Imaginează-ți cum ar fi

4

Nu mai puteam da înapoi

·─────•° ✿ °•─────·

        — Unde-i echipa noastră? m-a întrebat Evelyn, văzând că ambele avem brățări verzi.

        Am ridicat din umeri. Chiar atunci, Teodor – blondul creț cu ochii hazel – s-a apropiat de noi. Avea aceeași culoare la brățară. Și-a trecut mâna prin păr și ne-a spus că imediat vor veni și ceilalți, apoi s-a aruncat lângă mine pe canapea.

         Jocul a început imediat ce ne-am adunat. Eram trei echipe de câte șase și urma să jucăm mai multe jocuri. Fiecare rundă câștigată ne dădea posibilitatea de a trage o sfoară dintr-un panou. Unele bucăți de sfoară erau mai lungi, iar altele mai scurte. La final, urma să vedem cine leagă cea mai lungă sfoară din toate bucățile. Echipa câștigătoare primea o comandă gratis la cofetăria părinților Avei. Aveau cele mai bune donuts și brownies, iar eu încercam de pe acum să mă decid ce voi alege.

        Primul joc a fost câștigat de echipa lui Aslan. El nu era prea implicat, dar mi se părea că se împrietenise cu doi băieți din echipa lui și acum povesteau.

       Pentru al doilea joc ni s-a spus că e nevoie de un reprezentant din fiecare echipă care să aibă niște cultură generală. Teodor m-a rugat să merg. Avea o voce profundă și chiar se pricepea la a motiva oamenii, dar apoi, când am stat în fața tuturor, am regretat că ascultasem de el.

        Cu coada ochiului am văzut că Aslan era atent. Inima a început să îmi bubuie. Nu mai puteam da înapoi. Urma să mă fac de râs.

        Prima întrebare a fost pentru participantul din echipa lui Aslan.

        — Enumeră trei zile consecutive fără să numești zilele săptămânii!

        Am pufnit în râs, dar m-am oprit imediat ce am văzut că restul erau serioși. Nu erau cunoștințe generale ci întrebări capcană. Poate asta avea să fie și mai greu. Tipul nu a știut să răspundă.

        — Ce se află între pământ și lună? m-a întrebat Ava.

        Am privit speriată spre echipa mea, repetându-mi întrebarea în minte.

        — Și, am răspuns fiind singura idee care îmi trecea atunci prin minte.

        — Foarte bine! Continuă expresia: nu da vrabia din mână pe...

        — Cioara de pe gard, am răspuns ușurată că auzisem această zicală.

        Am câștigat. Echipa mea aplauda încântată în timp ce trăgeam sfoara din panou. Era foarte scurtă.

        M-am întors langă echipă și am bătut palma cu Teodor, dar cu coada ochiului priveam spre Aslan. Povestea cu o fată din echipa lui, iar ochii îi sclipeau amuzați. Nici ea nu părea plictisită de conversație. M-am trântit pe canapea lângă Teodor, încercând să îmi distrag atenția de la șatenul vorbăreț. Nici nu știam de ce eram așa afectată.

        — Ai fost perfectă, Celeste!

        Am zâmbit și m-am tras mai departe de blond, prefăcându-mă că-i șoptesc ceva Evelynei.

        — Ce-ai zis? m-a întrebat plimbându-și guma de mestecat prin gură.

        — Ziceam doar c-că... o să câștigăm, am inventat repede.

        — Da, sunt mereu pe locul unu gen, a răspuns râzând.