Pasiune secretă

Capitolul XII

Singură în dormitorul ei, Julianna se aşezase în fața măsuței de toaletă, tinând în brate cutia cu scrisori. Nicki intenţiona să plece chiar a doua zi, iar majordomul îi confirmase acest lucru.

Nicki şi părinii lui fuseseră foarte generoşi cu ea, deşi cadourile din partea soțului ei fuseseră din cale afară de impersonale.

Le dăruise părinţilor săi cadouri ca şi cum ar fi venit din partea Juliannei, dar nu era acelaşi lucru.

lar când Nicki îşi desfăcuse propriile cadouri, nu găsise acolo nimic din partea ei, şi atunci le explicase părinților că soţia sa intenționa să-i ofere cadoul ceva mai târziu, în intimitate.

Adevărul era că Julianna nu le oferise cadouri nici unuia dintre ei pentru că nu avusese ce.... în afara continutului acelei cutii. Asta era ce intenționa să-i dea lui Nicki. Tot timpul petrecut cu el se străduise să-l facă s-o observe, avusese grijă cum se coafase şi cum se îmbrăcase, ba chiar flirtase cu el.

Realitatea era că se îndrăgostise de propriul ei soț. Aflase multe lucruri despre el, aflase că-i plăceau copii şi că avea mare grijă de nepoatele lui. Îşi dorea copii, însă, din cauza neînțelegerii dintre ei, n-avea să aibă nici unul. Din cauza ei. Ea provocase tot acel coşmar şi, dacă putea repara cumva situaţia; era dispusă s-o facă imediat. Scandalul unui divorț avea să-i marcheze toată familia, nu numai pe ea. În afară de asta, divorțurile nu se acordau uşor, aşa că erau căsătoriți pe viaţă.

O viată goală, lipsită de copii, dacă nu făcea urgent ceva. Încă nu-i arătase scrisorile, dovada pe care i-o putea oferi că nu plănuise întâlnirea lor şi nu încercase să-l atragă în capcană.

Nenorocirea era că, dacă-l lăsa să vadă acea dovadă, rămânea cu totul vulnerabilă în fața lui. Era încă devreme; îl auzea pe Nicki cum se plimba în odaia de alături.

Rugându-se fierbinte ca stratagema să poată să-i izbutească, Julianna se apropie de uşa despărţitoare şi ciocăni.

Nicki se ridică și deschise uşa, constată cu ce era îmbrăcată şi aproape că i-o trînti în nas.

Îmbrăcată cu un halat de catifea de culoarea cireşelor, cu părul lung şi blond lăsat să-i cadă în valuri pe umeri, Julianna DuVille era irezistibilă.

- Ce vrei? țipă el.

- Am... am să-ți dau ceva, răspunse ea. Poftim.

Nicki o privea furios.

-Ce-i asta?

-la-o, te rog. la-o şi gata.

- De ce naiba?

- Pentru că e... un cadou, un cadou de Crăciun.

El rămase năuc.

- Nu vreau nimic de la tine, Julianna.

- Dar îți dorești copii, rosti ea.

- N-am nevoie de tine ca să fac copii. Julianna se albi la față.

-Dar n-ar fi legitimi.

- Îi pot legitima mai târziu. Acum ieşi afară din camera mea!

- Să te ia naiba! strigă Julianna înecându-se apoi din cauza lacrimilor, aruncând cutia pe măsuța din fața canapelei. Nu te-am atras în nici o capcană. Când ți-am cerut să-mi distrugi reputația credeam că eşti altcineva.

- Zău? rosti el. Şi cine anume credeai că sunt?

- Dumnezeu! izbucni ea. Am crezut că erai Dumnezeu! Dovada e în cutia aia, în scrisorile pentru bunica. Mama mi le-a trimis aici.

Deodată se întoarse şi ieşi din cameră. Nicki îşi turnă ceva de băut, după care ridică din nou cartea pe care o citea când bătuse ea la uşă. O redeschise, dar privirea i se opri asupra cutiei cu scrisori. Din curiozitate să afle ce altă strategie plănuise de această dată soţia sa, decise să citească una dintre ele.

Prima din teanc era din primăvara ce tocmai trecuse, aşa că decise să înceapă cu ea, deşi pe atunci nici măcar nu auzise de Julianna.

Dragă bunico,

Azi am întâlnit pe cineva în parc şi am izbutit să mă fac de râsul lumii. Mereu se bîrfeşte pe seama domnilor din Londra, mai ales pe seama înfăţişării lor, care întotdeauna te dezamăgeşte în cele din urmă. Însă azi l-am văzut pe Nicholas DuVille... Doamne cât de frumos e, bunico! Dar şi dur şi foarte rece, cel puțin la suprafață, însă cred că a râs de ceea ce i-am spus când ne-am despărtit. Dacă nu m-am înşelat, atunci nu e deloc un om rece şi dur, poate numai precaut..."

Două ore mai tîrziu, când un buştean căzu din cămin şi Nicki se duse să-l ridice, se simțea deja năuc şi dezgustat de sine. Se apucă să recitească aceleași rânduri care-i răniseră inima.

„Stiu că eşti ruşinată pentru mine, bunico, n-am vrut decât să dansez de trei ori cu el, ca sir Francis să-şi retragă cererea în căsătorie... ştiu că n-ar fi trebuit să-l las să mă sărute, dar dacă te-ar fi sărutat pe tine, atunci ai fi înţeles. Sau dacă i-ai vedea ochii, ori i-ai auzi râsul. Doamne, cum tânjesc să-i văd iar zâmbetul şi să-i aud râsul. Îmi doresc ca nu ştiu ce să pun lucrurile la punct. Tare mult tânjesc să fac în aşa fel, încât să fie totul bine. Şi plâng pentru că..."

Cu șoldul sprijinit de pervazul ferestrei, Julianna privea în gol pe geam, simțind cum i se strângea inima pentru că el nu mai apărea.

Deodată zări în geam ceva ce-o făcu să geamă uşor, un bărbat în cămaşă, care se apropia de ea.

El se opri la doi paşi în spatele ei, în timp ce Julianna se chinuia să-i desluşească expresia oglindită în fereastră.

- Julianna, rosti el cu emoţie în glas.

Julianna oftă, întoarse încet capul şi-l văzu zâmbind.

- Când tu credeai că sunt Dumnezeu sau diavolul, n-ai fi vrut să afli ce anume gândeam eu despre tine?

Julianna înghiti cu greu nodul din gât şi încuviință din cap.

- Te-am considerat un înger.

Incapabilă să se mişte, Julianna aştepta un semn din partea lui.

- Şi eu tânjesc ca şi tine, Julianna, îi zise el.

Julianna se ridică şi se apropie de el, cuibărindu-se lângă pieptul lui lat. Buzele lui le căutară pe ale ei şi începură apoi să le sărute şi să le alinte cu tandrețe. Lipiți unul de celălalt, nu se mai săturau să se atingă.

- Tânjesc după tine, îi şopti el cu tandrețe. Tânjesc...

Julianna se lipi şi mai tare de el şi-şi ridică buzele spre a fi sărutate, cuprinzându-i fericită gâtul cu brațele.

Nicki îi acceptă invitația şi, înainte să-i facă pe voie, ii mai şopti încă o dată:

-Doamne cum mai tânjesc după tine!