Pasiune secretă

Capitolul X

Fredonând o melodie, Julianna stătea în fața măsuței de toaletă și-și aranja părul blond și lung.

Satisfăcută, se ridică, își netezi fusta rochiei de catifea verde și se pregăti să meargă în salon, unde intenționa să înceapă un nou manuscris în fața unui foc vesel.

În cele trei luni de când soțul ei o depusese fără ceremonie în fața acelei mici case pitorești, la numai câteva ceasuri după cununie, nu mai auzise nimic despre Nicholas DuVille.

Însă și așa, fiecare detaliu al acelei zile groaznice îi fusese întipărit parcă în memorie cu fierul roșu.

Fusese o parodie obscenă a unei nunți adevărate, ceva perfect potrivit pentru ceea ce începuse în timpul unui bal mascat. Departe de a condamna comportamentul Juliannei, maică-sa considerase, că apelase la o metodă absolut ingenioasă de a-l prinde în plasă pe cel mai râvnit burlac din înalta societate.

În loc să-i ofere sfaturi practice cu privire la latura practică a căsătoriei, maică-sa bombănise toată vremea despre ce blănuri ar fi trebuit să-și comande.

Tatăl Juliannei, pe de altă parte, pricepuse mult mai bine situația și, ca să suporte rușinea, se îmbătase zdravăn cu o sticlă de Madeira. Ca să completeze acel tablou hidos, mireasa suferea în mod clar de mahmureală după excesul de băutură îngurgitată cu o noapte înainte, iar mirele.....

Julianna se cutremura și acum când își amintea de ura din ochii lui. Chiar și imaginea pastorului care condusese ceremonia îi rămăsese întipărită în memorie.

Îl vedea parcă și acum cum îl privise uimit și șocat pe mirele care, în loc să-și sărute mireasa, o prinsese de braț și o scosese afară din capelă. În trăsură, pe drumul spre casă, Julianna în cercase să se scuze și să-i explice totul, dar el îi zisese că, dacă nu tăcea, intenționa s-o lase în mijlocul drumului.

În lunile de când fusese lăsată acolo, Julianna aflase care era agonia singurătății, cea mai rea dintre toate, căci soțul ei nu murise, ci o respinsese plin de dispreț. De asemenea, auzise de legătura flagrantă pe care o avea cu o celebră dansatoare de Operă.

Julianna știa că Nicki voia s-o pedepsească. O umilea public pentru a răspunde la ceea ce credea că făcuse, că-l prinsese în capcana pre gătită cu grijă de maică-sa.

Cel mai rău era atunci când se punea în locul lui și înțelegea foarte bine ce simțea și de ce.

Până în urmă cu o săptămână, răzbunarea lui fusese teribil de eficace. Julianna plânsese mult și îi scrisese zeci de scrisori în care încercase să-i explice ce se petrecuse de fapt. Singurul lui răspuns fusese un mesaj scurt, redactat de secretar, în care o prevenea că dacă nu înceta intenționa s-o dea afară din casă fără nici un ban.

Julianna DuVille trebuia deci să-și petreacă restul zilelor în solitudine, plătind un păcat care fusese împărtășit de amândoi. Nicholas DuVille mai avea alte cinci proprietăți, mult mai mari și mai accesibile musafirilor. Din bârfele citite prin ziare sau ce asculta la Sheridan Westmorland, Nicki dădea petreceri grandioase în acele case pentru prieteni și-și amuza amantele în dormitor.

Până în urmă cu o săptămână, zilele abia se târâseră, fără nici o ușurare cu excepția scrisorilor pe care le redacta către bunica ei. Însă totul se schimbase de acum, și situația avea să se îmbunătățească tot mai mult.

Cu o săptămână înainte primise o scrisoare din partea unui editor londonez, care dorea să-i cumpere noul roman. În scrisoare, domnul Framingham o comparase cu Jane Austen, lăudându-i îndelung umorul și ascuțimea observațiilor la adresa membrilor înaltei societăți.