Trandafirul Din Mlaștină

9. Mai ai alte secrete?

CAPITOLUL 9

Mai ai alte secrete?

Am intrat în liceu cu o afurisită strângere de inimă. Ştiam că întrecusem măsura, îmi lăsasem frustrările să vorbească pentru mine şi îmi bătusem joc de un om care îşi dorise doar să mă ajute.

Îmi părea rău, dar, în acelaşi timp, ştiam că era mai bine fără el. Chiar dacă urma să primesc cel mai ursuz şofer din lume, Tyson era ceva ce nu aveam nevoie acum în viaţa mea. În special din cauza faptului că mama încerca să mi-l îndese pe gât.

Principalul motiv pentru care îl voiam departe de mine pe Tyson şi-a făcut simţită prezenţa, de parcă adulmecase pericolul.

Inima mea a tresărit când am văzut numele lui pe ecran, îl salvasem aseară.

— Hei, am răspuns, încercând să izgonesc toată scena cu Tyson din mintea mea.

— Bună dimineaţa. Te-am trezit?

Vocea lui era tot ce îmi doream. Am intrat în prima sală de curs ce mi-a ieşit în cale şi m-am trântit în prima bancă.

Mi-a venit să râd de întrebarea lui.

— Nici pe departe, sunt la şcoală deja.

A urmat o pauză în care puteam să jur că îşi verifica ceasul.

— Atât de devreme?

— Multe proiecte, am spus eu repede, sperând să nu îmi ceară detalii.

— Hmm... a făcut, iar eu deja cunoşteam tonul ăsta.

— Hmm... sună bine asta.

A chicotit.

— Mai e cineva pe acolo?

— Probabil vreo trei profesori, dar momentan sunt singură cuc într-o sală de clasă.

Am auzit acceleraţia unei maşini.

— Cain, ce faci?

— Mi s-a făcut dintr-o dată foarte dor de liceu. I-am simţit rânjetul pervers, iar hormonii mei s-au trezit la viaţă, parcă au început să îmi zbârnâie venele pe sub piele, dându-mi seama ce avea de gând.

— Unde eşti?

— Foarte aproape. În ce sală eşti?

— 1.

— Prea aproape, du-te în ultima de la etajul 3.

Acolo era sala de informatică.

Mi-am înşfăcat ghiozdanul şi am zbughit-o pe uşă.

— Ne vedem acolo, i-am transmis zâmbind şi am închis telefonul. Îmi tremurau picioarele în timp ce alergam pe scări, dar voiam să fac ceva înainte de a intra în sală. M-am oprit în baie şi m-am verificat în oglindă, să fiu sigură că nu mă roșisem iar de nervi. Nu, obrajii mei erau bine.

Mi-am amintit că încă ţineam cheia în mână, am privit-o şi gândul mi-a fugit la el, fără să vreau.

Un gând foarte sâcâitor.

Oare dacă nu s-ar fi întâmplat asta cu Cain, m-aş fi comportat altfel cu Tyson?

Nu eram ipocrită să nu recunosc cât de bine arăta, dar oare îl izgonisem intenţionat, pentru că nu mai voiam alt băiat prin preajma mea, acum când în sfârşit se crease o scânteie cu Cain?