Capitolul 17

747 37 1
                                    

Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.



Suntem fix în acelaşi club în care am fost prima dată şi ultima credeam atunci, însă iată-mă din nou aici, înconjurată de tineri beți şi puşi pe distracție. 

Mă uit prin jur, dar nu văd nimic diferit. Rachel mă prinde de mână şi mă întoarce cu fața spre ea.  

— Hai la bar să ne luăm ceva de băut!

Mă trage după ea prin club până ajungem la bar. Din fericire, în zona unde este aşezat barul, muzica nu se aude chiar atât de tare, şi asta înseamnă că nu trebuie să țip ca să mă mai audă cineva.

— Ce vrei să bei, înafară de suc?

Întrebarea ei mă face să mă strâmb din nas. I-am mai spus că nu îmi place să beau, nu e un lucru tabu. Pur şi simplu nu suport alcoolul. Rachel, zâmbeşte şi mă înghionteşte încet cu umărul. 

— Două Cocktailuri Negroni, pentru domnişoarele acestea, vă rog.

Ne întoarcem amândouă cu fața spre individ,iar când văd cine este, îmi pică fața. Mă uit la Rachel, care pare mai şocată decât mine, dar în acelaşi timp furioasă şi iritată. Pe unul dintre scaunele de la bar, stă cel mai bun prieten a lui Moreno, şi în acelaşi timp, fost iubit a lui Rachel. Chiar dacă situația e ciudată şi Rachel mai are puțin şi îl ea l-a bătaie, nu pot să nu mă gândesc l-a Moreno, care m-a mințit că îşi va petrece seara asta cu Angelo, uitându-se la meci. Exact ce sperasem eu să nu facă. Nu înțeleg de ce ar face asta, de ce m-ar minți? Doar dacă nu e şi el prin zonă cu ceva păpuşică, giugiulindu-se. Pe cine păcălesc eu?Săruturile, pentru el nu sunt nimic. 

Toate aceste gânduri, îmi provoacă o stare de greață şi totodată, o durere în piept. Ştiam eu că nu e bine să prind drag de el. Dar cine îi poate dicta inimii ce să facă? Probabil el s-a jucat în tot acest timp cu mine, iar seriile şi le petrecea cu altele.

— Apreciez generozitatea ta, dar să şti că ne permitem şi noi un amărât de Cocktail!

Spune Rachel printre dinți în timp ce îşi strânge degetele în pumni. Ştiu că mi-a spus că a făcut vreo patru ani de box, iar la cât de nervoasă este acum, nu m-ar mira dacă nu l-ar pocni pe Angelo în fața lui de frumuşel. El în schimb pare să nu-i pese, ba chiar rânjeşte. 

— Nu fii încăpățânată, Rachel, doar e ziua ta azi, ai uitat?

Îi face cu ochiul şmechereşte, dar aceasta nu pune botul minciunilor dulci spuse de fostul ei.

— O, ce drăguț din partea ta, spune pe un ton mieros. Dar poți să le bei singur, iar tonul răutăcios îi revine.

Angelo dă negativ din cap şi bea o gură din paharul transparent, pe care până acum nu îl observasem. Barbanul aduce cele două Cocktailuri, şi ni le aşează în fața noastră. Rachel îşi scoate nervoasă portofelul din geantă şi aruncă o bancnotă pe tejghea, dar se pare că barmanul o refuză.

Acei Ochi AlbaştriWhere stories live. Discover now