Seducția pânzelor

Capitolul 3. Un sărut neintenționat

Mai aveam puțin și cădeam din picioare. 

Mi se părea că aș fi teleportată în altă galaxie. E adevărat că soarta râdea de mine în mod constant, dar acum pot spune că a reușit să mă ia prin surprindere. Mulțumesc, oarecum, și domnului chelner aiurit. De obicei când soarta mă lua pe nepregătite, o făcea pentru a-mi da o lecție valoroasă, dar acum mă simt de parcă am primit cadoul la care râvneam de la Moș Crăciun.

Nu numai că Mircea m-a salvat din a mă face de râs în mijlocul restaurantului (exageram pentru că dădusem doar câteva picături roșii pe sacou... dar pentru mine impactul vizuală în acea clipă a fost puternic... plus faptul că știam valoarea sa.... părinții o să mă distrugă dacă află că am distrus cadoul primit de la ei). Din a-mi rupe mie vreun membru și din a-l salva pe bietul chelner de mânia răzbunării tocului meu (numai dacă ajungeam cu cioburi prin păr). Mi-a îndeplinit visul de când eram în adolescență și inventam posibilități personalizate de abordare (extrem de stângace și ridicole) în fiecare seară (fără excepție) pe care nu am reușit niciodată să le pun în practică (mă apuca de la primele cuvinte....o bâlbâială de nedescris) pe Mircea. Seara asta mi-a demonstrat că realitatea este mult mai dulce și mai palpitantă decât mi-o imaginam. Deși aveam o imaginație fără bariere, nu aș fi putut crede niciodată câte senzații poate produce cu o mică atingere din partea bărbatul potrivit.

Aroma buzelor lui ar trebui să fie un deliciu interzis, iar în continuare voi lupta să nu aibă nimeni altcineva acces, excepția fiind doar eu. Mă alintau și mă răscoleau până în suflet pentru că aveau gustul dorințelor îndeplinite și a plăcerilor regăsite. Mai dulci decât mierea și mai fine decât orice petală a trandafirilor. Închisesem ochii și savuram din plin apariția renumiților fluturi la care nu mai speram. Inima prinsese aripi iar dacă îi spuneam că poate pleca, mi-ar fi arătat că libertatea ei era în pieptul lui. Ce inimă nebună! Ea se hotărâse că are de încheiat un maraton, aveam peste 150 de bătăi pe minut, fără nici măcar un avertisment. La cât de mult mă lipisem de el...cred că o simțea prin material, ca o trădătoare, mă dădea de gol...ups. Toate simțurile îmi erau energizante iar ceea ce puteam să înțeleg deplin era doar apăsarea buzelor lui cu efect nimicitor, de parcă soarele era decis să mă topească.

Sentimentele mele mele pentru el brusc s-au clarificat.

Nu există nici un dubiu că îl plăceam și încă foarte mult, în continuare. Nu a prelungit sărutul mai mult de 10 secunde, iar când s-a desprins de mine, m-am uitat în ochii lui și am văzut bucuria pură. O bucurie pe care nu am văzut-o în întreaga conversației de la masă.

- Mulțumesc... că m-ai salvat. Nu am văzut când se apropia.

- Eu îți mulțumesc...sper doar că nu am lăsat vânătăi pe mâna ta.Te-am tras cam tare și știu că am o problemă cu aprecierea forței. Dar chiar nu vroiam să pățești ceva. (e așa drăguț când se îngrijorează pentru mine)

- Sunt bine (am zis automat fără a sta să analizez zona de care am fost prinsă), am fost luată pe nepregătite. Voiam să văd ce gust are vinul până la urmă. Nu m-am atins de el și îmi părea rău (paharul zăcea spart pe jos parcă râzând de mine). Dar se pare că doar sacoul s-a bucurat de acest prilej. (Când am zis de sacou a coborât ochii să vadă pata de culoare.... doar că ochii lui au rămas fixați pe decolteul meu....și părea că se transformase intr-un motan care a văzut o vrăbiuță delicioasă.)

- Ce dezastru, este complet ruinat ! (poftă lui se citea clar pe față) Acum mă simt dator să îți cumpăr altul iar mâine vei merge cu mine la cumpărături. Nu vreau să aud nici un refuz din partea ta.

- Nu e vorba că aș vrea să te refuz dar de mâine încep curățenia și amenajarea spațiului după cum am povestit. Nu pot să amân...

- Am înțeles, atunci îmi vei spune când ai o fereastră de timp liber (nu a arătat că este dezamăgit).