Secrete Și Minciuni (PAUZĂ)

Capitolul 14

Marie

Amber m-a lăsat în fața casei. Strada pustie  mi se părea plina de sunete. Fiecare foșnet mă făcea să paralizez pe loc. Am ajuns în casă abia după un minut care a părut o veșnicie. Ușa camerei lui Andre era deschisă, lumina din ea se revărsa pe coridorul întunecat . Muzica bubuia în boxe.

M-am apropiat de tocul ușii, m-am asigura că jocul și muzica îi captau toată atenția, așa m-am pus în patul său, oprind muzica.

Și-a dat căștile jos, zicând sec.

- Nu ar fi trebuit să te întorci abia peste câteva zile?

- S-au schimbat planurile. îi răspund observând ce se joaca.

- Off! Ce ghinion am uneori... tonul lui devenind batjocoritor.

- Știu ,nu?

- Voiam să te întreb.... se întoarce spre mine .

- Aha?

- Păi.. Fata aia... Amber. O să mai vina pe la noi?

- Oooo! Ți s-a pus pata, nu-i așa? zâmbesc chicotind.

- Hei! Am motivele mele!

- Da bine. Și da, o să vină destul de des. Dacă nu o să merg eu la ea.

- Să vina mai mult la noi!!!

Acum râdem amândoi rămânând fără suflare.

- Ba nu știu de tine. Dar eu sunt frântă! Merg la culcare și gata cu muzica asta! Trezești vecinii!

- Aha bine.

Merg la mine în cameră. Aprind lumina și închid ușa în urma mea. Cuvertura era deranjată, pe covorul de culoarea cerului vedeam o pata neagră. Mă aplec și pun buricul degetului pe pată, aceasta era încă lichidă, ceea ce înseamnă că nu se afla acolo de mult timp. Mă uit mai sus, o briză rece îmi lovește pomeții . Fereastra era deschisă, iar jaluzelele rozalii fluturau din cauza vântului. Mă apropii , pe pervaz se afla încă o pată la fel. Îmi întorc privirea spre gradina, în întuneric am observat o pereche de ochii roșii care mă studia. Un fior îmi trece pe șira spinării care mă face să aleg înapoi spre ușă, ajung aproape imediat la ieșire și o zbughesc în întunericul nopții. Vântul s-a întețit ciupindu-mi obrajii calzi . Nu îndrăznesc să mă uit în spate, simțeam ochii ageri ai creaturii cercetându-mă. Sper că nu are energia necesară pentru a mă urmării. Ajung în fața casei lui Amber și o strig cat de tare pot. Acum ar fi momentul că urechile ei, după spusele lui Martin , să funcționeze. Ușa se deschise imediat ,iar umbra ei apare. Îi fac semn să vină după mine gâfâind, nu aveam energia că să-i pot spune ce am văzut.

Îmi face un semn din cap ,închide ușa ușor și vine spre mine ușor.

- Mai repede! gâfâiam eu în continuare și fug înapoi la casa mea.

Mă urmează începând și ea sa alerge. Era îmbrăcată în aceleași haine cu care am văzut-o ultima oară, doar că ochii înroșiți, de plâns probabil, se reflectau în lumina slabă. Mă întrece imediat , chiar dacă eu aveam un avans măricel, spusele lui Martin par sa se adeverească.

În mai puțin de 2 minute suntem acasă. Privirea mi se plimba prin gradină, căutând acei ochii roșii.

- Acum îmi spui ce se petrece?! Gâfâie Amber.

- O... Creatura... Gradina.. spun eu printre respirații.

Da din cap și mă urmează în partea din spate a casei. Locul ăsta era bun pentru a te ascunde pe timp de noapte. Era foarte bine daca creatura dispărea și nu se mai întorcea, chiar dacă nu prea cred că este cazul.

Ochii lui Amber începeau să strălucească ușor într-o nuanță de portocaliu- roșcat. Învățase cum să-și controleze puterile?

O pală de vânt face toate frunzele să foșnească slab . Un ochi roșu se ivește de după un tufiș gata de atac.

Făptura a ieșit din ascunzătoare, era înaltă de 2 metri , coarnele îi sclipeau în lumina lunii, corpul masiv făcea situația sa fie și mai terifiantă. Puteam observa mâna pe care și-o ținea pe umărul stâng, era rănit.

I-am făcut semn lui Amber că este timpul sa acționăm. Cum? Nu știu.

Am sărit de langa casă ,iar un frig năprasnic mi-a biciuit fața când creatura s-a întors spre noi. Mârâia într-un fel îngrozitor, duhoarea acestuia îmi inundase nările, aproape facandu-mă să borâsc.

Instinctiv, mi-am întins mâna spre un copac din apropiere, ochii au început să-mi frigă îngrozitor, trimițându-mi un val de căldură liniștitoare în tot corpul. În jurul mâinii mele și a copacului au apărut mici scântei aurii, smulgând copacul cu tot cu rădăcini. Amber a văzut asta și a încercat să facă și ea ceva copacului înainte ca făptura să ajungă să ne măcelărească. Chiar și cu umărul rănit, făptura avea o viteza uluitoare. Prietena mea și-a îndreptat mâna spre copac, cât eu eram atentă la ea ,ochii sclipindui, o mare de flăcări asupra mărului pe care îl smulsesem din pământ mi-a atras atenția.

Mi-a făcut semn scurt din cap ,iar eu am trimis copacul arzând spre creatura misterioasă. Înainte să ajungă la noi copacul a lovit-o din plin. Trimițând-o în partea din care venise. Ciudat era că flăcările nu se prelingeau spre celelalte verdețuri, dar nici nu-l ardea pe monstru.

Ne-am uitat una la alta înfricoșate.Într-o fracțiune de secundă ,creatura era în picioare, mai nervoasă că înainte. Imediat, am văzut-o pe Amber alergând anormal de repede spre creatură, cu un pumnal? De unde a apărut și ăla?

Pumnalul se forma în mâna lui Amber, dintr-un foc albăstrui . Detaliile pumnalului erau minuțioase, gândite, mânerul avea desenat un craniu micuț , restul lamei nu am apucat s-o descopăr înainte ca Amber să sară asupra bestiei ca o felină. Sânge negru a zburat peste tot când lama a atins pielea bestiei, umblând pământul de o duhoare oribilă. Creatura a căzut la pământ , trupul arzându-i de un foc roșu incontrolabil. Mâna lui Amber era prodejata de foc ca și cum un scut ar protecta-o . Când a scos pumnalul din monstrozitatea fără viață s-a ridicat și și-a întors capul peste umăr pentru a mă privii. Ochii ei străluceau în focul arzător din spate, arătau că ochii unei adevărate feline. Nu am putut vedea mai multe de toată mâzga neagra care îi ascundea fața.