O poveste spusă în negru

Misiunea

O cameră întunecoasă, lumânările în formă de schelete pâlpâiau palid. Pereți erau decorați cu carouri albe și negre simetrice. Podeaua era acoperită de un covor mov, din baldachin, moale și pufos.
O masă mare și neagră stătea mândră în mijlocul camerei slab luminate, paisprezece scaune frumoase și catifelate erau așezate în jurul acesteia. Pe masă era un candelabru negru, șlefuit, din argilă, cu trei brațe lunguiețe, în fiecare dintre ele câte o lumânare albă care lumina un foc gălbui. În cameră era tăcere de plină, nu se auzea un sunet.

La masa cea mare stăteau paisprezece persoane. Ochii lor galbeni ca aurul străluceau mai puternic ca lumânările din camera întunecată. Pielea lor era de un cenușiu închis iar în frunte țoți aveau șapte stele țuguiate, negre ca cărbunele. Toți puratau niște haine albe și ciudate, toate diferite în felul lor.

La capătul mesei o siluetă monstruoasă în formă de clovn zâmbea un zâmbet larg.

-Deci Milleni~. Care e planul ?

O voce melodiasă a răsunat prin camera mohorâtă. Aceasta îi aparținea unei fetițe de doisprezece ani, cu părul movaliu spre negru și ochii galbeni sclipitori.

Fetița întrebă clovnul de la capătul mesei în timp ce se juca cu o umbrelă roz deschi cu un cap de dovleac în vârf.

-Hei surioară, n-ar trebui să-i dai drumul lui Lero ? Întrebă un băiețel scund, de zece ani, cu părul lung și alb ca zăpada, în timp ce se balansa pe scaunul lui gata să cadă.

Fețita s-a incruntat la acest comentariu și a strâns umbrela și mai tare.

-Dar Allen~ E distractiv să te joci cu Lero~ Și ție îți place ! A exclamat fata încercând să îți convingă fratele mai mic să o lase să se joce cu Lero.

-Da, dar acum suntem în miglocul unei întâlniri importante ! A spus băiatul n-având de gând să se lase plăgubaș.

-O haide Allen~Acum suni ca tati ! Începuse să se smiorcăie fetița.

-Ba nu ! Răspunse băiatul, numit Allen. Furios de observația surori sale.

-Ba da !

-Ba nu !

-Ba da !

-Ba nu !

-Ba da !

-Ba nu.!

-Ba da !

-Ba nu !

-Ba da !

Acest argument a continuat până când un tușit puterni s-a auzit, încercând să le atragă atenția amândoura.

-Puteți să vă opriți ? Suntem în prezentă Lordului Millenium. A spus un bărbat țânăr înjur de 20 de ani, înalt, cu părul închis.

-Nu te băga Tyki ! Răspunseră într-o voce ridicată amândoi. Argumentul era între ei iar nici unul nu era ferici cu înterupera acestuia.

-Este bine Tyki dragule~ Sunt copii până la urbă. E normal să se mai certe. A răspuns clovnul rotundjor de la capatul mesei.

După aceste vorbe toți trei se calmară iar acum așteptau cu nerăbdare ca acesta să vorbească.

După câteva minute de liniște totală clovnul a vorbit :

-După cum toți bine știți exorsiști au început să își facă mișcările. În ultima vrea au colecta mai multă Inocență decât înainte. Și automat au apărut mai mulți exorsiști. 

A spus el, lăsând o pauză lungă în vorbire. Toți prezenți se uitau intens la el. Nu aveau de gând să își miște ochii.

-Deacea noi o să ne începem jocul~. A finalizat el melodios, într-un final. Acum, fiecare dintre voi veți avea niște cartonașe cu numele celor pe care trebuie să îi omorâți. Road și Allen voi doi veți lucra împreună.

Road și Allen se uitară unul la altul apoi și întoarseră privirea la silueta întunecată de la capul mesei.

-Dar Milleni~ De ce ! Întrebară în cor cei doi .

