𝖱𝗈𝗒𝖺𝗅 𝖫𝗈𝗏𝖾 » 𝖧. 𝖧𝗒𝗎𝗇𝗃𝗂𝗇 ✓

༺ ③② ༻

Minute în șir trecuseră încă de la plecarea celor doi cât mai departe de Castelul Hwang, ba chiar ore, iar pe drumul pe care cei doi se grăbeau să înainteze se auzea doar zgomotul potcoavelor grele ale celor doi cai.

Deja trecuseră prin câteva sate învecinate cu regatele apropiate lor, însă nu voiau să se oprească până la răsăritul soarelui, întrucât voiau să ajungă cât mai departe, într-un loc în care nimeni nu-i va găsi vreodată.

La mijlocul drumului ce lega două sate, Bonnie a fost forțată de Momo să încetinească, Minho observând asta și oprindu-și și el calul la câțiva metri în față.

— S-a întâmplat ceva? întreabă băiatul temător în timp ce trăgea de hăț pentru a nu-i permite calului să plece.

— Mi-e foame..

Replică fata cu o ușoară reținere, provocând apariția unui zâmbet pe chipul șatenului care și-a întors calul din drum, îndreptându-se cu el înspre marginea drumului chiar lângă locul în care fata o oprise pe Bonnie.

— Am luat ceva mâncare de la castel.

Se aude vocea lui Minho în timp ce acesta a descălecat, înaintând înspre iapa albă pentru a-și ajuta prințesa să atingă pământul rece.

Cu toate că băiatul voia să se grăbească pentru a n-o lăsa prea mult pe brunetă să mai rabde de foame, Momo a aterizat direct în brațele acestuia, încolăcindu-și brațele de gâtul lui, gest ce nu i-a mai permis șatenului să se miște.

Fata nu a mai așteptat nimic pentru a-și adânci chipul în scobitura gâtului lui, începând să-i inhaleze adânc mirosul cât timp Minho și-a plasat mâinile pe mijlocul ei, acceptându-i astfel îmbrățișarea plină de dor.

— Mi-a fost așa dor de tine..

Șoptesc la unison, urmând să se îndepărteze pentru a ajunge față în față, zâmbete fiind prezente pe buzele amândurora.

Privirile profunde li s-au adâncit una într-alta, băiatul făcându-și curaj să-și așeze ușor mâna pe obrazul rece al iubitei lui pentru a începe să-l mângâie, coborând și ajungând la bărbia ei pe care a prins-o cu două degete.

Mâinile lui Momo au alunecat una pe gâtul lui și cealaltă pe pieptul lui, putând astfel să-i simtă bătăile puternice ale inimii în timp ce buzele li s-au unit pentru a forma un sărut ce prima dată părea a fi inocent.

Spre fericirea lor până acum nu au dat de cineva pe drum care i-ar fi putut vedea și urmări pentru a-i spune Regelui Hyunjin unde se vor duce, având în schimb parte de un drum complet pustiu și liniștit.

Talia îi era lin mângâiată de palmele șatenului pe care nu mai era sesizabil vreun inel, buzele lor sărutându-se una pe alta de parcă nu s-au mai atins de ani de zile, până ce lipsa de aer i-a despărțit.

— Ai spus că ți-e foame.

Replică Minho printre respirațiile rapide, determinând un rânjet să apară în colțul buzelor fetei.

— Arată-mi ce ai de mâncare, atunci.

Băiatul a aprobat și și-a lăsat mâna să alunece înspre cea a brunetei, prinzându-i-o și îndrumând-o către geanta din care a scos o sacoșă cu mâncare, lăsând-o pe Momo să-și aleagă dintre gustările pe care a reușit să le ia din bucătărie.

Fata a extras din sacoșă un pahar cu fructe mici pe care le-a îndesat numaidecât în gură sub privirea caldă a iubitului ei, urmând să apuce un măr roșu pe care avea să-l mănânce pe drum.

— Atât? întreabă Minho văzând că fata se îndepărtează de el.

— Mhm, voi mânca mai bine după ce ne stabilim undeva.