Alex și drama

Începutul dramei

▪︎ Acest băiat, David, îmi pare interesant, acum îmi pare bine că directorul l-a așezat lângă mine, dar nu știu dacă Iulian o să fie de acord să stau cu el în bancă data viitoare și încă nu știm ce a pățit de nu a venit toată ziua la școală, cred că o să vorbesc cu Tudor să îi facem o vizită.

(Alex merge până la Tudor acasă să îi explice planul și decid să îi facă lui Iulian o vizită)

(În drum spre Iulian)

Tudor: Alex, ăla nu e David?

Alex: Ba da, el este. Vrei să vină și el cu noi?

Tudor: Nu este nevoie că oricum nu îl cunoaște pe Iulian. Mai bine le facem cunoștința la școală.

Alex: Mai bine du-te tu la Iulian și rămân cu David aici în parc să te aștept.

Tudor, confuz: De ce?

Alex: Vreau să îl cunosc mai bine.

Tudor, confuz: Hmm, bine, hai că ma duc singur ... . Sa mă aștepți aici.

Alex: Da, da ... .

(Tudor se îndreaptă spre Iulian iar Alex spre David care se dă în leagăn)

Alex: Ce faci David?

David, surprins: Ăă bine, tu?

Alex: Bine, te-am văzut aici și mă gândeam să văd ce faci.

(Alex se pune pe celălalt leagăn lângă David)

David: Și, ce faci pe aici?

Alex: Mă duceam cu Tudor acasă la Iulian să vedem ce e cu el și m-am gândit să rămână aici.

David: Mai bine te duceai cu Tudor, poate Iulian vrea să te vadă și pe tine.

Alex: Nu, nu cred că vrea să mă vadă chiar așa de mult. Mă gândeam că poate vrei să ne cunoaștem mai bine?

David: Da, de ce nu, ai ceva hobby uri?

Alex: Ascult muzică ... cam atât, tu?

David: Se observă. Eu din când în când mai desenez.

Alex: Mai exact ce, peisaje, natura moartă?

David: Nu, îmi place să desenez persoane.

Alex: Interesant, poți să îmi arăți?

David: Da, am câteva poze pe telefon cu unele dintre ele.

(David îi arată desenele lui Alex)

▪︎ Când am văzut, am rămas blocat, nu numai că erau bune rău dar erau numai băieți ... cam ciudat dar cine știe.

Alex: Sunt bune rău! Se vede că ai talent. Dar doar băieți îți place să desenezi?

David: mulțumesc! Da ... eu văd băieții mai diferit ... am încercat și fete dar nu mi-au plăcut cum au iesit.

Alex: Atunci ... Vrei să mă desenezi?

David, surprins: Da, aș fi încântat să o fac, dar nu am la mine instrumentale, poate altă dată ... .

Alex: Nu e problemă, dacă vrei pot venii la tine acasă ... .

David: Nu știu ce să zic ... .

Alex: Doar dacă vrei.

David: Dacă vrei tu ... .

▪︎ Știu că i-am spus lui Tudor că îl aștept aici, dar nu cred că se supăra.

(David merge împreună cu Alex spre casa lui)

David: Am ajuns, aici stau ... .

(Ambii au intrat în casă)

David: Asta este camera mea, ce părere ai?

Alex: Îmi place, te reprezintă.

David, zâmbind: Mulțumesc!

(David i-a explicat ce trebuie sa facă și că o să dureze ceva timp până e gata desenul)

Alex, zâmbind: Și, de cat timp desenezi?

David, concentrat: De cam 4 ani, dar de aproape un an desenez portrete, înainte desenam ce îmi trecea prin cap. Tu, ce muzică asculți?

Alex: Rock, doar rock, nu pot să ascult altceva.

David: Sa înțeleg că este ceva special la rock pentru tine, nu? Eu nu ascult muzică ... .

Alex, puțin mai trist: Da ... după ce mama mea a murit, tatăl meu a adus acasă pe una și nu puteam, nu voiam să îi aud cum vorbesc, așa că ascultam mereu rock când nu puteam sa ies afară cu prietenii.

David, putin trist: Îmi pare rău pentru tine ... știu, să pierzi pe cineva apropiat este devastator. Acum ești mai bine?

Alex, trist și cu lacrimi în ochi: Cred ca da ... adică, nu știu ... de când mama a murit, eu m-am schimbat, nu eram așa de rece cu toată lumea ... tata, nu era așa, mă tratează ca și cum nu exist ... . Mulți de la școală și-au bătut joc de mine ... noroc cu Sara, Tudor și Iulian, dacă nu erau ei, era ca și cum sunt în iad ... .

(David auzind, s-a dus sa îl îmbrățișeze pe Alex, care mai avea puțin să plângă)

David, îmbrățișândul pe Alex: Mie nu mi se pare că ești rece si niciodată nu o să îmi bat joc de tine și mereu când cineva o va face, o să regrete.

▪︎ Aici, în acest moment, am simțit ceva, am simțit că David este diferit, că tine la mine, chiar dacă ne știm de foarte puțin timp. Cred, cred că îl plac ... .