-Nu înțelegeți greșit. Sunt sigur că orcare dintre voi doi ar putea să aibă grijă cu ușurință de exorsiști de pe acest card de unul singur. Răspunse  Contele Millenium rânjind la cei doi copii. Însă sunt destul de sigur că dragul nostru Sheryl nu ar vrea ca niciunul dintre voi să meargă singur. Completă contel îndreptânduși privirea la bărabatul de lângă cei doi copii.Părea înjur de douăzeci și cinci de ani,avea părul lung și negru într-o coadă legată la spate.

Bărbatul se uită puțin la sileuta masivă a contelui apoi răspunse :

-Mă știți prea bine Lordule Millenium. Mulțumesc pentru că i-ați pus împreaună pe draga mea Road și pe dragul meu Allen. Barbatul îi spuse contelui cu mulțumire evidentă in ton.

-Dar tati~!!! Se plânseră amândoi, știau că tatăl lor era protectiv dar asta era absurd ! Puteau să aibă grijă de ei înși.

- Wisely de ce merge singur !? Întrebă Allen încerând să îl convingă pe tatăl sau că el și Road puteau merge singuri. Au mai fost singuri în misiuni înainte, așa că de ce trebuiau acum să fie împreună.

-Wisely este mai respunsabi și știe ce să facă și ce să nu facă. Imi pare rău să zic asta dar voi doi sunteți prea copilăroși și este foarte posibil să faceți ceva neașteptat pe tremen lung. Vreau să înțelegeți că este pentru binele vostru.

Îi răspunse Sheryl lui Allen cu un ton atot știutor. Însă avea dreptate și amândoi știau asa, în plus acesta deja a decis iar Sheryl este exrem de greu de convins când vine vorbă de singuranța lor. Așa că cei doi se așazară înapoi în scaunele lor condinund să murmure în barbă.

-Bun, acum că toți suntem pe aceași pagină, aceștea sunt exorsiști pe care trebuie să îi ucideți. Spus Contele Millenium  și începu să învârtească niște cărți de joc cu carouri albe și roși pe spate, apoi înmână unsprezece cărți.

Unul pentru Road și Allen, unul pentru o pereche de gemeni, Jasdero un băiat injur de șaisprezece ani, cu părul lung,mătăsos și blond având cusături înjurul gurii sale, și Devit, un băiat cu părul nengru închis și zbârcit, amândoi purtau o tonă de machiaj negru pe întins toată fața. Cei doi nu se despărteau niciodată așa ca Contele Millenium le-a dat o singură carte pentru amândoi, însă pe ei nu îi deranja în contrariu cu Allen și Road. Iar celelalte nouă cărți au ajuns la fiecare dintre personele care stăteau la masă.

Allen ridică ușor cartea întoarsă cu spatele și se uită la ea. Road se ridică de pe scaunul ei și se duse mai aproape de Allen ca să vadă și ea numele de pe carte. Pe aceasta erau scrise cu litere mari de tipar trei nume : Generalul Kevin Yeegar, Daisya Berry și Lenalee Lee.

Road citii numele de pe carte iar apoi incepu să râdă un râs pițigăiat, malefic și asurzitor.

-O, Lenalee~ Ea era una dintre cei doi exorsiști pe care i-am intâlnit în orașul acela din Germania. Știi Allen, cel care trăia aceași zi defiecare dată. Îi spuse râzând, Road fratelui său mai mic.

-Da, mi-ai povestit. Îi răspunse, în cepând să rânjească cu gura până la urechi și el. Mă întreb dacă își mai aduce aminte de tine~O întrebă cu un glas melodios pe fata care acum se învârtea prin jurul camerei, făcând piruete la fiecare trei secunde.

Road se opri din dansat și începu să rândă și mai tare, iar în final îi răspunse :

-Probabil~

Contele Millenium aștepă ca cei doi copii să se linistească iar apoi vorbi.

-Puteți pleca orcând când doriți și îi puteți omorâ în orice mod și în orice ordine vreți. Dar vă rog să fregventați și pe aici. În special voi doi, Road, Allen, am nevoie de ajutorul vostru pentru a descărca arcul.

-Bine Milleni~ răspunseră în cor cei doi, deja plănuinduși jocurile lor crude și sadistice.

(Publicat pe 5 Iunie 2022)