Seducția pânzelor

Capitolul 4. Zborul viselor

Ce căuta el aici la ora asta? Am reușit cumva să îl materializez prin puterea dorului? Acum trebuie să ies afară și să îl fac să înceteze, totodată să îi ofer protecție. Ori.... îl alung țipând ca o descreierată. Cât îmi pun o haină groasă pe mine, mă decid că trebuie să fiu blândă, fără să-l judec prea aspru. Îmi spatele unui gest atât de disperat, sigur stă o intenție bună. Nu????

Când ies de pe ușă, frigul toamnei mă lovește din plin. Îmi trezește simțurile și îmi amintește că arăt neîngrijită și ciufulită. Dar vreau să mă vadă și așa, posesoarea unui cuib de păsări în păr, în pijamale cu urși panda, cu cearcăne de un kilometru și fără strop de fond de ten.

- Poți să te oprești, te rog! Vei trezi pe toată lumea. (îi fac semne în aer cu mâinile de parcă sunt stewardesă intr-un avion...sunt conștientă că nu mi-a auzit nici o silabă.... dar portiera se deschide și iese având în mână o cutie ca cea de ieri seară)

- Bună dimineața, Sleeping Beauty. Ești un pic cam irascibilă! Am venit să îți ușurez datoria fără să îți afecteze programul tău. (nici n-a observat că arătam ca Muma Pădurii)

- Serios???? Eu nu sunt irascibilă doar că știu ce fel de persoane stau în jurul meu locuinței mele.

- O să le treacă.

- Nu prea aș crede. Parcă îi simt cum mă privesc de după perdele.

- E bine că ești îmbrăcată. Li se duce interesul rapid, și nu cred că vor reacționa urât. Au văzut că nu se pot pune cu șoferul mașinii zgomotoase. În general, nu îmi comentează nimeni când mă vede în preajmă bolidului.

- Nu te poți baza pe asta, săptămâna trecută au aruncat cu ouă într-o mașină asemănătoare. Nu se tem de nimic hienele astea.

- Nu se pune nimeni cu mine.

- Înafară de mine.

- Nici măcar tu, căprioaro.

- Da, bine, cum spui tu... Totuși de ce ai venit?

- Azi am vrut să fac un switch de cariere. Sunt domnul de la livrări.

- Te și cred. (zguduie puțin cutia să îmi arate că nu glumește) Ce ai adus acolo?

- Primești dacă mă lași să intru. 

- Te las, dar sigur vrei să intri pe teritoriul meu? 

- Nu ești periculoasă. Și cred că aș vrea să văd mediul în care trăiești.

- Să nu te sperii de ceea ce vei vedea pe pereți. Doar vreau să deschid o galerie.... Era imposibil să nu am și acasă.

- Ele spun câte o poveste despre tine. Nu, scumpo?

Avea dreptate, tot holul era înțesată de tablouri făcute de mine. Toate înfățișând locuri dragi din copilăria mea. Îmi ofereau starea de confort, pe lângă faptul că, îmi mai alinau dorul de copilărie și de ai mei. Mircea a stat câteva secunde la fiecare, analizând și dând aprobator din cap, de parcă îi dădea o notă mentală de apreciere. Cât timp am așezată geaca înapoi în cuier, a început să desfacă cutia. A scos din ea două cafele mari și gogoși cu glazură. Ce pot spune? Un mic dejun la care visam.

În perioada în care am mâncat, i-am spus povestea fiecărei imagini pictate din tablouri. Se arăta curios și mai scotea câte un cuvânt care să mă facă să îi continui relatarea. Era plăcut că se interesa de pasiunea mea. Dar mai plăcut era modul în care arăta el astăzi. Este ca scos din țiplă, hainele elegante, părul aranjat, ochii lui căprui arătau fericiți iar buzele își mențineau surâsul timid. Aș fi vrut să îl sărut dar nu pot să sar pe el, trebuie să vină din partea lui această inițiativă, altfel aș părea o femeie prea ușor de sedus