Trandafirul Din Mlaștină

12. Fă tot ce îți trece prin cap

O minciună nevinovată acum, una mâine, şi toate se întorceau apoi împotriva mea când îmi era lumea mai dragă.

— Nu sunt cu Tyson, Lele. E doar şoferul meu şi suntem prieteni.

Ea s-a încruntat nedumerită.

— Atunci de ce m-ai întrebat de unde am aflat?

Fir-ar mama mă-sii!

Mi-am trecut limba peste buze şi ea a făcut ochii mari.

— Stai aşa, adică ai un iubit, dar nu e el? Huh, mi s-a părut mie că aveai buzele umflate şi erai toată roşie luni noaptea, iar Tyson nu apăruse atunci. A izbit cu palmele de masă şi s-a apropiat de mine, arăta ca o fetiţă dementă şi entuziasmată.

— Spune imediat cine este, domnişoară.

S-o crezi tu. Aveam să îi spun lui Lele de Cain doar atunci când o să îmi doresc să afle tot orașul.

— Baţi câmpii, îngheţasem de frig în noaptea aia, poate de asta eram roșie. Te-am întrebat, pentru că voiam să văd ce naibii zici. Sincer, Lele, mi-aş dori să am un iubit, să am timp pentru unul şi permisiune, dar trăieşti în casa asta de suficient timp să ştii că nu e cazul.

Ea şi-a mijit ochii la mine.

— Mă duci cu zăhărelul, dar fie, te las acum. Tot două sute de dolari rămâne.

S-a ridicat de la masă şi a ieşit ţanţoşă din bucătărie.

— Afurisită manipulatoare, am bombănit în urma ei. Mă făcuse de mii de dolari până acum, dar asta fusese singura mea şansă la puţină libertate. Cât timp mi-am mâncat cerealele, i-am transferat banii ca să scap de ea şi apoi am mers în cameră să mă pregătesc pentru şcoală. La banii ăştia, speram că ai mei să fie plecaţi măcar până duminică.

Am parcat maşina chiar lângă a lui Ruth, deşi ea nu era prin preajmă. Trebuia să vorbesc şi cu ea, nu îmi plăcea deloc cum rămăsese situaţia între noi, dar habar nu aveam cum să o abordez, având în vedere cum terminasem ultima discuţie. Să nu mai spun de faptul că acum nu mai regretam ce se întâmplase, în ciuda incidentului cu beţivul ăla.

Am coborât şi am încercat să ignor felul în care se uitau toţi la mine, nici nu voiam să îmi imaginez cum ar fi fost dacă l-aş mai fi avut şi pe Tyson cu mine. Cain nu mai era la liceu, dar ar fi aflat informaţia probabil în trei secunde, având în vedere că tot grupul lui Trey era în parcare şi se uitau la mine. Nu mă îndoiam că cel puţin jumătate dintre ei – dacă nu toţi – ştiau unde fusese Cain noaptea trecută. M-am prefăcut că nu le observ privirile şi m-am îndreptat spre liceu, era dubios să nu o văd pe Ruth agăţată de gâtul lui Trey.

Trixie m-a luat pe sus în secunda în care am intrat pe uşă.

Înainte de prânz am mers spre biroul directorului ca să las dosarul cu toate planurile pentru festival. Aveam capul terci, pentru că tocmai ieşisem dintr-o altă şedinţă de consiliu cu elevii şi fiecare avea o altă idee, iar eu trebuia să aprob doar trei. Rămăsese cea pe care o aştepta deja toată lumea, cu aruncatul în apă şi, cum anul ăsta programul se decalase şi se ţinea de Halloween, ne-am gândit să ne ghidăm după temă.

Domnul Miller m-a primit, capul meu era la faptul că habar nu aveam în ce să mă costumez anul ăsta şi, bineînţeles, la afurisitul de Cain, care nu schimbase mai mult de trei mesaje cu mine, pe motiv că "Nu vorbim cât eşti la şcoală. Concentrează-te.". Avea mare dreptate, totuşi, şi era mai conştient decât mine cât de tare putea să mă distragă.

— Bună ziua, domnule, promit să nu vă reţin mult.

— Ia loc, Rose.

M-am aşezat pe scaun, în faţa biroului ce îmi aducea aminte de o casă de turtă dulce. Mereu mirosea a zahăr încăperea asta. Domnul Miller era mai dependent de dulciuri decât era un drogat de cocaină, chiar şi acum avea o cutie de bomboane de ciocolată pe birou, din care mânca cu poftă. A întins-o spre mine şi am zâmbit imediat, nu era prima dată când veneam aici şi nici prima dată când urma să plec cu burta plină. Niciun elev din lumea asta nu spunea că se bucura să ajungă în biroul directorului, eu eram întotdeauna entuziasmată, pentru că domnul Miller nu era zgârcit cu bunătăţile lui.