Mijlocitoarea

Capitolul XXIX - Declan

- Săracul Declan, observă cu un surâs strâmb, dând din cap într-o disperare batjocoritoare. Tu eşti doar atât de dorit.

- Ştiu, sunt de acord pătimaş, ignorându-i sarcasmul pentru a doua oară - azi cel puţin - în favoarea adevărului. Este foarte iritant. Nu sunt doar un obiect cu care să negocieze părinţii mei.

- Atunci ia una din fanele tale să meargă cu tine, sugerează imediat, de parcă încearcă să schimbe subiectul. Ştii că vor fi încântate să se ducă împreună cu tine, oricare din cele câteva sute.

- Aş putea, recunosc amiabil.

Ea chiar ratează punctul în această discuţie, nu-i aşa? Aia ar deschide o cutie a Pandorei plină cu probleme, inclusiv dar nu limitat. Chicotele lor neîncetate şi propriile lor interpretări despre ce avea să implice noaptea. Nu mulţumesc.

- Sau... ezit pentru o secundă, apoi continui curajos. Poţi să vi cu mine şi să mă aperi.

Din fericire, lumina de la semafor se schimbă chiar în acest moment, oferindu-mi o scuză să nu mă uit la ea.

- De ce? este răspunsul ei instant.

Nu este ofensiv ci mai degrabă este sincer curioasă.

- Nu sunt o parteneră la fel de vrednică. Nu ştiu nici măcar jumătate din lucrurile cu care au crescut.

- Ei bine, dacă mă duc cu una dintre ele voi fi plictisit până la lacrimi de toţi de acolo şi de ele, punctez cu logică ireproşabilă. Dar cu tine voi fi sigur că voi avea ceva amuzament.

Asta este doar un lucru prietenos până la urmă. Nimic mai mult. Cel puţin, nu pentru ea.

- Încântător de ştiut că sunt atât de iubită, pufneşte cu o jumătate de surâs, ochii strălucindu-i la fel de luminos ca lumina în oglinzi. Preţuită doar pentru a furniza amuzamentul.

- Nimic mai mult, dau din cap persiflant, bucuros că mi-a acceptat scuza pentru a o invita.

Surâde dispreţuitor şi elegant spre mine, sincer, câţi oameni pot să fie eleganţi în timp ce zâmbesc dispreţuitor? Şi oftez.

- Deci vorbim de semi formal, cravată neagră, ce? întreabă.

Îmi ascund un surâs. Ăsta este în mod definitiv un da la invitaţia mea. Oh, răzbunare dulce pentru toate acele proaste mame mijlocitoare! Moartea lor este iminentă în forma micii, drăguţei fete de lângă mine. De abia aştept.

- Ţinută de seară, mă tem, zic tremurând la acel gând.

Îmi place să arăt prezentabil la fel ca următoarea persoană, nu vreau să fiu înţeles greşit, dar să petrec oră după oră într-un costum, într-o cameră aglomerată şi luminată puternic este un pic prea mult.

- Părinţii mei tocmai au încheiat o afacere mare sau ceva şi celebrează. Aşa că trebuie să arăţi foarte aranjată.

- Oh, ce bucurie.

În ciuda cuvintelor sale atât de entuziasmate, este o strălucire fericită în ochii ei la gândul unei rochii elegante. Fetele. Nu le voi înţelege niciodată.

- Ei bine, presupun că pot să mă lipsesc de o seară pentru a salva un prieten disperat.

- Sunt atins, o informez.

Nu sunt chiar atât de hotărât ca ea să vină. Okay, poate sunt. Dar ea nu ştie asta, iar eu nu sunt disperat. Nu este ca şi cum o implor sau ceva.

- Oh, taci din gură, spune, lovindu-mă cu cotul în coaste. Ştii ce vreau să spun.

- Conduc! scheaun, frecându-mi partea lovită, în timp ce încerc să îmi păstrez atenţia asupra drumului.