâmplă ceva rău? La naiba, ce este în neregulă cu soarta mea?

Am tot întors capul să mă asigur că nimeni nu mă urmărește. Din fericire, trotuarul era gol. Fiecare mașină care trecea îmi dădea fiori pe șira spinării. Am fost paranoică? Poate, dar altcineva din poziția mea ar fi procedat în mod asemănător. Tipul ăsta era imprevizibil! După câteva minute, am fugit în casa mea și am încuiat ușa cu toate încuietorile. Apoi am expirat, simțindu-mă puțin mai în siguranță, dar inima îmi era încă în gât.

La naiba, am blestemat pe sub răsuflarea mea.

- Blake? am tresărit când am auzit o voce în spatele meu. Totul este în regulă? mă întrebase mama îngrijorată

- Ce... ah, da. am mințit, luptându-mă cu respirația sacadată

I-am înmânat cumpărăturile și mi-am scos pantofii, aruncându-i lejer în colț, apoi m-am îndreptat către scări.

- Nu vrei acei hot dog? ea a fost surprinsă. Ai mers special pentru asta.

- Mi-am pierdut pofta de mâncare. am răspuns scurt și am dispărut pe scări înainte ca cineva să mă oprească

Am intrat în camera mea. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să închid ferestrele și să trag jaluzelele. Mi-am sprijinit mâinile pe pervaz și am închis ochii. Am respirat liniștitor, încercând să scap de gândurile neplăcute.

Bine, asta nu înseamnă nimic. La urma urmei, doar pentru că am văzut totul nu o să îl provoace pe Ward să îmi facă ceva. Nici măcar nu știu despre ce este vorba. Trebuie să fie bine. Trebuie. Nu era vreun criminal în serie, pentru numele lui Dumnezeu. Dramatizam.

Mi-am scos telefonul din buzunarul pantalonilor și l-am oprit fără să îmi verific notificările.

*

- Ce zici de Fiona? am spus, uitându-mă la fumul alb de țigară care ieșea printre buzele mele

- Roșcata? întrebă Asher, aruncând cenușa din țigară într-o scrumieră de sticlă

- Da.

- Nu, e prea veselă. E enervant. a răspuns el

Am dat din cap, stingându-mi țigara de scrumiera care stătea pe pervaz.