Pasiune secretă

Capitolul II

Ajunsă în interiorul labirintului, Julianna porni pe prima potecă ieșită în cale și se strecură pe după primul colț, apoi se lipi cu spatele de gardul de arbuști verzi.

Cu o mână liberă încercă să-și netezească straturile de volane care-i împodobeau tivul rochiei și al decolteului adânc.

Însă acestea continuau să se încăpățâneze să stea ridicate ca niște stegulețe ce fremătau în noaptea cam vântoasă.

Cu inima bubuindu-i în piept din cauză emoțiilor, nu a oboselii, rămase perfect nemișcată, dar cu urechile ciulite, separată de restul grădinii doar de un simplu gard viu.

Privi în gol spre paharul pe care-l ținea în mână și simți o undă de furie zadarnică din cauza neputinței ei de a o împiedica pe maică-sa să se facă de râs și să-i distrugă ei viața.

Încercând să-și alunge gândurile acelea negre, Julianna ridică paharul la nas și adulmecă băutura, cutremurându-se ușor din cauza aromei prea puternice.

Mirosea exact ca licoarea pe care o bea taică-său.

Nu ca vinul de Madeira pe care-l sorbea de dimineață și până seara, ci ca lichidul acela de culoarea ambre, pe care-l savura întotdeauna după cină, pasă-mi-se în scopuri medicale, pentru calmarea nervilor, sau cam așa ceva. În acel moment nervii Julianei ar fi avut mare nevoie de un calmant.

O clipă mai târziu auzi și glasul mamei ei venind din cealaltă partea împrejmuirii de frunze, și inima aproape că-i sări din piept.

– Julianna, ești pe aici, dragă? strigă maică-sa. Lordul Makepeace este alături de mine și abia așteaptă să se prezinte...

Julianna parcă-l și vedea pe bietul lord Makepeace, oricine ar fi fost el, târât fără milă de braț prin labirint și prin toate cotloanele grădinii de către mama ei cea hotărâtă.

Incapabilă să îndure stânjeneala cumplită a unei alte prezentări unui alt pretendent nefericit și șovăitor pe care maică-sa îl înhățase fără milă, Julianna se lipi și mai mult de ramurile gardului viu, până când acestea i se prinseră în părul blond, ce fusese coafat cu atenție de către cameristă.

Deasupra capului, luna binevoitoare se strecură deodată în spatele unui strat gros de nori, cufundând labirintul vegetal în întuneric, în timp ce maică-sa își continua monologul fără pic de jenă.

– Julianna este o fată delicios de aventuroasă, rosti veselă lady Skeffington, părând mai degrabă frustrată. Este stilul ei să se piardă prin grădini, să exploreze domeniul.

Julianna traduse automat minciunile mamei ei în: „Julianna este o fată singuratică, ce trebuie trasă cu forța din fața scrierilor ei și a cărților. Este stilul ei să se ascundă astfel pe undeva, prin vreun tufiș."

– A fost teribil de căutată sezonul ăsta. Nici nu știu cum de n-ai întâlnit-o la cine știe ce petrecere. De fapt, am fost nevoită să insist să-și mai restrângă invitațiile pe care le acceptă la nu mai mult de zece pe săptămână, ca să mai aibă timp să se odihnească.

Însă adevărul era: „Julianna n-a primit zece invitații nici măcar tot sezonul de anul trecut, darămite într-o singură săptămână, dar am nevoie de o scuză, de un motiv pentru care n-ai întâlnit-o. Cu puțin noroc, o să înghiți toate gogoșile astea."

Din păcate, lordul Makepeace nu era chiar atât de naiv.

– Zău?! murmură el pe tonul unui om care lupta cu reaua-credință și neîncrederea ținute în frâu numai din politețe. Pare o femeie ciudată... adică neobișnuită, dacă nu-i plac astfel de evenimente sociale.