Dacă e să fie va fi...

14 1 0
                                    


Cu toții spunem că dacă e să fie va fi. Și chiar așa este. Nu putem noi să forțăm nimic, iar în cazul meu nu pot să forțez ca eu să am o relație cu Eduard sau să aibe sentimente pentru mine.

Dacă nu este să fie al meu, atunci nu este el chiar dacă am sentimente pentru el și mă doare îs conștientă de asta și atunci altcineva este pentru mine și nu el sau poate cum e zicala aia ,, Persoanele potrivite dar momentul nepotrivit,,.

Și chiar așa este și dacă nu va fi acum atunci va fi peste cateva luni sau cine știe când, dar important este să nu forțez nimic și să las totul să meargă de la sine. Aveam momente seara cănd plângeam și mă gândeam că de ce nu eu, ce nu am eu de nu se poate, dar mi-am dat seamă că nu asta e problema pur și simplu nu pot să forțez oricât de mult aș iubi ca el să aibe sentimente pentru mine și am înțeles asta.

Era imposibil să nu-mi pese de el, pentru că o dată ce ai sentimente pentru cineva este normal și firesc să îți pese fiecare detaliu. Mie imi păsa până la ultimul detaliu de tine iar ție nu-ți păsa nici măcar 1% de mine, de inima și sufletul meu. Erau momente când te comportai ca un nesimțit, poate păream băgăcioasă dar o făceam pentru că îmi păsa de tine tontule dar nu cred că ai putea înțelege asta.

Am încetat să mă mai afecteze acest lucru când Alexandra mi-a zis că poate se comportă așa pentru că el crede că îmi va trece.

Greșit!

Nu se va întâmpla asta, mai rău mă rănește ca naiba când eu îl vreau măcar ca prieten dacă nu se poate mai mult, dar nici asta nu cred că înțelege.

Am citit undeva niște citate care explică tot ce simt eu.....

,, Cel mai rau sentiment este să te prefaci că ești bine atunci când ți-e cel mai greu"

,, Iar la final ce este iubirea? Praf de amintiri depus pe inimă.."

,, Acel prieten pe care vrei să-l îmbrățișezi și să-i spui cât de mult ții la el"

Și cel mai important....

„ CÂND NU MAI ȘTII CE ȘI CUM SĂ FACI, SIMTE! ACOLO VEI GĂSI RĂSPUNSUL!"


                                   Nu voi încheia cu Sfârșit , că poate încă nu este sfârșitul....

SoartaWhere stories live. Discover now