𝖱𝗈𝗒𝖺𝗅 𝖫𝗈𝗏𝖾 » 𝖧. 𝖧𝗒𝗎𝗇𝗃𝗂𝗇 ✓

༺ ④④ ༻

— Mi-am dat seama de asta încă de când am fost găsiți, Momo..

Șoptește băiatul cu părere de rău în timp ce-și lasă privirea să cadă pe încălțările lui, fata înghițind nodul ce i se formase în capul pieptului.

— Îmi pare foarte rău pentru tot ce ți s-a întâmplat din cauza mea, Minho.. Ai pățit lucruri oribile numai din vina mea, iar acum a venit momentul să te las să-ți trăiești viața în pace departe de orice persoană care te poate răni. Îl voi trimite neapărat pe Changbin să lase o geantă cu bani părinților tăi, iar tu sper să fii fericit cu soția și copiii tăi..

Cu toate că inima băiatului încă bătea în totalitate pentru regina din fața lui, nu avea cum s-o oblige sau să-i ceară să rămână alături de el mai ales în circumstanțele în care Momo este căsătorită și însărcinată cu copilul altcuiva.

— Bine, regină.. Îmi vei lipsi..

Mărturisește Minho vrând să înainteze înspre brunetă pentru a o mai simți în brațele lui pentru ultima dată, însă a fost imediat oprit de sunetul sabiei care a fost scoasă din suportul ei de către cavalerul din spatele lui Momo, determinând-o pe brunetă să-l săgeteze cu o privire ucigătoare.

Nevrând ca garda să acționeze exact așa cum a fost învățat la un astfel de moment, Momo și-a întors privirea tristă înspre băiat și i-a spus din priviri că nu este momentul acum pentru o îmbrățișare, Minho înțelegând și pășind în spate.

— Rămâi cu bine, Minho..

— Sper să fii fericită, Momo..

Fata s-a retras cu o mare durere în piept, fiind ajutată de cavalerul mamei sale să se urce pe Bonnie sub privirea îndurerată a șatenului care doar a întors spatele celor doi și a început să meargă spre casă.

✰彡

— Vreau să-l omorâți pe acel băiat cu orice preț. Nu vă întoarceți aici până ce sufletul lui Lee Minho nu părăsește această lume. M-am făcut înțeleasă?

— Da, Majestate!

Regina Lee a aprobat serioasă la auzul oamenilor ei, urmând să-i privească cum se îndreaptă spre ieșirea din camera tronurilor și lăsând-o singură în așteptarea unei vești bune din partea lor.

✰彡

— Poți măcar să nu-mi mai sufli în ceafă?!

Rostește Momo sătulă înspre cavalerul ce mergea călare în spate lui Bonnie, privind peste umăr la el și văzându-l cum încetinește mersul calului său pentru a o lăsa pe ea să meargă mai în față.

Și-a dat ochii peste cap și i-a ordonat iepei sale albe să grăbească pasul înspre casa de piatră unde s-a refugiat cu Hyunjin în urmă cu o lună, fiind sigură că băiatul se află acolo.

După câteva minute de mers prin pădure, cei doi cai au oprit în fața casei de piatră a familiei Hwang, Momo descălecând fără ajutorul cavalerului și făcându-i semn să nu cumva să meargă în urma ei, acesta ascultând și rămânând lângă cei doi cai cât timp ea s-a apropiat de ușa căsuței.

Chiar când a vrut să întindă mâna pentru a o așeza pe clanță, băiatul ce stătea în dreapta ei la câțiva metri de casă i-a atras atenția, coborând din nou cele două scări care au urcat-o pe culoarul prispei din fața ușii.

A început să înainteze cu pași mici înspre regele ce le observase prezența însă acum se afla iarăși cu spatele la ea, stând pe marginea unei stânci și privind în jos la pârâul ce traversa pădurea chiar pe lângă casa lui.

