Războiul inimilor frânte

⚜ Moya dusha ⚜

    — Aiyana... îmi șoptește numele pe un ton răgușit, privindu-mă hipnotizat.

    Îi cercetez chipul, clipind leneș. Ne privim câteva secunde bune, respirând în ritmul picăturilor de ploaie. Îmi ridic ușor palmele de pe umerii săi, cuprinzându-i chipul. Închide o clipă ochii, lăsându-și ușor capul în palmele mele. Mă aplec lent în față, apăsându-mi gentil buzele pe fruntea sa. Mă desprind ușor, sărutându-i obrazul drept.

    Icnesc surprinsă când își întoarce capul brusc și dă startul unui sărut pătimaș ce mă lasă fără suflu.

    — Fir-ar! Sunt nebun după tine! îmi șoptește pe buze, făcându-mi corpul să ardă de dorință.

    — Sentimentul e reciproc, mă chinui să spun când ne desprindem din sărut, gâfâind.

    Mă lasă ușor jos, până când ating pavelele crem. Îmi reazem ușor capul de umărul său stâng în timp ce degetele noastre se împletesc timide. Pașii noștri răsună pe coridoarele pustii, amestecându-se cu glasul ploii.

    Când ajungem în fața ușilor de abanos mă întorc pe călcâi și-i zâmbesc, pășind apoi în încăperea întunecată. Ating peretele rece, iar cât ai clipi lumina se revarsă-n încăpere.

    — Moya dusha, ar trebui să faci un duș fierbinte, șoptește, aruncând o privire asupra ușii de abanos în spatele căreia se ascunde baia.

    — Și tu ar trebui, mă grăbesc să spun, smulgându-i un zâmbet.

    — Hm, tocmai m-ai invitat să facem un duș împreună? își mușcă buza inferioară înnebunitor de lent, privindu-mă cu subînțeles.

    Îmi dau ochii peste cap și zâmbesc după care-mi iau niște haine și mă ascund în baie, fără a-i oferi un răspuns.

    Când picăturile fierbinți îmi învăluie trupul îmi permit să mă relaxez, amețită de mirosul îmbătător de vanilie. Închid ochii, iar în fața ochilor îmi apare chipul lui Enzo.

    Orice aș face, îmi e imposibil să nu mă gândesc la el, la privirea sa, la atingerile sale. Când îl văd uit să respir, să vorbesc, uit de toți și toate în brațele lui. Mă simt cea mai fericită ființă din Univers.

    Zâmbetul îmi dispare de pe chip când în minte-mi răsună cuvintele îmbibate în venin ale femeii pe care am întâlnit-o acum câteva ore. Tresar și ies din duș, conștientă că nu pot să stau singură. Dacă stau singură o să mă gândesc la ceea ce mi-a spus, iar ăsta e ultimul lucru pe care mi-l doresc acum.

    Când ies din baie îmi arunc privirea asupra lui Enzo ce stă așezat pe partea dreaptă a patului, îmbrăcat cu un tricou negru și o pereche de pantaloni de trening de aceeași culoare. Are părul răvășit, umed pe alocuri, și cu siguranță n-are nici cea mai mică idee că arată teribil de bine așa.

    — Vino, iubito! șoptește în timp ce mă analizează din cap până-n picioare, cu un zâmbet straniu întipărit pe chip.

    Mă apropii ușor de pat, așezându-mă în brațele sale. Îmi reazem capul de pieptul său în timp ce mâna sa îmi înfășoară talia, aducându-mă mai aproape. Îi analizez fiecare trăsătură într-o tăcere deplină, întrebându-mă ce naiba am făcut ca să-l merit.

   Nu, nu este vorba doar despre felul în care arată, despre felul în care mă atinge sau mă sărută, ci despre felul în care mă face să mă simt. Invincibilă. În brațele sale simt că sunt cea mai puternică ființă de pe planetă. Simt că totul mi se cuvine.

    Mă ridic ușor pentru a-l privi mai bine, moment în care își arcuiește sprâncenele întrebător, așteptând să-i vorbesc, însă nu o fac. Mă aplec în față și-mi apăs buzele peste ale sale, sărutându-l cum nu am mai făcut-o niciodată până acum.