Să furi de la zei

Îmbrățișarea Morții

            Adaminis e un tip înfricoșător de ingenios.

           Kamnur privi aripile ce erau așezate pe un manechin din lemn. Penele maronii păreau într-adevăr ale unei păsări iar hamul era făcut exact pe măsura lui Kamnur. Curele de piele erau moi pentru a nu-l răni atunci când se va mișca dar rezistente pentru ai susține greutatea. Dar oricât de mult analiză Kamnur aripile, nu avea nicio idee cum avea să le facă să se miște.

             Niciun cârlig, nicio sfoară și nici măcar o manetă. Zeul încercă să miște aripile ce încă se aflau pe suport dar nu reuși, erau înțepenite.

- Nu o să se miște.

              Kamnur tresări atunci când vocea lui Adaminis răsună în camera în care îl aștepta. Adaminis își privi puțin invenția și pe urmă îi întoarce spatele lui Kamnur deschizând un dulap secret.

- Deci... Kamnur simți nevoie să facă conversație. Penele chiar sunt de la o pasăre, domnule?

- Sunt de la o creatură ce zboară. Răspunde Adaminis distant.

- Deci pasăre. Deduce Kamnur învârtindu-se prin jurul aripilor. Seamănă cu cele pe care le-a folosit Azuri pentru a ajunge aici, Nefteea mi-a arătat ce a mai rămas din ele.

- Ele mi-au fost o sursă de inspirație, astea o să funcționeze, te asigur.

- Nu mă îndoiesc de dumneavoastră. Răspunde Kamnur încă în dubii. Dar dumneavoastră cu...

                Kamnur își întrerupe fraza atunci când îi vede spatele dezbrăcat al lui Adaminis. Desene cu bestii hidoase i se înșirau pe coaste dar la baza spatelui un lanț din flori, ce Kamnur le văzuse în Grădina Freskăi, îl decorau ca o curea fragilă dar uimitoare. Mare parte din spatele lui Adaminis era ocupat de tatuajul cu o pereche de aripi asemănătoare cu cele de pe suport.

               Adaminis își întoarce chipul doar pe jumătatea în viață și se încruntă atunci când îl văzu pe Kamnur holbându-se la el.

- Nu te mai holba la mine, Kamnur. Mârâi zeul încordându-se.

- Ah, îmi cer scuze, domnule. Doar... Nu știam că aveți atât de multe tatuaje. Se scuză Kamnur ferindu-și privirea stânjenit.

- Unele mai interesante ca altele. Completă Adaminis enervat.

                Poate ar trebui să schimb subiectul, nu pare prea încântat să vorbească despre tatuaje.

- Ahm, dar dacă este doar o pereche de aripi, ce presupun că e a mea luând în considerare mărimea, dumneavoastră cu ce o să zburați.

- Da, sunt pentru tine.

                Adaminis își lăsă umerii în spate iar pielea i se încreți. Kamnur făcu un pas în spate îndepărtându-se de zeu. Zeul Creației își smunci umerii în față iar aripile i se desprinseră de pe spate întinzându-se într-un semicerc perfect. El le mișcă puțin iar câteva pene se scuturară aterizând trist pe podea lustruind-o cu vârfurile lor aurii.

                Spre exterior aripile erau negre dar când Adaminis se întoarse spre Kamnur, acesta din urmă observă că spre interior aripile erau albe. Adaminis expiră de parcă tocmai lăsă o greutate din brațe și își strânse aripile în spate.

- Se pare că am aflat și cum o să zburați, domnule. Kamnur își întoarse privirea știind că zeului nu-i plăcea când se holba la el. Dar eu cum le folosesc pe ale mele?

- Puneți hamul. Îi ordonă zeul iar Kamnur execută.

                 Kamnur avusese dreptate că hamul era comfortabil și că îi venea la perfecție dar din păcate, încă nu știa cum funcționau. Adaminis deschise un perete și îi făcu semn lui Kamnur să se apropie. Băiatul înghiți în sec și se apropie de margine, când privi în jos nu i se păru la fel de înfricoșător ca atunci când se uită la zeu.