El nu mai zise nimic, doar o privea într-un mod în care nu o mai privise vreodată.

-S-a întâmplat ceva? zise Aida.

-Nu s-a întâmplat nimic, zise Karim și se apropie de ea, doar că am o surpriză pentru tine.

-O surpriză! Din moment ce este o surpriză nu te voi întreba ce este.

-Vino ! zise Karim și o luă de mână.

O conduse prin palat până ajunseseră la o ușă. O deschise și urcară scările ce duceau pe acoperiș. Aida mai fusese aici cu Karim când îi arătase palatul. Fusese surprinsă să găsească atunci o piscină pe acoperiș, dar acum era și mai uimită. Atunci fusese ziuă, dar acum, noapte fiind, culorile din piscină se vedeau atât de frumos încât Aida putea să jure că vedea aurora boreală acolo în piscină. Acest gând îi spuse un chicot. Toate becurile de afara erau stinse, chiar și din gradina palatului, piscina fiind singura sursă de lumină. Zâmbind privi pernele care erau de jur împrejurul piscinei și nu numai. Văzuse și sticla de vin pe marginea piscinei și două pahare.

-Îți plece? o întrebă Karim în timp ce o îmbrățișară pe la spate.

-Da, foarte mult! Doar că trebuia să îmi fi luat o pătură, aici este cam frig.

Într-adevăr rochia subțire nu o apară de frigul care își făcuse simțită prezența.
Karim o săruta pe obraz și își lasă capul pe umărul ei.

-Stai liniștită, am avut eu grijă de asta.

Îi arată apoi o ușă ce se afla în spatele lor și îi spuse să se îmbrace cu hainele ce le găsește acolo.
Aida întra și se gândi de ce să se mai mire că acolo era o baie imensă, cu tot tacâmul. Căută din priviri hainele dar nu găsise decât un costum de baie negru din două piese.

-Doar nu..

Se gândi să meargă să îl întrebe dacă chiar avea de gând să între în piscină, dar renunță și se îmbracă repede. Ieși afară iar aerul răcoros o făcu să tresare. Îl văzuse pe Karim care se schimbase și el, și porni tremurând spre el. Karim avea in mână o telecomandă, și înainte de a o pune jos apasă câteva butoane iar de undeva începu să răsune o muzică relaxantă, romantică.
El o luă repede de mână.

-Vino, până nu îngheți de tot.

Karim intrase primul, apoi se întoarse o prinse cu mâinile de solduri, iar Aida se sprijini de umerii lui și întră în piscină. Apa caldă o învălui imediat.
Ea îi înconjură gâtul cu brațele iar el mijlocul. Erau amândoi sub apă, până la gât.

-Nu am mai întrat niciodată într-o piscină noaptea.

El zâmbi.

-Obișnuiesc să fac asta atunci când vreau să mă relaxez.

-Și ce te-a făcut să vrei să te relaxezi acum?

-Nu am venit aici pentru mine. M-am gândit că ți-ar prinde bine această seară.

-Si ai avut mare dreptate.

Apoi își puse capul pe umărul lui și închise ochii.

-Deja sunt mai relaxată.

Karim o strânse in brațe și rămăsese așa mult timp. Nici unul nu dorise să rupă tăcerea. Nu era o tăcere stânjenitoare, era mai degrabă un moment care nu avea nevoie de cuvinte.
La un moment dat însă Aida rupse tăcerea.

-Câți ani ai?

Karim rămase uimit câteva secunde, luat pe nepregătite de întrebarea ei, dar apoi umerii i se scutură de râs. Aida își ridică fața de pe umărul lui și îl privi zâmbind.

Iubirea Unui EmirUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum