Războiul inimilor frânte

⚜ O ultimă noapte fără regrete ⚜

    — Ce vrei să bei? întreabă pe un ton jos, cercetându-mi chipul.

    — Cola... răspund mecanic, încruntându-mă.

    — Cola! Două! se grăbește să-i zică barmanului, după care mă privește din nou. Nu l-ai contrazis când a spus că ești iubita mea, îmi cercetează chipul gânditor.

    — Voiai să o fac? întreb aproape instant, sincer curioasă.

    — Nu! În niciun caz. E bine că nu ai negat, îmi aruncă un zâmbesc scurt, mutându-și apoi privirea asupra lui Manuel.

    — Nu știam că Darius e fratele lui... murmur, atrăgându-i atenția. De asta nu ai reacționat în niciun fel? Pentru că e fratele lui? rostesc cuvintele lent, pironindu-mi privirea într-a sa.

    — Tu ce crezi? pufnește amuzat, dar zâmbetul îi dispare rapid.

    — Nu știu. Nu știu ce să cred...

    Oftează și-și pune palmele pe coapsele mele, aplecându-se ușor în față. Înghit în sec când mâinile sale îmi ating pielea, iar el pare să observe mica mea tresărire, lucru ce-i aduce un zâmbet mic în colțul gurii.

    — L-ai sărutat pentru că ai vrut să-mi transmiți un mesaj, iar eu l-am recepționat, de asta nu am reacționat. Nu el a venit la tine, ci tu te-ai dus la el. Tu l-ai sărutat, Aiyana... Aș minți dacă aș spune că nu mi-am dorit să reacționez, însă a fost alegerea ta să-l săruți. Aș face absolut orice pentru tine, pentru a te ține în siguranță, chiar dacă asta înseamnă că trebuie să te privesc sărutând alt băiat. N-am de gând să te transform într-o țintă din nou, pleacă privirea, neputând parcă să mă privească.

    Încuviințez ușor din cap, trecându-mi apoi degetele prin păr. În minte vorbele sale răsună cu ecou, și brusc simt cum fericirea îmi inundă inima. Ar face orice pentru mine? Absolut orice?!

    — Și acum ce? Trebuie să ne comportăm ca un cuplu fericit pentru că am fost puși în situația asta de Aria? întreb amuzată, mușcându-mi buzele.

    Zâmbește, iar eu uit să respir când îmi desprinde buza inferioară cu ajutorul degetului mare, iar apoi îmi mângâie chipul și-și pironește privirea într-a mea, așa cum făcea acum ceva timp.

    — Nu. O să uităm de toți și de toate, o să ne distrăm, iar apoi o să regretăm. Urăște-mă mâine și iubește-mă azi... E ultimul lucru pe care ți-l cer. Oferă-mi o ultimă noapte fără regrete, șoptește aproape de chipul meu, iar eu mă blochez, captivă în privirea sa.

    Ne privim zeci de secunde, în care el nu încetează în a-mi mângâia chipul, iar inima mea nu încetează în a bate exagerat de repede.

    — Fără regrete... Când vine vorba de tine e ușor de spus, dar greu de făcut, spun pe un ton jos, strângându-mi apoi buzele într-o linie dreaptă.

    — Regreți ce a fost între noi? întreabă după ceva timp, oftând grav.

    — Nu. Regret ceea ce nu a fost, răspund simplu.

    Zâmbește în colțul gurii și încuviințează ușor din cap, iar speranța ce i se citea în privire acum câteva secunde a dispărut. Îl privesc în timp ce se dă jos de pe scaun și înghit în sec când privirile ni se intersectează din nou.

    — Eu... cursa e pe cale să înceapă, mă anunță, analizându-mi chipul.

    Îi zâmbesc ușor, pierzându-mă în privirea sa. Își mușcă buzele și pleacă capul înfrânt, dând să treacă pe lângă mine, însă îl opresc, prinzându-l de mână. Își ațintește instant privirea asupra locului în care mâinile ni se ating, iar apoi ridică privirea, arcuindu-și sprâncenele întrebător și mirat în același timp.