Povestea Emmei

Capitol 29

Mă întorc cu gândul să îi dau o palmă şi rămân fără cuvinte.

- Te rog nu sări.

- Eric?

- Te rog.

- Ce cauţi tu aici?

- Am venit înapoi. Am vrut să te văd.

- Mda, sunt bine. Merci că după atâta timp doare pe cineva în cur de mine.

- Emma, toti sunt îngrijoraţi şi pregătiţi să te ajute dar eşti prea încapăţânată şi îi îndepărtezi de tine.

- Crezi că vreau asta? Crezi că vreau să nu am pe nimeni lângă mine? Vreau ca totul să fie ca înainte dar nu pot spune Hocus Pocus şi gata. Aş vrea ca Zayn să fie lângă mine dar nu e. Şti ce rău doare? Mă simt de parcă aş fi un gunoi.

- Ştiu cum e.

- Nu, nu şti. 

Dau să plec când mă prinde de mână.

- Stai.

- Pentru ce?

- Îmi promiţi că nu mai încerci să te omori?

- Nu promit nimic. Nu mai vreau să trăiesc viaţa asta de rahat. 

- Emma, ştiu cum te simţi dar totuşi nu trebuie să procedezi aşa.

- Dar ce ai vrea să fac? Să ignor totul ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic? Nu pot face asta Eric. Nu mă pot preface că mă doare în cur de Zayn şi de copiii mei. 

- Dar Emma...

- Nici un dar. Data viitoare nici să nu îndrăzneşti să mă împiedici. Ai venit degeaba. Află că eu nu mai iubesc pe nimeni.

Plec de acolo lasându-l cu ochii în soare. L-am tratat de parcă nu aş fi avut suflet. Ştiu că l-a durut dar nu am ce să fac. Sufletul meu este sfâşiat în mii de bucăţi şi nimeni nu mă înţelege. Trebuia să mă fi lăsat să mă arunc. Acum măcar eram cu iubirea mea şi cu iubiricile mele mai mici. Ajung înapoi acasă unde merg direct în camera mea ignorând-o pe Lisa. Mă trântesc pe pat şi iau o ,,bombonică,, ascunsă sub pat. Adorm cu lacrimi cristaline curgând din ochii mei.

Mă trezesc peste câteva ore cu capul vâjâind. Ok, cred că bombonica aia a fost cam tare. Iau paharul cu apă de pe noptieră şi arunc apa peste faţa mea.

- Mult mai bine!

Îmi iau o pereche de blugi şi un maieu moale şi merg jos. Nu era nimeni. Merg şi iau un iaurt cu fructe din frigider şi mă aşez pe canapeaua din sufragerie. Am pornit televizorul şi am dat pe un canal de muzică. Era o melodie tristă. În mintea mea a apărut imediat Zayn. Am început să plâng, cu lacrimi amare. Îmi lipseau buzele lui, atingerea lui şi îmi era dor să îl văd în fiecare dimineaţă lângă mine spunându-mi :,,Bună dimineaţa iubirică mică.,,

Aş da orice să îi mai pot vedea zâmbetul acela perfect şi să îi mai văd ochii aceia plini de dragoste. Mă durea când mă gândeam la el. Lacrimile mele nu vroiau să se oprească. Am scăpat iaurtul şi am început să plâng fără oprire. După atâta plâns abia mai puteam respira. M-am ridicat cu greu de pe canapea şi am mers la bucătărie să îmi dau cu un jet de apă

pe faţă. Am ieşit din bucătărie cu faţa udă şi cu capul bubuind din toate direcţiile. Când să ajung la canapea picioarele m-au lăsat şi ei bine, am sărutat cumva podeaua. Când să mă ridic cineva a intrat pe uşă gâfâind. Era Xander, desigur.

- Sper că nu ai făcut vreo prostie.

- Doar un iaurt vărsat se pune?

- Nu se pune. Dar tu ce faci acolo?