— Hyunjin.

Rostește Momo pentru a atrage atenția băiatului ce nu voia s-o privească, brunetul întorcându-și într-un final privirea înspre fata din dreapta lui.

— Am venit să-ți spun că am vorbit cu Minho și i-am spus că totul s-a terminat între mine și el–

— Te-ai întâlnit cu Minho?

O întrerupe regele fiind mult mai concentrat pe prima parte a frazei brunetei decât pe a doua, determinând-o pe regină să rămână tăcută preț de câteva secunde în care a analizat privirea soțului ei.

— M-am întâlnit, însă doar atât. Nu s-a întâmplat nimic mai mult, poți să-l întrebi și pe el–

Face Momo referire la cavalerul ce stătea la depărtare de ei dar care îi privea, reușind să fie iar întreruptă de râsetul ironic al lui Hyunjin.

— Deci ai venit să-mi spui că te-ai întâlnit iar cu Minho?

— Hyunjin, am vrut să știi că am luat decizia de a renunța complet la el..

— Adică acum mă iubești doar pe mine, nu și pe el?

Hyunjin și-a păstrat amuzamentul și ironia din voce în timp ce privea fix în ochii reginei, determinând-o pe fată să înghită în gol.

— Chiar te iubesc, Hyunjin..

— Tu nu te afli aici pentru că mă iubești, Momo, ci pentru că te simți vinovată pentru ce ai făcut..

— Nu este adevărat, Hyunjin.. Poate că mă simt foarte vinovată, însă asta nu acoperă faptul că te iubesc..

— Momo, încetează. Puteai să nu mai faci toată șarada asta cu "despărțirea oficială de Minho", întrucât eu ți-am oferit șansa de a alege cu cine vrei să-ți continui viața. Însă dacă alegi " să-l iubești pe el mai mult", bebelușul meu va rămâne la mine.

— Bebelușul tău? replică Momo confuză. Dacă e doar bebelușul tău, de ce nu-l naști tu?

— Am vorbit foarte clar, Momo. Decizia îți aparține.

— Dar eu deja ți-am spus că pe tine te aleg, ce mai vrei să auzi?

Momo a fost întreruptă din vorbit de copitele unui cal care a ajuns de curând în apropierea casei de piatră, ambii întorcându-și privirea și dând de prințesa Tzuyu care descăleca sub privirea cavalerului.

— Ce face ea aici? întreabă regina cu o expresie deranjată pe chip, fiind însă șocată de replica primită din partea soțului ei.

— Eu am chemat-o.

Auzindu-i mărturisirea fără vreun pic de resentiment sau emoție, Momo și-a întors numaidecât privirea înspre băiatul al cărui chip era relaxat, privindu-l de parcă aștepta un răspuns.

— Tu ai chemat-o..?

— Mhm.

— Atunci vă las singuri.

După câteva secunde de tăcere în care și-a abținut avalanșa de emoții ce o lovise să iasă și la suprafață, bruneta a rostit pe un ton slab chiar în urechile regelui care nu a mai zis nimic, urmând să-și privească regina cum se îndepărtează de locul în care el se află și trece pe lângă prințesa pe al cărui chip de poate citi entuziasmul că se află aici.

Bruneta nu și-a mai putut abține lacrimile la vederea zâmbetului de pe buzele lui Tzuyu, lăsându-le să iasă la suprafață după ce a trecut de fata mai înaltă.

Cu puțin mai mult ajutor din partea cavalerului a reușit să încalece pe Bonnie, aproape nemaivăzând nimic în fața ochilor din cauza oceanului infinit ce nu voia să se termine și simțind că se sufocă din cauza bătăilor prea puternice ale inimii ei.

A mai aruncat o ultimă privire înspre Hyunjin și Tzuyu care păreau că vorbesc, urmând să tragă aer în piept înainte de a-și îndruma iapa să plece cât mai repede din acel loc.